Premierul britanic anunță că, după Brexit, va face ordine în ce privește imigrația

Premierul britanic anunță că, după Brexit, va face ordine în ce privește imigrația

Creditat de sondajele de opinie cu un avans consistent în fața de laburiștilor, premierul conservator Boris Johnson a început deja să se gândească la ce are de făcut după ce va câștiga alegerile și va scoate Marea Britanie din UE.

„Pot să dau asigurări că numerele vor scădea”, a declarat premierul britanic referindu-se la imigrație. În acest sens, Johnson se gândește să aplice în Regatul Unit un sistem asemănător punctajului aplicat de autoritățile australiene. Astfel, în funcție de punctele obținute după analiza dosarului lor, imigranții ar putea fi incluși în trei categorii. Intrarea rapidă va fi acordată investitorilor, antreprenorilor și celor recunoscuți ca lideri în domeniul lor de activitate.

A doua categorie este destinată lucrătorilor calificați care au și o ofertă confirmată de muncă. În a treia categorie urmează să fie incluși lucrătorii cu un nivel scăzut de pregătire sau necalificați.Măsura ar urma să vizeze și cetățenii statelor UE. „Ați văzut un număr destul de mare de oameni care vin din întreaga Uniune Europeană, 580 de milioane de locuitori, capabili să trateze Marea Britanie ca și cum ar fi, practic, parte a propriei țări și problema este că nu a existat niciun control și nu cred că acest lucru este responsabil din punct de vedere democratic.

Trebuie să avem un sistem prin care politicienii să le poată spune oamenilor, da, îi lăsăm pe imigranți să vină, dar facem acest lucru într-un mod controlat și verificat”, a declarat Johnson. Deși Partidul Conservator a refuzat să menționeze clar ce cifre ale imigrației va impune după Brexit, e sigur că pentru categoria imigranților de top nu vor fi limite. De altfel, deocamdată e vorba doar de o idee, soluțiile concrete urmând să fie discutate. În acest sens, guvernul britanic a anunțat că va cere asistență autorităților australiene pentru a găsi cele mai bune soluții. Schimbările nu se reduc la atât. S

Ne puteți urmări și pe Google News

căpată de preceptele “progresiste” impuse de birocrația de la Bruxelles, Marea Britanie va încerca să găsească soluții pragmatice tuturor problemelor. Astfel, Comitetul consultativ pentru imigrație (MAC) va elabora un raport anual care va sugera guvernului ce măsuri trebuie luate pentru a asigura o scădere a imigrației globale, a răspunde nevoilor de forță de muncă ale economiei britanice și a îmbunătăți productivitatea țării. Î n ceea ce privește vizele, acestea vor fi acordate pe o perioadă determinată, iar imigranții vor fi nevoiți să plătească o asigurare medicală pentru fiecare an în care viza este valabilă, asta până când reușesc să capete statutul de resident.