Povestea UIMITORILOR câini de la Buckingham Palace. De ce domnia lor se apropie de sfârşit | VIDEO
- Roxana Roseti
- 1 februarie 2015, 17:07
''Domnia'' de peste 80 de ani a câinilor din rasa Corgie la Buckingham Palace se apropie de sfârșit. Şi aceasta deoarece Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a decis să nu mai accepte noi exemplare în locul actualilor săi prieteni săi patrupezi, după moartea acestora, după cum a anunțat Sunday Express.
Știrea survine la scurt timp după ce s-a aflat de pensionarea persoanei care se îngrijea, de foarte mult timp, de câinii reginei. Câinii din rasa Corgie au intrat în viața familiei regale britanice în timpul domniei lui George al VI-lea, tatăl Reginei Elisabeta a II-a.
Potrivit Agerpres, suverana a avut, până în prezent, peste 30 de câini Corgie, toți descendenți ai cățelușei Susan, un dar pe care l-a primit când a împlinit 18 ani. Dar acum se teme că ar putea să se împiedice de unul dintre activii săi însoțitori fără grai, ceea ce i-ar putea provoca o cădere și chiar o fractură.
O ofertă minunată
Așa se explică faptul că nu a acceptat oferta uneia dintre nepoatele sale, Prințesa Beatrice (fiica Ducelui și a Ducesei de York), care a vrut să-i dăruiască doi dintre cei patru Norfolk terrier (rasă de dimensiuni puțin mai mici decât Corgis) aduși pe lume în septembrie 2014 de câinele său, Ginger.
'Regina a apreciat că este o ofertă minunată, dar a declinat-o politicos. Principala ei temere este că, dacă ar cădea și și-ar rupe un braț sau chiar un picior, nu ar mai fi în stare să-și îndeplinească îndatoririle timp de mai multe săptămâni sau luni, lucru care ar putea să o afecteze foarte mult', a declarat sâmbătă o sursă de la palatul suveranei.
Mare iubitoare a câinilor din rasa Corgie, suverana Marii Britanii a avut uneori chiar opt exemplare în același timp, care o însoțeau peste tot, inclusiv în călătoriile în străinătate, dar la ora actuală mai are doar doi.