Ministrul Justiției către procurori: "Luați-le tot, pentru că și ei încearcă să ne ia tot!"

Ministrul Justiției către procurori: "Luați-le tot, pentru că și ei încearcă să ne ia tot!"

La bilanțul Parchetului, șeful SRI a precizat că a început să livreze procurorilor informații de valoare, președinta instanței supreme a deplâns valorile inversate ale României, în timp ce Predoiu a pledat pentru confiscarea totală a averilor ilicite.

Prezent la bilanțul pe anul trecut al Parchetului General, șeful SRI, George Maior, a arătat că în 2011, instituția peste care o conduce a transmis Ministerului Public un număr de 1383 de informări. Dintre acestea, 450 au vizat acțiuni care intră în competența DIICOT și 705 în cea a DNA. Maior a recunoscut că în urmă cu șase ani, când a preluat instituția, nici nu se punea problema ca SRI să informeze anchetatorii despre posibile infracțiuni de corupție sau evaziune fiscală. ”Când am preluat mandatul, existau foarte puţine informări transmise Ministerului Public în legătură cu diversele zone de activitate: evaziune fiscală, criminalitate financiară, combaterea corupţiei. Aproape că nici nu existau. Era o situaţie pe care am constatat-o la preluarea acestei poziţii. S-au îmbunătăţit parametrii de colaborare an de an, s-au obţinut rezultate bune, chiar foarte bune”, a arătat Maior. El a mai vorbit despre coalițiile pro-corupție din trecut și despre ”ghemurile de interese” care au fost deranjate de curajul procurorilor. CSM, comunicarea și ”grupările ticăloșiei” Președintele CSM, Alina Ghica, a făcut apologia comunicării inter-instituționale și a ”sinergiei constructive” a profesioniștilor din sistem. Intervenția pe această temă a fost oarecum surprinzătoare, având în vedere că Ghica nu a excelat în comunicare, cel puțin în relația cu mass-media. Și mai surprinzător a fost vemementul discurs anti-corupție al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Doina Stanciu. Ea a ținut să precizeze că fenomenul corupției reprezintă o amenințare majoră pentru democrație și că în ultima perioadă, fenomenul reprezintă o provocare pentru întreg sistemul judiciar. Șefa peste judecători a mai vorbit despre ”necesitatea demontării grupărilor ticăloșiei” și a precizat că ”orice ban furat de la stat este un atac direct la siguranța statului”. Stanciu a continuat pledoaria sustinând că recuperarea pagubelor produse în urma unei fapte ilegale trebuie să devină o practică. În același timp, a deplâns inversarea valorilor în societatea românească, recunoscând că acest lucru a fost posibil pentru că justiția românească nu a funcționat în limite normale. Consiliul s-a autosesizat Explicația discursului lung și explicit poate fi pus pe seama unui articol publicat de o judecătoare de la Curtea de Apel București în care reproșează inteligent 14 ani din trecutul comunist al Liviei Stanciu în funcția de procuror. În urma acestui articol, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis un comunicat prin care anunță că Inspecția Judiciară a Consiliului s-a sesizat din oficiu, urmând a face verificări prealabile față de Daniela Panioglu, autorul articolului de pe juridice.ro. La tribună a urmat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu. Relaxat și cu mâna stangă în buzunar, Predoiu a recomandat procurorilor șefi din toată țara prezenți în sală să confiște averile infractorilor în totalitate. ”Luaţi-le tot (...). O vor lua de la capăt, cu aceleaşi mijloace, dacă se vor opri, pentru că de multe ori îşi dirijează afacerile din puşcărie. Luaţi-le tot, pentru că şi ei încearcă să ne ia tot. De aceea trebuie să combatem evaziunea fiscală şi mă bucur că este una dintre priorităţile afirmate de Ministerul Public”, a declarat Predoiu. Spaima anchetatorilor El a dat un exemplu din Italia, unde carabinierii au confiscat, în luna mai a anului trecut, de la un clan mafiot, suma de un miliard de euro. În momentul în care precizat, mai în glumă, mai în serios, că acesta este pragul la care trebuie să se ajungă în ”cruciada” confiscărilor averilor ilegale, rumoarea a pus stăpânire pe sală, procurorii începând să șușotească și să-și dea coate. Imediat, ministrul a revenit, susținând că este conștient de diferențele de logistică și de experiență dintre cele două state. În același timp, Predoiu a insistat ca procurorii din localitățile mici să evite întâlnirile cu persoanele influente din comunitate. În final, Predoiu a felicitat-o pe Laura Kovesi pentru schimbările ireversibile din timpul mandatului său, arătând că aceasta a fost ”omul potrivit la locul potrivit”.

Ne puteți urmări și pe Google News