Procuratura cehă a anunţat luni că poliţia a cerut parchetului inculparea lui Andrej Babis, în legătură cu un dosar de presupusă fraudă cu subvenţii europene, relatează romaniatv.net.
Premierul Cehiei, inculpat pentru fraudă cu fonduri UE. Poliţia suspectează că în 2007 Babis a transferat temporar ferma şi resort-ul „Cuibul de berze”, din apropiere de Praga. „Cuibul de berze” a fost scos din holdingul său agro-alimentar Agrofert, pentru a beneficia de subvenţiile europene destinate micilor întreprinderi. Conform poliţiei, el ar fi deturnat astfel subvenţii de aproape 2 milioane de euro.
Omul politic şi de afaceri în vârstă de 66 de ani, de origine slovacă este al cincilea cel mai bogat om din Cehia, potrivit Forbes. Premierul a negat că ar fi acţionat ilegal.
„Documentaţia privind cazul numit de media afacerea ‘Cuibul de berze’ a fost remisă astăzi procurorului general, însoţită de o propunere de inculpare”, a anunţat într-un comunicat biroul procurorului din Praga.
În comunicat se specifică că procurorul poate decide „inculparea, încetarea procedurii penale sau abordarea cazului în alt mod”.
Premierul Cehiei, inculpat pentru fraudă cu fonduri UE
Poliţia a mai solicitat inculparea lui Babis şi în 2019, dar atunci un procuror a conchis că acuzaţiile sunt nefondate. În acelaşi an însă procurorul general a redeschis dosarul cu privire la Babis şi la asistenta sa Jana Mayerova.
Andrej Babis este cunoscut ca ex-comunist şi fost colaborator al poliţiei secrete a anilor 1980, pe când fosta Cehoslovacie era „satelit” sovietic. Premierul este de asemenea acuzat de conflict de interese de către Comisia Europeană.
Babis a insistat că a transferat proprietatea holdingului Agrofert către două fonduri fiduciare tocmai pentru a evita un conflict de interese. Registrele publice îl contrazic, deoarece el apare în continuare drept beneficiar efectiv al grupului.
În prezent Andrej Babis conduce un guvern minoritar de coaliţie format din mişcarea sa populist-centristă ANO şi social-democraţi.
ANO s-a menţinut ani la rând la 30% în sondaje, dar recent formaţiunea a căzut în dizgraţia alegătorilor, nemulţumiţi de gestionarea pandemiei de către guvern. Cu puţin peste patru luni înaintea alegerilor legislative din octombrie, ANO a ieşit pe poziţia a treia într-un sondaj realizat de agenţia Kantar CZ, weekendul trecut, cu 19%, după două coaliţii ale opoziţiei.