Vă propunem mai jos un episod pe cât de puțin cunoscut, pe atât de emoționant al Primului Război Mondial: participarea lui Stubby, un cățel vărgat, fără stăpân, la cea mai mare conflagrație mondială din istoria omenirii. În cele 17 bătălii majore la care a luat parte în Europa, Stubby a salvat de la moarte sute de soldați.

„A fost un mod extrem de neobişnuit de a intra în armata SUA. Nici recrutul nu era însă dintre cei obişnuiţi. Stubby s-a plimbat pe câmpul de instrucţie din Connecticut al Regimentului 102 Infanterie, a dat din coadă şi şi-a anunţat dorinţa de a lupta în Primul Război Mondial. Astfel a început o lungă şi strălucită carieră militară canină.

Stubby era un cățel vărgat, cu coadă scurtă. Fără adăpost şi, după toate aparenţele, fără stăpân, a fost adoptat de soldatul J. Robert Conroy şi a început instrucţia alături de soldații Regimentului 102 din Divizia 26 Infanterie.

Căţelul s-a dovedit a fi un elev silitor, învăţând, în doar câteva săptămâni, nu doar toate manevrele și semnalele transmise cu ajutorul goarnei, ci şi cum să-şi salute superiorii, ridicând lăbuţa dreaptă în dreptul ochiului drept.

Ilegal în Franța

Curând, a venit vremea ca divizia de infanterie să plece în Franţa. Stubby ar fi trebuit să rămână în America, însă Conroy a reuşit să-l urce pe furiş la bordul navei SS Minnesota, ţinându-l ascuns într-o ladă de căbuni până ce au ieşit în larg. Atunci, căţelul a fost scos la lumină şi prezentat marinarilor, care s-au amuzat de saluturile lui canine.

Odată ajunşi în Franţa, Conroy şi-a dus căţelul pe furiş la ţărm. Comandantul era hotărât să-l trimită pe Stubby înapoi pe navă, dar s-a răzgândit când acesta a executat un salut milităresc regulamentar.

Divizia 26 a pornit către front de la Chemin des Dames, în apropiere de Soissons, în prima săptămână din luna februarie a anului 1918. Stubby a primit permisiunea s-o însoţească, în calitate de mascotă oficială. După mai mult de o lună petrecută sub tirul neîntrerupt al inamicului, căţelul s-a obişnuit cu vacarmul bombardamentelor.

A salvat soldații de atacul criminal cu gaze

Prima suferinţă i s-a tras nu de la gloanţe, ci de la gazul toxic. A fost imediat transportat la un spital de campanie, unde a primit îngrijiri medicale de urgenţă. Stubby a rămas sensibil la cele mai mici concentrații de substanțe toxice din atmosferă. Când divizia lui a fost ţinta unui atac matinal cu gaz, oamenii încă dormeau, iar viața lor era în mare primejdie. Stubby însă a recunoscut mirosul şi a început să alerge prin tranşee, lătrând şi muşcându-i pe soldați ca să-i trezească, salvându-i astfel de la o moarte sigură.

Un alt talent extraordinar al lui Stubby era să-i găsească pe soldaţii răniţi care zăceau între tranşeele armatelor duşmane. De cum găsea un rănit, căţelul se aşeza lângă el şi lătra puternic, până ce reuşeau brancardierii să ajungă la el.

Capturarea unui spion neamț

Odată, pe când se aflau în Argonne, Stubby a dat peste un spion german care trecea pe o hartă dispunerea tranşeelor aliate. Pricepând cu ce se îndeletnicea omul, câinele a început să latre furios. Iscoada şi-a dat seama că fusese descoperită şi a rupt-o la fugă spre tranşeele germane. Stubby s-a luat însă după el, muşcându-l de picioare şi făcându-l astfel să cadă. Câinele nu s-a oprit din atac până ce nu au venit nişte soldaţi americani care au pus mâna pe spion.

Eroismul dovedit de Stubby în condiţii de pericol extrem a făcut senzaţie. Comandantul Regimentului 102 Infanterie l-a înaintat imediat la gradul de sergent.

După câteva luni, Stubby a fost grav rănit în cursul unui atac cu grenade, primind un număr mare de schije în piept şi în picior. A fost dus repede la un spital de campanie, unde a fost operat de urgenţă, după care a fost transportat la un spital al Crucii Roşii, pentru a fi tratat mai departe. Când s-a înzdrăvenit îndeajuns ca să poată umbla prin saloane, Stubby a început să-i viziteze pe soldaţii răniţi, înveselindu-i şi ridicându-le moralul.

Combatant în 17 bătălii

Până la sfârşitul războiului, Stubby a participat la 17 bătălii şi patru ofensive majore. A jucat de asemenea un rol important în eliberarea oraşului Château-Thierry. Femeile din localitate şi-au arătat recunoştinţa făcându-i o hăinuţă specială de piele, pe care să i se prindă numeroasele decoraţii primite.

Printre ele se numărau trei galoane, Medalia franceză pentru Bătălia de la Verdun, Medalia Veteranilor Primului Război Mondial, acordată de oraşul New Haven, Medalia Grande Guerre a Republicii Franceze şi medalia pentru campania de la Château-Thierry. Stubby a fost făcut membru pe viaţă al Legiunii Americane, al Crucii Roşii şi al YMCA. Când, în 1921, Humane Education Society i-a decernat o medalie de aur, distincţia i-a fost acordată de însuşi generalul John Pershing.

Înaintat la gradul de sergent

După război, Stubby a ajuns o vedetă naţională, luând parte la parade militare în toată ţara. Ba, a făcut chiar cunoștință cu trei preşedinţi: Wilson, Harding şi Coolidge.

Stubby a murit liniștit în 1926, în braţele soldatului Conroy. Viteaz, dar şi norocos, el este cel mai decorat dintre câinii care au participat la Primul Război Mondial şi singurul înaintat la gradul de sergent pentru curajul dovedit în luptă. Trupul său a fost împăiat, conservat şi expus la Institutul Smithsonian, alături de cel al porumbelului Cher Ami”.

Povestea lui Stubby, reprodusă integral aici, a fost adusă în atenția publicului de scriitorul britanic Giles Milton, în volumul „Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut creierul. Din culisele istoriei” (Editura Corint, 2018).