În această săptămână se împlineşte exact un an de la tragedia # Colectiv. În perioada care s-a scurs de atunci, România a rămas cu rănile netratrate. Sute de destine au fost schimbate dramatic, iar oamenii care au fost solidari în stradă cer să nu uităm că nevoia de schimbare în bine a societăţii şi a conducătorilor ei trebuie să fie scopul nostru principal

Povestea Mihaelei Şerban s-a scris în linişte, fără ca nimeni să ştie ce a însemnat de fapt noaptea când şi-a pierdut atâţia prietenii, iar ea s-a născut pentru a doua oară. Amintirile grele din seara de 30 octombrie sunt prezente în mintea şi sufletul ei şi aşa vor rămâne toată viaţa. ,,Îmi e greu să vorbesc despre asta, dar acum # Colectiv e parte din mine”.

A scăpat fără nicio arsură

A ajuns în club alături de fratele ei şi de iubita acestuia. A prins loc în primul rând şi era tare bucuroasă. În doar câteva zeci de minute, norocul să fie printre primii s-a transformat într-un ghinion incredibil.

„Eram în față, în primul rând, totul a fost minunat pana când am văzut că se aprinsese stâlpul. Iniţial, nu am reacționat în niciun fel. Sperietura și panica au început când au ajuns flăcările la tavan. După aceea i-am spus fratelui să ieșim,că nu mai e de stat aici.Ne-am îndreptat spre ieșire,ne-am împotmolit în zona unde era containerul, spre garderobă. De acolo, nu mai ținea nimic de noi, pentru că eram mulți, toți acolo, duși și împinși de cum se împingeau toți să iasă afară.

Pentru foarte puțin timp îi aveam în vizor, să zic așa, pe frate și iubita lui, dar după aceea nu i-am mai văzut. Plus că începuse să fie foarte foarte cald, de la foc. Se stinseseră toate luminile în club și era o beznă totală!

La un moment dat, am fost împinsă tare de cei din spatele meu și am căzut în genunchi. Atunci a venit și limba aia de foc despre care se tot vorbeşte... Simțeam că ăla îmi e sfârșitul, ăla a fost momentul în care am zis că totul se termină,sincer...”. ,

,Ţipam cât de tare puteam, să mă audă, să nu mă calce pe cap”

Cu toate că incidentul nu a durat multe minute, secundele au părut ore pentru cei capturaţi într-un loc din care nu mai puteau să iasă. „Nu aveam aer pt că era fum negru și te înecai pur și simplu. Nu te lasă să respiri deloc, te ardea pe nas, așa că mai bine îți țineai respirația, cât puteai de mult.Am închis ochii, jos fiind, în genunchi și nu credeam că o să îi mai deschid. Nu știu cât a durat până când am fost scoasă de acolo. Într-un punct am simțit aer curat, respirabil cât de cât. Și am zis că gata, undeva am ieșit de acolo! Totuşi eram întinsă pe jos, prinsă de un morman de oameni deasupra mea, de la brâu în jos cu fața în sus. Am văzut o multime de oameni care stăteau pe mine, la propriu. Picioarele nu le simțeam, amorțiseră. Mă zbăteam să văd dacă pot ieși, evident că nu am reușit, greutatea fiind mult prea mare. Vedeam picioare deasupra mea, ale oamenilor care ieșeau, călcând pe noi. Ţipam cât puteam, că să mă audă, să nu mă calce pe cap... sau pe piept. Cumva un om a reuşit să mă salveze. Am ajuns acasă desculţă, cu un taxi, mi-am trezit părinţii. Am vrut la spital, dar nu erau locuri disponibile şi eram conştientă că sunt alţii cu nevoi reale. Eu scăpasem. Am rămas foarte conectată cu toţi supravieţuitorii, cei care am primit o nouă şansă de la viaţă.”, continuă Mihaela.

Rănile nu s-au vindecat nici după un an ,,Retrăiesc totul, din nou, în mintea mea”

Chiar dacă a trecut un an de la seara tragică şi pare că totul a revenit la normal în viaţa ei, ştie că în esenţă totul pare că abia s-a întâmplat. „Sunt ok acum.Fratele meu a avut o arsură pe mână, în rest, eu nu şi nici iubită lui.Văd cu alți ochi totul, nu am de ce să neg asta. Și chiar și după un an, se activează ceva în mine, când simt miros de fum, văd foc și chestii de genul...Parcă retrăiesc totul, din nou, în mintea mea. Să fiu sinceră, după un an, în general,nu văd schimbări majore sau importante. Cu mine,da. Schimbări sunt.Prima ar fi faptul că m-a maturizat și mai mult și m-a făcut să prețuiesc viața mai mult și să fiu mult mai precaută, când ies undeva.Acum, de când am început să ies din nou, pe la concerte, evenimente, primul lucru la care mă uit sunt ieșirile, dacă sunt mai multe, aerisiri etc. În rest, nu. Sunt foarte revoltată de tot sistemul şi clasa politică. Aș demola toate spitalele și aș face altele noi, așa cum trebuiesc făcute și se fac în alte țări... numai aici nu.

Trebuia să se recunoască de atunci că nu suntem în stare, ca țară, să tratam atâția arși şi atâția răniți.”

Şi-a găsit salvatorul după jumătate de an

Mâna care a tras-o a fost o senzaţie pe care nu are cum să o uite. Mai multe luni de zile a fost frământată să vadă cine a ajutat o. A simţit neovia să-i mulţumească şi să ştie cum arată. Căutarea a fost o muncă migăloasă, o investigaţie. Cu ajutorul unui grup pe Facebook, acolo unde sunt strânşi toţi supravieţuitorii, a reuşit să îşi dea seama cine şi cum a ajutat-o. „A durat câteva luni, aproape jumătate de an să ne găsim. Am vorbit pe internet, neam povestit şi multe detalii au coincis.Aşa mi-am dat seama că este el. Am vrut să ne vedem, să stăm de vorbă şi nu am reușit nici până azi, pentru că este plecat din ţară”.

Prietenii rămân veşnic

Mihaela Şerban şi-a pierdut mulţi prieteni în acea seară. Asta o întristează cel mai tare. Faptul că ieşea la concerte i-a dat ocazia să-l cunoască şi pe Claudiu Petre, eroul care şi-a dat viaţa pentru a-i salva pe alţii. „La toate concertele ne vedeam... Îmi pare atât de rău pentru el, de fapt pentru toți. Este foarte greu. În seara aia am realizat adevărata mea putere. Nu mă credeam așa”.

FOTO;Mihaela Șerban (dreapta) și Claudiu Petre (mijloc). El este unul dintre eroii de la Colectiv, și-a pierdut viața încercînd să salveze pe alții

Monumentul şi marşul pentru # COLECTIV

Asociația Colectiv GTG 3010 inagurează, duminică, în amintirea celor 64 de tineri plecaţi dintre noi, monumentul # Colectiv. Evenimentul va avea loc, în jurul orei 12:00, în piațeta din faţa fostului club. „Încă de la începutul anului neam dorit foarte mult ca acest monument să existe şi neam luptat cât am putut pentru realizarea sa. Nu vrem ca oamenii să uite ce s-a întâmplat pe 30 octombrie 2015, nu trebuie ca cei 64 de tineri care au plecat dintre noi să fie uitați. Acest monument era necesar pentru că atâta timp cât oamenii au în minte ce s-a întâmplat atunci, vor avea grijă, pe viitor, să evite orice acţiuni care să ducă la astfel de tragedii”, a declarat Eugen Iancu, membru fondator al Asociaţiei Colectiv GTG 3010.

FOTO: Acesta este monumentul dedicat victimelor din Colectiv

Tot duminică, în Piaţa Universităţii, între orele 13-16 are loc şi un marş tăcut pentru victimele # Colectiv