Tocmai semnasem acordul de eutanasiere în fața doctorului veterinar. Câinele îmi căzuse din brațe pe scări și suferise o comoție cerebrală, afecțiune fatală în peste 99% din cazuri la această rasă. L-am dus la cabinet, după ce chemaserăm doctorul de acasă în toiul nopții. După aproximativ două ore de investigații medicale și nervi întinși la maximum de ambele părți, doctorul Bogdan Gheongheos ne-a spus că nu se mai poate face nimic, așa că am semnat acordul de eutanasiere și am plecat.

Despărțirea

Urma să-i facă o anestezie foarte puternică și apoi injecția letală, cea care îi oprea inima definitiv. Îmi amintesc că am sărit calul atunci când i-am atras atenția doctorului să se gândească bine ce decizie va lua. I-am cerut să se pună în dublă ipostază, în locul câinelui întins pe masă și în situația doctorului cu seringa în mână, atunci când va decide dacă injectează substanța letală. Așa am înțeles eu atunci să mă asigur că i-am cerut doctorului să facă tot posibilul pentru Fluffy. Iar dacă decizia a fost eutanasierea, am înțeles că nu se mai putea face nimic. Așa că am plecat din cabinet pentru că, dacă Fluffy ne auzea vocea, chiar și în comă fiind, ar fi suferit mai rău. Am convenit cu cei de la cabinet să-l ducă la crematoriul de animale și apoi să ne aducă cenușa, microcipul și zgarda pentru a le găsi un loc de veci în grădina casei. Au urmat zile grele, cu sentimente contradictorii. Poate că ne-am grăbit acceptând eutanasierea sau poate că a fost bine așa, ca să nu se chinuie, poate e cazul să cumpărăm un alt câine, sau poate că nu, iar Micky, purcelușul de Guineea și cel mai bun prieten al lui Fluffy ne este suficent în aceste momente.

„Ochii l-au salvat”

Așa au trecut aproape două săptămâni. De Sfântul Dumitru, pe la prânz, a sunat telefonul. Era Maia, soția lui Bogdan, doctorul veterinar. Am crezut că mă cheamă să iau cele rămase după incinerarea cățelului. Când colo, mă chema să iau câinele acasă, întreg cu totul, viu și nevătămat. Fluffy, cățelul nostru care murise în seara zilei de Sfânta Paraschieva, tocmai înviase în ziua Sfântului Dumitru.

Trecând peste emoțiile și sentimentele care nu pot fi descrise în cuvinte, am ajuns, toată familia, la cabinetul veterinar. Fluffy ne-a recunoscut imediat, dar nu momentul regăsirii vreau să-l povestesc, ci felul în care a fost salvat câinele de la moarte. „Ochii l-au salvat! Privirea aceea pe care o avea chiar și după ce i-am făcut anestezia, nu ne-a lăsat să-l eutanasiem. Stătea întins pe masă, fără să se poată mișca, dar ne urmărea cu privirea peste tot unde ne mișcam prin cabinet. Atunci am înțeles că animalul lupta ca să trăiască, iar noi am decis să facem totul pentru a-l salva!”, povestesc Maia și Bogdan Gheongheos. Până la un anumit moment, tratamentul este același, indiferent dacă ești nevoit să-l eutanasiezi sau doar să-l bagi într-o formă de comă indusă, adică o anestezie, mărturisește Bogdan.

Primii pași spre o nouă viață

În acea noapte, doctorii au ales pentru Fluffy doar injecția cu anestezie. Iar surpriza, dar mai ales bucuria că au ales varianta bună, a fost a doua zi când au găsit cățelul în cușcă, întors pe burtă și cu capul pe labe. Atunci au înțeles că sunt șanse de a-l salva, însă voiau să fie siguri că animalul va fi unul normal înainte de a ne anunța că trăiește. Problema a fost, la acel moment, că nu putea sta în picioare, ci doar se rostogolea pe o parte ori de căte ori era atins. Ceea ce indica o afecțiune cerebrală gravă. Însă după patru zile, timp în care a fost hrănit prin perfuzii, Fluffy s-a ridicat și a făcut primii pași. Atunci i-au făcut încă un set de analize și radiografi. Slăbise deja de la 1,7 kg la 1,3 kg, adică vreo 25% din greutatea corporală. Apoi, Maia și Bogdan l-au luat acasă. Ziua îl aduceau la cabinet, unde toată echipa medicală îl supraveghea, iar seara îl luau acasă și-l culcau cu ei în pat. Dimineața era supravegheat de Anca Stoian și Daniel Popa, ceilalți medici veterinari din echipa Anima Vet Concept, iar seara de către Maia și Bogdan Gheongheos. Așa au trecut aproape două săptămâni, timp în care Fluffy a devenit mascota cabinetului și prietenul nedespărțit al Emei.

Ema este o femelă de pitbull în vârstă de aproximativ trei ani, abandonată de stăpâni după ce și-au dat seama că suferă de o boală degenerativă incurabilă.

Iubire câinească

Probabil că, atunci când au aflat de la doctorii veterinari că nici de lupte, dar nici de montă nu este bună, stăpânii au aruncat-o în stradă. Mai mulți oameni le-au semnalat soților Gheongheos despre prezența acestui câine care bântuia cartierul alergând kilometri întregi, de la bariera Domnești și până spre stadionul Steaua. Până la urmă, cineva a reușit s-o prindă și să o aducă la cabinet. Toată echipa medicală a îndrăgit-o și a tratat-o. Maia a botezat-o, a microcipat-o și a înregistrat-o în registrul RECS, după care a luat-o acasă. Boala de care suferă pitbullița este degenerativă și incurabilă, însă soții Gheongheos i-au oferit șansa unei vieți fericite și unei morți demne, înconjurată de iubire. Iar Ema oferă, la rândul ei, iubire. L-a păzit pe Fluffy din noaptea în care l-am adus și până când l-am luat acasă, timp în care a avut grijă de el ca o soră mai mare. De douăzeci de ori mai mare, dacă ne luăm după gabarit. Ne povesteau doctorii, că după ce Fluffy a început să meargă și să mănânce singur, Ema îl însoțea la masă și îl păzea până ce acesta termina de mâncat și abia după aceea mânca și ea.

Întoarcerea acasă

Pentru medicii de la Anima Vet Concept, mai greu decât salvarea de la moarte a lui Fluffy a fost felul în care aveau să ne anunțe că acesta trăiește. Bogdan, doctorul și proprietarul clinicii, spune că i-a fost teamă de felul în care vom reacționa sau dacă vom mai vrea să-l reprimim. Puteam suferi chiar și un șoc, în special copilul. Exista varianta ca între timp să ne fi cumpărat alt câine sau pur și simplu să nu mai dorim alt animal, după trauma „morții” lui. S-au văzut cazuri când oamenii să nu mai vrea să-și mai ia înapoi, de la cabinetul veterinar, animalele de companie, dacă acestea au rămas cu infirmități în urma accidentelor. Nici Fluffy nu este recuperat 100% și nici nu se poate anticipa dacă va rămâne cu sechele de la lovitura la cap. Dar noi l-am luat acasă imediat ce am fost anunțați de către Maia. „Fluffy e bine, l-am salvat, veniți să-l luați acasă. Restul vă povestesc la cabinet”. Așa a sunat momentul anunțului. După ce am aflat că Maia e sora actriței Valentina Fătu, am bănuit-o că au exersat împreună. Ea zice că nu. În fine…

Pisicile portocalii

Ar mai fi de povestit o întâmplare ciudată. Înainte cu vreo câteva zile de momentul în care am aflat că Fluffy trăiește, am trecut cu soția prin fața clinicii din Prelungirea Ghencea. Ne-am oprit și am vrut să intrăm, să îi întrebăm pe doctori despre rămășițele câinelui și despre ultimele momente din viața lui. Pe ușă era un afiș, „revin în 15 minute”, în fața ușii așteptau cuminți două pisici roşcate, iar în spatele ușii pitbulița Ema se gudura întrun fel aparte. Singura chestie care îmi trecea prin minte era o întrebare absurdă și anume de ce afecțiune or suferi pisicile de au venit singure la doctor și de unde știu ele că trebuie să-l aștepte pe doctor un sfert de oră? În timp ce eu aveam dileme ireale cu pisici roşcate, nevastă-mea mă întreba ce aș face dacă ar apărea și Fluffy lângă Ema, cum aș reacționa? Până la urmă nu am avut starea să așteptăm, așa că am plecat cu gândul să revenim altădată. Mai apoi aflat de la Bogdan că Fluffy chiar era acolo, doar că dormea. Probabil că Ema a vrut să ne spună acest lucru, de aceea se gudura în loc să ne latre din spatele ușii cabinetului.

„Dezeutanasierea” şi tratamentul

Acum, Fluffy este bine și face progrese. Mănâncă de rupe și a ajuns aproape de greutatea pe care o avea înainte de accident. A rămas doar cu un tremurat de care medicii speră să-l scape. Din două în două zile merge la tratament. În fața clinicii îl întâmpină două pisici roșcate, între timp castrate și adoptate de către medicii veterinari de aici. Înauntru îl așteaptă Ema, cățeaua pitbull, și ea adoptată de cei de la cabinet. În felul lui cățelul meu este un norocos. Când l-am cumpărat, cu peste doi ani în urmă, am bătut căteva sute de kilometri pentru el. Tocmai ne întorseserăm dintr-un concediu, iar de la aeroport am plecat direct la canisă, în secuime. Pentru că ni l-am dorit foarte mult. În urmă cu o lună a fost la un pas de eutanasiere, dar soarta a făcut ca ochii lui să rămână deschiși, iar doctorii să-i înțeleagă dorința de viață. Acum are două familii, a noastră și a doctorilor de la Anima Vet Concept. Dar mai are un merit. Datorită lui a apărut un nou cuvânt care, logic, nu ar avea cum să existe că până acum nu ai fi crezut că poate avea sens. Când ni l-a dat acasă pe Fluffy, doctorul Bogdan i-a spus doctorului Daniel să-l „dezeutanasieze”. Pentru că în registrul RECS fusese eutanasiat în noapte de 14 octombrie.

Te-ar putea interesa și: