Premierul din China, vizită la Moscova. Putin anunță „planuri comune la scară largă”

Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Președintele rus Vladimir Putin l-a primit la Kremlin pe premierul chinez Li Qiang, căruia i-a încredințat o invitație pentru președintele Xi Jinping de a participa la următorul summit al țărilor BRICS, programat să aibă loc la Kazan, în Rusia, în octombrie.

Premierul chinez, primit de Putin

Înainte de a se întâlni miercuri cu Putin, premierul chinez a semnat un plan de cooperare pentru investiții bilaterale cu omologul său Mihail Mișustin.

Documentul a fost semnat la sfârșitul celei de-a 29-a reuniuni ordinare a șefilor de guvern din Rusia și China comunistă. Rusia „se numără printre principalii exportatori de petrol către China”, a spus Mișustin, adăugând că Moscova se așteaptă „să devină principalul” exportator de gaze naturale pentru China.

Au fost semnate de asemenea mai multe memorandumuri de înțelegere, inclusiv unul între ministerele transporturilor din cele două țări, axat pe promovarea utilizării vehiculelor extrem de automatizate în transportul transfrontalier de mărfuri și pe cooperarea în domeniul căutării și salvării pe mare.

Ce planuri au regimurile de la Moscova și Beijing

„Rusia și China au dezvoltat planuri de cooperare pe scară largă în diverse domenii pentru mulți ani de acum înainte”, a spus Putin la întâlnirea de miercuri de la Kremlin cu prim-ministrul Republicii Populare Chineze, Li Qiang.

„Statele noastre au dezvoltat planuri comune pe scară largă, proiecte în sfera economică și umanitară, și sperăm pentru mulți ani de acum înainte”, a spus Putin în cadrul întâlnirii bilaterale.

China critică taxele impuse de administrația președintelui Joe Biden. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Liderul de la Kremlin a clarificat că liniile directoare relevante au fost stabilite anul acesta în timpul negocierilor cu Xi Jinping. Cu doar câteva ore înainte de discursul lui Putin, Li confirmase dorința Chinei „de a lucra cu Rusia pentru a consolida cooperarea concretă și integrală”.

Putin, invitație pentru Xi Jinping

Putin i-a încredințat de asemenea lui Li Qiang o invitație pentru președintele Xi Jinping de a participa la următorul summit al țărilor BRICS, programat la Kazan, în Rusia, în octombrie 2024.

Citând o declarație comună, agenția de știri de stat chineză Xinhua a scris că cele două părți au convenit să optimizeze structura comercială, să crească volumul schimburilor comerciale bilaterale și să promoveze dezvoltarea comerțului electronic.

Printre eforturile anunțate de cele două țări se numără și „extinderea cooperării reciproc avantajoase în Arctic”, precum și comerțul agricol bilateral, potrivit Euronews.

(Traducerea: Oana Avram, RADOR RADIO ROMÂNIA)