Preluarea clubului UTA Arad a intrat în blocaj. Investitorii cer un audit financiar serios: „Există semne de întrebare”

Preluarea clubului UTA Arad a intrat în blocaj. Investitorii cer un audit financiar serios: „Există semne de întrebare” sursa foto. GSP

Omul de afaceri Simion Apreutese, interesat să preia clubul de fotbal UTA, din Arad, dorește mai întâi un audit financiar din care să rezulte situația exactă a finanțelor grupării. Investitorul nu vrea să investească înainte de a cunoaște cu exactitate situația datoriilor, a realității și a legalității acestora. Deși actualul patron al clubului, Alexandru Meszar susține că dorește să cedeze echipa gratuit, lucrurile sunt ceva mai complicate, având în vedere datoriile clubului.

Milionarul Simion Apreutese (foto) este interesat să preia, alături de mai mulți investitori,  gruparea UTA, însă nu în orice condiții. El spune că este nevoie de un audit care stă stabilească foarte exact care este situația financiară a clubului de fotbal. Potrivit spuselor sale, actualul conducător al clublui, Alexandru Meszar, nu ar fi de acord cu acest audit, cerut de grupul de investitori interesat să preia echipa.

Pe de altă parte, oamenii de afaceri Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Rudolf Vizental și Marius Grada sunt interesați să-și asume datoriile clubului, estimate la câteva milioane de euro, însă doar dacă vor ști cu exactitate de unde provin și cât de legale sunt. Drept urmare, au cerut un audit financiar care să scoată în evidență situația financiară a grupării.

„Afirmațiile reprezentantului conducerii se contrazic între ele. «Nu vrem bani dar să fie plătite datoriile la zi», ne arată că de fapt conducerea clubului UTA încearcă să ofere o imagine pozitivă în fața suporterilor, dar în realitate dorește să primească imediat banii din creditările pe care le are în club. Ori în acest moment există semne de întrebare atât din punct de vedere al cuantumului acestor creditări cât mai ales în ceea ce privește proveniența lor”, a declarat Simion Apreutese.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a precizat că i-au fost prezentate doar datoriile existente până la 31 martie, însă de la acel moment au tot apărut altele. De aceea este nevoie de un audit, susține Simion Apreutese, astfel încât să se știe cu exactitate cum stă clubul din punct de vedere financiar.

„Aceste datorii trebuie supuse unui audit, trebuie verificată realitatea și legalitatea lor. Sunt niște pași firești care trebuie urmați și care nu pot fi evitați. Noi avem ultima referință legată de situația financiară a clubului în data de 31 martie, ori pentru a ne asuma niște datorii trebuie să vedem exact la cât se ridică și mai ales din ce anume provin. Pentru că noi știam de niște datorii iar acum aflăm că au mai apărut între timp și altele, inclusiv la actualul staff!”, a mai precizat omul de afaceri.

sursa foto. Facebook

Investitorii doresc ca UTA să producă bani

Grupul de investitori este dispus să Apreutese susțină financiar echipa pentru a aduce gruparea acolo unde a fost odată. Oamenii de afaceri sunt de acord să achite datoriile grupării și să aloce fondurile necesare echilibrării bugetului. Dar nu vor să facă acest lucru cu ochii închiși.

„Niciodată nu ne-am pus problema că am prelua clubul fără costuri, din contră suntem conștienți că reechilibrarea bugetului și creșterea nivelului clubului, ne va costa câteva milioane de euro. Este clar că, deși prezentată ca o gratuitate, preluarea clubului se face cu active și pasive, adică în momentul semnării preluăm toate datoriile și le achităm la diverse termene, în funcție de scadențe. Apoi, atâta timp cât UTA are un deficit între venituri și cheltuieli, funcționând pe minus, este evident că vom avea un aport al asociaților pentru a echilibra bugetul. La fel cum există și un plan de investiții pe care îl dorim implementat”, a mai spus omul de afaceri conform Pro Sport.

Simion Apreutese este de părere că actualii conducători ai grupării sunt responsabili pentru datoriile care au fost acumulate. El consideră că aceste gen de management trebuie schimbat, iar clubul trebuie să se transforme într-o entitate profitabilă.

„Noi considerăm că profesionalizarea și implementarea unui management care să producă bani sunt condiții obligatorii pentru un club cu adevărat profesionist. Dincolo de succesele sportive de până acum, pe care nu le contestăm, actualul management a produs datorii. Acest tip de management trebuie modificat iar pentru asta e nevoie ca cei care își asumă acoperirea acestor datorii, să aibă pârghiile pentru a-și asuma această responsabilitate”, a declarat Simion Apreutese, conform sursei citate.