Predică Buna Vestire. Patriarhul Daniel: „Dacă vom continua cu avorturile vom pieri ca popor”

Predică Buna Vestire. Patriarhul Daniel: „Dacă vom continua cu avorturile vom pieri ca popor”

Patriarhul Daniel a atras atenția, în predica ținută la slujba de Buna Vestire, asupra declinului demografic. Acesta a subliniată că „dacă vom continua cu avorturile, vom pieri ca popor''.

În cadrul slujbei de Buna Vestire, Patriarhul Daniel a amintit că Maica Domnului este ocrotitoarea mamelor care nasc și că avorturile în masă ne vor decima ca popor.

„În mod deosebit, Maica Domnului este ocrotitoarea mamelor care nasc copii. De aceea, sâmbăta trecută, ne-am bucurat când am văzut că 'Marşul pentru viaţă', care înseamnă dorinţa ca femeilor însărcinate să nu-şi mai piardă sarcina, a devenit foarte popular. La început, acest marş pentru viaţă a fost organizat în câteva oraşe. Acum însă s-a ajuns ca 'Marşul pentru viaţă' şi alte manifestări din timpul acestei luni, martie, consacrată deci vieţii sau copiilor care trebuie să se nască, a ajuns în 600 de localităţi din România şi Basarabia, Republica Moldova. Majoritatea acelora care participă la această manifestare în favoarea vieţii şi în favoarea mamelor însărcinate este formată din tineri, dar şi oameni mai în vârstă, care-şi dau seama că, dacă noi continuăm - poporul român - cu miile de avorturi, câteva milioane până acum, din 1960 şi până acum, vom pieri ca popor. Diminuăm foarte mult. Ne aflăm în declin demografic. Numărul naşterilor este mai mic decât numărul înmormântărilor”, a subliniat patriarhul, în predica ţinută la slujba de Buna Vestire, informează agerpres.ro.

În opinia acestuia, „'Marşul pentru viaţă', în primul rând, are un aspect spiritual”, pentru că „avortul, în limbajul bisericesc, canonic, se numeşte pruncucidere, adică uciderea pruncilor, în pântecele mamei lor”, dar şi unul social, prin „faptul că se nasc din ce în ce mai puţini copii şi populaţia României s-a diminuat deja cu câteva milioane în ultimii 20 sau 30 de ani”.

Sursa foto: basilica.ro