Povestea impostorilor care au dinamitat muzica. 10 milioane de fani, despăgubiți

Povestea impostorilor care au dinamitat muzica. 10 milioane de fani, despăgubiți

Problemele au apărut în Paradisul muzical în 1989. În timpul unui concert organizat la Connecticut (SUA), de postul MTV. Publicul a auzit la un moment dat cum refrenul unui cântec se repeta în mod nefiresc. Cei care au prins epoca pickup-urilor știu sunetul discurilor zgâriate. Câteva momente, cei doi membri au continuat să cânte și să danseze, apoi au fugit de pe scenă. Inițial, fanii s-au gândit că ar fi vorba despre așa-numitul playback. O practică puțin folosită totuși în lumea muzicală de la acea vreme, devenită religie în muzica românească a finalului anilor ‘90 .

Problema cu Milli Vanilli nu era legată de neputința celor doi membri de-a interpreta pe scenă pentru a interpreta ceea ce obținuseră în studio cu ajutorul tehnologiei. De fapt, Fabrice și Robert nu cântau nicio notă. Frank Farian îi alesese pentru proiectul său pe Charles Shaw, John Davis, Brad Howell și Linda Rocco. Aceștia erau vocile Milli Vanilli. Dar, pentru că adevărați interpreți nu aveau fețe comerciale și nu puteau fi transformați și într-un ambalaj atractiv, germanul a apelat la „o mică scamatorie”.

El i-a cooptat pe Fabrice și Robert, care erau bine cotați în lumea modei masculine. Prins în ofsaid, după aproape un an de gândire, Frank a fost nevoit să dezvăluie adevărul și totul s-a năruit.

În 1990, trupa a fost răsplătită cu Premiul Grammy, pe care ulterior a fost nevoită să-l returneze. Un an mai târziu, Curtea Supremă din SUA a decis că 10 milioane de americani care cumpăraseră albumul „Girl You Know It’s True” își pot primi banii înapoi, dar condiția era legată de cumpărarea unui alt album lansat de casa de discuri Arista. Frank a încercat să resusciteze proiectul, sub numele de The Real Milli Vanilli (Adevăratul Milli Vanilli), dar fără succes.

Producătorul a mai avut succes cu formaia La Bouche, în 1995-1996. Fabrice și Fobert au încercat să cânte pe bune, dar au fost priviți cu reticență din cauza scandalului.

Robert Pilatus a murit la vârsta de 32 de ani, la data de 3 aprilie 198, după ce a luat o supradoză. Fabrice Morvan are în prezent 54 de ani și cochetează cu lumea muzicală.

Ne puteți urmări și pe Google News