Pe scurt spus, arătam în articol că această informație referitoare la guvernatorul BNR m-ar fi interesat înainte ca BNR să fi fost complice la distrugerea sistemului bancar românesc, în vederea preluării lui sub o formă sau alta de capitalul bancar străin, cu consecințe vizibile cu ochiul liber.

În sprijinul afirmațiilor mele aduceam un document care a făcut obiectul unei anchete de presă publicate de mine acum 25 de ani, în același EvZ. Documentul îl primisem de la Laurent Kasper-Ansermet, pe atunci judecător de instrucție al Cantonului Geneva, unul dintre marii specialiști ai Elveției în anchetarea fraudelor bancare.  În articolul de acum 25 de ani, precum și în cel publicat recent, arătam despre ce era vorba în acel document.

Printr-o adresă de câteva rânduri, omul de afaceri Sever Mureșan solicita aprobarea din partea BNR, ca una dintre firmele sale din Grupul SM Invest să fie acceptată „acționar semnificativ” al Băncii Dacia Felix. În colțul din stânga-sus, Gheorghe Licuriceanu, la acea dată șeful compartimentului BNR care avea în răspundere supravegherea și controlul respectării normelor de prudențialitate în sistemul bancar românesc, arăta în scris că „Solicitantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege”, iar mai jos, erau enumerate prevederile neîndeplinte. În colțul din dreapta-sus al aceluiași document, apărea scris „Se aprobă”, dedesubt o linie și sub linie, semnătura președintelui BNR, Mugur Isărescu. Așadar, guvernatorul BNR aproba o solicitare, despre care era înștiințat de un compartimentul din subordinea sa că era ilegală. Și încă pe același document, acela în care i se atrăgea atenția asupra ilegalității.

Dacă acum 25 de ani dezvăluirea mea nu a produs nicio reacție din partea BNR, să nu spun chiar din partea lui Mugur Isărescu, deși ea apărea într-un ziar cu un tiraj amețitor, mult peste jumătatea de milion, în mod surprinzător produce acum, la un sfert de secol. Este drept, nu din partea guvernatorului BNR, ci a lui Adrian Vasilescu, consilierului său. Drept pentru care, domnia sa ne-a remis un articol care conține rezultatul cercetărilor întreprinse în BNR cu privire la subiectul în discuție.

Peste toate, mi se pare foarte jignitor faptul că Mugur Isărescu nu a catadicsit să răspundă personal, nici acum un sfert de secol și nici astăzi, deși se pare că povestea nu-i este atât de indiferentă pe cât vrea să pară. Aceasta nu înseamnă însă nu apreciez efortul și devotamentul domnului Adrian Vasilescu.  În continuare, punctul de vedere al domniei sale.

De ce cred că jurnalistul Mirel Curea a căzut în capcana întinsă de capitaliștii fără capital?  

În „Evenimentul zilei”, din 22 iunie a.c., jurnalistul Mirel Curea comentează un document ce i-a fost furnizat în 1996. și pe care l-a publicat atunci. Document ce ar sugera un abuz în serviciu al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Nu de puține ori, însă, sub ochii ziariștilor ajung documente falsificate.

Dacă ar fi vorba de copia unui act autentic, obligatoriu originalul  s-ar afla  în arhivele BNR. Echipa de la arhive a cercetat, act cu act, toate dosarele din 1994, 1995 și 1996.  Căutând potențialul original prin care un om de afaceri (legea nu-mi îngăduie să-i dau numele) ar fi solicitat  aprobarea ca una dintre firmele sale să fie acceptată ca acționar semnificativ al Băncii „Dacia Felix”. Cu o creștere de capital peste pragul de 5 la sută. O astfel de aprobare impunea analiza  în Consiliul Celor Nouă și un vot de cel puțin cinci la patru. Regulă imposibil de eludat. Documentul nu avea însă cum să fie real.  În primul rând, regula în BNR este ca rezoluțiile să fie inserate în documente separate. Nu pe cereri!  Iar cererile se anexează întotdeauna.

Așadar, dacă ar fi existat o astfel de cerere, din partea unui om de afaceri,  rezoluția negativă a lui Licuriceanu ar fi fost înscrisă pe un document separat, cu semnătura la final. Iar Licuriceanu n-ar fi scris niciodată „Se respinge”, oricare ar fi fost conjunctura, ci „Propun să fie respinsă”.

Mai departe, în stânga-sus, ar fi urmat o notificare inserată de viceguvernatorul Croitoru, care coordona supravegherea. Iar în partea dreaptă, tot sus, guvernatorul ar fi scris „La CA al BNR”, după care ar fi urmat, dedesubt, semnătura. Pentru că o astfel de decizie era în competența Consiliului de Administrație.

Aceste indicii, solide fără îndoială, nu aveau totuși cum să fie mai mult decât un început de dovadă că documentul e contrafăcut. Pentru o dovadă întreagă, care să exprime adevărul o sută la sută,  am avut nevoie și de alte probe. Echipa de la Arhive a cercetat, dosar cu dosar, toate intrările din anii 1994, 1995 și 1996, perioadă în care la „Dacia Felix” au fost probleme privind extinderea grupului de acționari semnificativi. Nici urmă de vreo cerere a omului de afaceri invocat. Așa că, dacă nu a existat cerere, nu aveau cum să existe cele două rezoluții.

O întrebare nu poate să lipsească din această analiză: a inventat ziaristul Mirel Curea subiectul? Exclus!  Cu ceva timp înainte ca articolul în cauză să apară în  „Evenimentul zilei” văzusem, la un post TV, un reportaj despre familia Curea. Se degaja un contur moral ce greu ar putea să lase loc unei încălcări  a codului jurnalistic. Este cert, deci, că altcineva a confecționat falsul, atrăgând un jurnalist în capcană. În contextul în care, în spațiul public, se mai inventase o temă cu tendință: „Guvernatorul BNR –  groparul băncilor cu capital românesc”.

Cine ar fi putut fi autorul falsului? Imposibil de aflat după atâția ani, mai cu seamă în împrejurarea în care, după cum povestește domnul Curea,  documentul i-a fost furnizat într-un vraf de hârtii de la Banca „Dacia Felix”.

Între 1994 și 1996, subiectul „Dacia Felix” a fost  în atenția Direcției Supraveghere, a conducerii executive a BNR și a Consiliului de Administrație. Numai că, potrivit unei vechi anecdote, nu era vorba despre o „bicicletă” dăruită, ci despre o mașină  furată, căci Banca „Dacia Felix”  încălcase normele BNR și înscrisese pe furiș, la Registrul Comerțului, firmele acelui om de afaceri  între acționarii semnificativi.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE