Acu' fo patrușunu de ani, într-un apartament din Cotroceni, tata m-a cardit cu centura din dotare. Nu era prima oară și n-a fost nici ultima
Genitorul meu masculin a scos-o încet din găicile pantalonilor de la uniformă, să fie așteptarea pe gustul său. Nu era prima oară, nicidecum, și nu mai știu exact ce boacănă făcusem. Ori îmi pierdusem un sac de sport sau ghiozdanul, ori ascunsesem carnetu' de note, ori nu mâncasem slănina din iahnia de fasole. Nu mai contează. A calculat greșit și m-a lovit cu paftaua în palma stângă, că mă apăram și io cum puteam, că aveam vreo opt ani. Eram clasa a II-a și era după cutremur. M-a pansat în baie și a continuat cafteala, după primul ce i-a acordat primul ajutor. Am și acum cicatricea. Apoi, până m-a luat în armată, m-a trosnit cu ea, regulamentar, peste tot, de câte ori picam mesa. Și picam bisăptămânal, că eram abraș rău. Uneori, alterna cu palme și șuturi. Karate nu știa, spre norocul meu. Când m-a dat afară din casă, după ce m-au lăsat la vatră, am plecat cu centura asta. Nu mai știu dacă am cerut-o sau am ciordit-o. Barem, nu mai lovește pe nimeni. O mai port și astăzi. Pur și simplu, nu mă pot despărți de ea.
Recomandările noastre
