Preferințele culinare ale soților Zelenski. Din meniu nu lipsește shaorma

Preferințele culinare ale soților Zelenski. Din meniu nu lipsește shaormaSoții Zelenski. Sursa foto: Facebook

Deși își permit să guste mâncăruri extrem de diversificate, soții Zelenski nu sunt deloc pretențioși și mai degrabă preferă preparatele simple, pe care le poate mânca oricine și care pot fi gătite cu ușurință chiar și acasă.

Cunoscutul bucătar Yevhen Klopotenko, câștigător al emisiunii MasterChef, și care are o colaborare îndelungată cu soția președintelui Ucrainei, Olena Zelenska, a fost cel care a dezvăluit preferințele culinare ale cuplului prezidențial ucrainean.

Ce mâncăruri preferate au soții Zelenski

Yevhen Klopotenko și Zelenska au implementat reforma alimentației în școli și grădinițe, iar bucătarul a mărturisit că are o comunicare eficientă cu soția lui Volodimir Zelenski în timpul diverselor evenimente oficiale.

Astfel, Yevhen Klopotenko a dezvăluit că soția președintelui Ucrainei a apreciat salata cu cușcuș și coriandru, precum și paella. În plus, acesta a observat că Zelenska are o preferință pentru mâncăruri simple, cum ar fi colțunașii și diverse tipuri de omlete.

De altfel, soția lui Zelenski s-a arătat încântată de colecția de rețete pentru mesele școlare, care include 20 de tipuri de omletă, luând chiar cartea acasă pentru a încerca rețetele în propria bucătărie.

Prima doamnă a Ucrainei avertizează

Prima doamnă a Ucrainei. Sursa foto: Olena Zelenska/ Facebook

Președintele ucrainean are o afinitate pentru fast-food

Nici Volodimir Zelenski nu e pretențios la mâncare, spune bucătarul. Președintele ucraineana preferă mâncarea de tip fast-food, iar shaorma este tipul său preferat de mâncare, potrivit ziare.com.

Volodimir și Olena Zelenski s-au cunoscut când el avea doar 17 ani, pentru că mergeau împreună la același liceu.

„Abia în ultima noastră zi de școală ne-am intersectat privirile”, a dezvăluit el.

Volodimir Zelenski, Ucraina

Volodimir Zelenski. Sursa foto: Facebook

Cei doi s-au întâlnit ulterior, întâmplător, la facultate. Atunci, Volodimir Zelenski a făcut primul pas și abordat-o pe Olena, pretinzând că nu văzuse filmul, „Basic Instinct” pe care ea îl avea pe o casetă.

După ce i-a cerut să i-l împrumute, i-a cerut și numărul de telefon și de acolo s-a dezvoltat relația lor.