Premierul Republicii Moldova a vorbit despre Unire cu Ambasadorul României

Premierul Republicii Moldova a vorbit despre Unire cu Ambasadorul României

Pavel Filip, premierul Republicii Moldova, a vorbit despre Unire cu Ambasadorul României, Daniel Ioniță. De asemenea, i-a dăruit o monedă omagială, emisă de Banca Naţională a Moldovei, dedicată Centenarului Marii Uniri.

„Noi am ales să facem această unire prin proiectele pe care le avem lansate și în derulare. Vorbesc de interconectarea sistemului de gaze naturale, interconectarea energetică și îmi doresc să avem aceeași infrastructură de educație. Să știm că așa precum trăim într-un spațiu cultural și lingvistic,  așa trăim și într-un spațiu educațional. Nu îmi doresc să văd diferență între sistemele noastre educaționale”, a spus premierul.

La rândul său, Ambasadorul Daniel Ioniță a exprimat deschiderea Guvernului României pentru susţinerea proiectelor orientate spre educarea unei generații care va aduce Republica Moldova în Uniunea Europeană. În cadrul Programului de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova au fost renovate aproape 850 de grădinițe, în acest scop fiind alocate 26 de milioane de euro.

150 de copii din satul Sipoteni, raionul Călărași, vor merge la o grădiniță nouă, renovată cu sprijinul fondurilor din România. La ceremonia de inaugurare, premierul Pavel Filip a menționat importanța investițiilor în condiții moderne și în siguranța copiilor, subliniind că educația este o prioritate pentru Executiv.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cu toții trebuie să înțelegem că un stat nu înseamnă Guvern, Parlament și președinte – un stat reprezintă cetățenii care trăiesc în el. Și cei care nu au grija de educație, în zadar fac investiții  în alte domenii, pentru că nu oferă viitor acestei țări. Copiii sunt cei pentru care muncește Guvernul și vom continua să facem investiții în educație”, a subliniat Pavel Filip.