Pregătirea borcanelor pentru zacuscă. Cum să eviți fermentarea

Zacuscă. Sursa foto: Facebook

România. Pregătirea conservelor de zacuscă și a altor alimente necesită mare atenție, deoarece o mică greșeală poate compromite întregul preparat. Dacă borcanele nu sunt sigilate corespunzător, conținutul se poate deteriora rapid.

Pe lângă sigilarea ermetică a borcanelor, locul în care sunt depozitate este de asemenea crucial. Dacă zacusca este păstrată într-un loc călduros, riscă să fermenteze.

Pentru a asigura o păstrare adecvată pe tot parcursul iernii, este recomandat să adăugați un conservant.

Cum să pregătești borcanele pentru zacuscă și să eviți fermentarea

Pentru a preveni formarea bulelor de aer în borcane, este esențial să le sterilizați. Un mod eficient de a face acest lucru este sterilizarea uscată în cuptor.

Așezați borcanele și capacele, care trebuie să fie încă umede și să aibă picături de apă de la clătire, pe o tavă metalică.

Introduceți tava cu borcanele și capacele în cuptorul rece și apoi porniți încălzirea. După aproximativ 15 minute, veți observa prin geamul cuptorului cum stropii de apă de pe borcane încep să sfârâie și să se evapore.

După acest moment, mai lăsați-le încă un minut. Sterilizarea ideală a borcanelor de zacuscă se realizează la o temperatură de 105 – 110 grade Celsius.

Borcan. Sursa foto: Pixabay

Opriți căldura cuptorului și întredeschideți ușa, lăsând borcanele și capacele să se răcească treptat până când sunt gata pentru umplere.

Poți să fierbi borcanele și la bain marie

Este recomandat să sterilizați borcanele de zacuscă astfel încât să fie umplute imediat după procesul de sterilizare.

De aceea, nu este bine să le sterilizați astăzi și să le umpleți a doua zi, deoarece există riscul de contaminare.

O altă alternativă sigură este să folosești metoda bain-marie pentru a fierbe borcanele.

Zacuscă. Sursa foto: Arhiva EvZ

După ce ai umplut borcanele cu zacuscă și le-ai sigilat ermetic, fierbe-le la bain-marie pentru a asigura o conservare optimă și pentru a preveni deteriorarea produsului în timp, potrivit Adevărul.