Vom lucra cu orice viitor președinte al Statelor Unite ale Americii, cu persoana în care va avea încredere poporul american, a declarat liderul de la Kremlin.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a răspuns la o serie de întrebări adresate de jurnalistul postului de televiziune Rossia 1, autorul şi co-gazda emisiunii „Moscova. Kremlin. Putin”, Pavel Zarubin.
În cadrul interviului, Pavel Zarubin i-a solicitat liderului de la Kremlin să comenteze cursa, aflată pe final, în alegerile prezidențiale din Statele Unite
„Se întâmplă ceva ce până acum era imposibil de imaginat. Dar un lucru rămâne neschimbat acolo în ultimii ani - se menționează în mod constant numele dumneavoastră. Mai mult, într-o dezbatere recentă, care a generat o rezonanţă puternică, până și candidatul Biden l-a numit pe candidatul Trump, citez, «cățelușul lui Putin», a spus Zarubin, întrebându-l pe Putin cum îi vede pe cei doi candidați, Trump și Biden.
„Poziția candidaților la președinție în orice țară, inclusiv într-o putere atât de mare, trebuie spus direct acest lucru, precum Statele Unite ale Americii, ar trebui să fie evaluată de către alegătorii acestei țări. În acest caz, de către cetățenii Statelor Unite.
Noi suntem spectatori, nu ne amestecăm. În ceea ce privește duritatea reciprocă sau jignirile directe pe care tocmai le-ați menționat, ce pot spune? Aceasta este o manifestare a nivelului culturii politice sau a lipsei acesteia.
Dar noi, repet, nici nu ne băgăm în asta. Toate acestea sunt dictate de procesele interne cu caracter politic, de problemele politice interne și de problemele Statelor Unite”, a spus liderul de la Kremlin.
„Să-și rezolve problemele între ei”
„Apropo, când cineva încearcă să-l umilească sau să-l jignească pe actualul șef al statului, în acest caz, în contextul pe care l-ați menționat, într-un fel sau altul ne ridică pe noi şi pe voi, vorbesc despre o anumită influență și putere a noastră incredibilă. Dar, repet, nu este treaba noastră, să-şi rezolve problemele între ei şi după cum consideră potrivit în contextul evenimentelor actuale”, a continuat Putin.
Despre preferințe, ce se poate spune? „Noi ştim că actualul președinte Trump s-a pronunțat, în repetate rânduri, în favoarea dezvoltării relațiilor ruso-americane. Și cu siguranță îl apreciem foarte mult pentru asta. Încă de la început, când în prima iterație, în lupta pentru Casa Albă, el a vorbit despre asta, noi, bineînțeles, am acordat atenție acestui lucru”, a estimat Vladimir Putin.
„Dar trebuie să privim obiectiv lucrurile care s-au întâmplat în ultimii ani. Da, într-adevăr, am reușit să facem multe în plan bilateral. Trebuie să spun acest lucru. Nu voi enumera acum toți pașii pozitivi care s-au făcut în construirea relațiilor ruso-americane, dar aceştia există.
Desigur, intențiile despre care președintele Trump a vorbit mai devreme nu au fost pe deplin realizate.
Cred că acest lucru este legat, în mare măsură, de un anumit consens bipartid cu privire la necesitatea de descurajare a Rusiei, de limitarea dezvoltării țării noastre.
Mai mult, această poziție poartă, așa cum se spune, un caracter complex, o descurajare pe toți vectorii de dezvoltare. Asta în primul rând. Și acest lucru, desigur, reprezintă un factor limitator, așa cum înțelegem noi, pentru administrația actuală”.
Sancțiuni, tratate, stabilitate nucleară
În plus, a arătat Putin, sub președinția lui Trump cel mai mult, au fost introduse diferite tipuri de restricții și limitări.
„Au fost luate 46 de hotărâri privind noi sancțiuni sau extinderea celor existente. Administrația actualului preşedinte a fost cea care s-a retras din Tratatul privind rachetele cu rază scurtă și medie de acţiune. Acesta este un pas foarte serios. După 2002, când administrația Bush s-a retras din Tratatul de apărare antirachetă, acesta este un al doilea pas major. Și, în opinia mea, acest lucru este foarte periculos pentru menținerea stabilității și securității internaționale în lume”.
„Acum administrația a anunțat începerea procedurii de retragere din Tratatul privind Cerul Deschis. Și asta nu poate să nu ne îngrijoreze. Apoi, nu a fost realizată o serie de proiecte comune privind crearea unui consiliu de afaceri, a unui consiliu de experți și așa mai departe.
Cu toate acestea, repet încă o dată, schimbul comercial a crescut în timpul președinției Trump. Și a crescut considerabil, în ciuda tuturor restricțiilor, chiar şi în ciuda pandemiei. Poate că au existat unele ajustări cu pandemia, dar, în general, există o astfel de tendință spre o creștere a comerțului. Și acest lucru este bun, deoarece există locuri de muncă în spate, o activitate intensă în afaceri și așa mai departe.
S-a dezvoltat destul de bine o activitate comună pentru stabilizarea pieței mondiale a energiei. Pentru că Statele Unite ale Americii sunt interesate, desigur, de menținerea unei anumite stabilităţi, de asigurarea activităţii companiilor lor petroliere și așa mai departe. Și am reușit să obținem un rezultat comun foarte bun. Adică, înţelegeţi, există plusuri și minusuri”.
Biden? Și eu am fost membru al Partidului Comunist
„Cât despre candidatul Partidului Democrat, ce pot să spun? Şi noi vedem o retorică antirusească destul de ascuțită. Din păcate, suntem deja obișnuiți cu asta. Dar există și lucruri la care merită să acordăm atenţie.
În primul rând, Partidul Democrat este în mod tradițional mai aproape de așa-numitele valori liberale, este mai aproape de ideile social-democrației, dacă ar fi să facem o comparație cu Europa. Iar din mediul social-democratic s-a dezvoltat şi partidul comunist.
La urma urmei, am fost membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice timp de aproape douăzeci de ani, mai exact optsprezece ani.
Am fost acolo unul de rând, dar, în general, se poate spune un membru cu idei al partidului. Multe dintre aceste valori cu caracter de stânga încă îmi plac. Egalitate, fraternitate - ce-i rău în asta? De fapt, acestea sunt asemănătoare cu creștinismul.
Greu de implementat în viața reală, dar cu toate acestea sunt foarte atractive. Prin urmare, în acest sens, există chiar un fel de bază ideologică pentru stabilirea contactelor cu un reprezentant al Partidului Democrat”.
Afro-americani din toate țările, uniți-vă!
„După cum știți, populația afro-americană a Statelor Unite ale Americii constituie o bază electorală stabilă, una dintre bazele electorale ale Partidului Democrat din Statele Unite.
Acest lucru este, de asemenea, bine cunoscut; nimic nou aici. Dar şi Uniunea Sovietică a susținut în mod constant mișcarea afro-americanilor pentru realizarea drepturilor lor legale”.
Chiar și Cominternul a scris în anii '30 că reprezentanții de culoare ai clasei muncitoare și muncitorii albi au acelaşi inamic - imperialismul și capitalismul. Și s-a scris că această mişcare ar putea fi cea mai eficientă în viitoarea luptă revoluționară.
Așadar, și aici există ceva care, într-o anumită măsură, bine, dacă nu ne uneşte și nu ne leagă, atunci sunt valori comune. Nu mă tem de acest cuvânt, așa şi este.
Vă amintiți, sunteți un tânăr, iar oamenii din generația mea își amintesc că am avut un moment în care peste tot în Uniunea Sovietică atârnau portrete uriașe ale membrului Partidului Comunist din SUA și ale luptătoarei active pentru drepturile afro-americane, Anga Davis.
De aceea, ni se pare că sunt teme despre care putem vorbi și care reprezintă cel puțin un fel de bază pentru înțelegerea reciprocă.
Dar asta nu este tot. De exemplu, candidatul Biden a declarat public că este gata să extindă START sau să încheie un nou tratat privind limitarea armelor strategice ofensive. Și acesta este deja un element foarte serios al unei posibile cooperări ale noastre în viitor.
Prin urmare, vreau să repet ideea despre care am vorbit deja de multe ori. Vom lucra cu orice viitor președinte al Statelor Unite ale Americii, cu persoana în care va avea încredere poporul american”.
Sursa: Rador