Premierul Luxemburgului, depistat pozitiv COVID-19 la două zile după ședința CE. Președintele Iohannis a fost acolo

Premierul Luxemburgului, depistat pozitiv COVID-19 la două zile după ședința CE. Președintele Iohannis a fost acolo

Xavier Bettel, în vârstă de 48 de ani, a primit prima doză de vaccin AstraZeneca pe 6 mai. El a participat la un summit al Uniunii Europene la Bruxelles în perioada 24-25 iunie unde a fost prezent şi președintele Klaus Iohannis.

Premierul Luxemburgului, Xavier Bettel, a intrat în izolare pentru zece zile după ce a fost depistat cu COVID-19, a anunţat duminică serviciul său de presă într-un comunicat.

Liderul luxemburghez în vârstă de 48 de ani, care nu a primit deocamdată decât o doză de vaccin, a participat joi şi vineri la un summit european la Bruxelles, însă niciunul dintre ceilalți 26 de lideri din UE nu este considerat caz de contact.

Premierul, care va fi izolat timp de 10 zile. În prezent are simptome ușoare de febră și dureri de cap

Informația vine la doar 2 zile după ce s-a încheiat summit-ul european, acolo unde s-au întâlnit mai mulți oficiali europeni și șefi de state. Prin urmare, este posibil ca mulți dintre aceștia să fi intrat în contact direct cu oficialul din Luxemburg, inclusiv Klaus Iohannis care a fost prezent la reuniune.

Conform regulilor din Luxemburg, sunt considerate „contacţi direcţi” ai bolnavului persoanele care au petrecut cel puţin 15 minute cu el la o distanţă de mai puţin de doi metri şi fără mască. Or, „măsurile de protecţie au fost respectate” în cele două zile ale summitului, a declarat o purtătoare de cuvânt a premierului. „Niciun şef de stat şi de guvern nu se numără pe lista contacţilor direcţi ai premierului„, a adăugat ea, potrivit news.yahoo.

Ce supune un medic celebru despre posibilitatea ca cei prezenți la summit să fi contactat virusul de la premierul Luxemburgului

În opinia medicului Tudor Ciuhodaru, dacă cei prezenţi la summit au respecta regulile, nu au motive de îngrijorare, dar ar fi indicat să se testeze pentru siguranţa lor.
 „Este clar că în momentul respectiv putea să aibă și să transmită coronavirus, dar, cred că în contextul în care s-au respectat toate măsurile de distanțare fizică, de protecție, lumea ar putea fi protejată. Din punctul lui de vedere, acesta se va supune legislației de sănătate din țara natală, adică o anumită carantină, de izolare, de urmărire a tratamentului, pentru că are și simptome, iar pe de altă parte ar fi o măsură suplimentară de siguranță ca toți cei care au fost contacte directe să poată intra în acea metodă de prevenție, de testare, să vadă dacă au acest coronavirus, și monitorizat în așa fel încât starea de sănătate să fie ținută sub control, iar orice simptomatologie suspectă să fie luată în calcul și să fie tratată din timp”, a declarat medicul UPU, Tudor Ciuhodaru, la Antena 3.