Spunea o rugăciune înainte de operație, iar după operație, cânta... Unul dintre cei mai străluciți chirugi pe care i-a avut România s-a hrănit cu bucuria copiilor atunci când reușea să-i vindece. Alexandru Pesamosca, un chirurg de geniu, găsea întotdeauna soluții miraculoase pentru a-i însănătoși pe micuții pacienți. Pe 14 martie se celebrează 93 de ani de la nașterea sa.
Academicianul Prof. Dr. Alexandru Pesamosca şi-a dedicat întreaga viață alinării suferinţelor copiilor, cărora a reuşit să le redea viaţa normală și să le aducă zâmbetul pe buze. Se estimează că în întraga sa carieră, doctorul Pesamosca a operat nu mai puţin de 50.000 de copii cu malformaţii grave, pe lângă alte zeci de mii de copii trataţi şi vindecaţi pentru alte probleme de sănătate.
Cu o carieră profesională de excepție profesorul Pesamosca a trăit doar pentru copii. Nu îl încântau titlurile şi distincţiile, nu lua bani de la pacienţi, nu a avut nicio avere – case sau maşini – dar a dovedit o umanitate rar întâlnită.
De-a lungul vieţii a primit nenumărate tiluri şi distincţii, ca omagiu pentru întreaga sa activitate, însă despre aceste recompense a afirmat:
„Nu mi-au plăcut niciodată titlurile, medaliile, diplomele, deşi am primit câteva… N-am fost niciodată trufaş. Trufia e cel mai urât păcat al medicului. Din nenorocire, astăzi cam toate spitalele sunt bântuite de păcătoşi d-ăştia. Doctori care se cred Dumnezeu. Pentru ei, toţi pacienţii sunt nişte gunoaie. Întind mâna să le ia plicul cu bani şi-apoi îi tratează în bătaie de joc. Toată viaţa m-am luptat cu buldogii ăştia îmbuibaţi. Au tăbărât pe mine la sfârşitul vieţii. Mi-au dat tot felul de titluri, m-au făcut academician, m-au făcut fel de fel. Nu în asta constă valoarea unui chirurg. Niciun titlu profesional sau academic nu-ţi sporeşte sau nu-ţi suplineşte priceperea”.
A locuit în spital
Alexandru Pesamosca s-a născut la Constanţa, la 14 martie 1930, într-o familie cu origini italiene. Bunicul său, meșteșugar dintr-o zonă săracă a Italiei, venise în România în speranța unei vieți mai bune. Pesamosca a parcurs studiile primare la Școala Italiană din Constanța, apoi a urmat Liceul „Mircea cel Bătrân” din oraşul natal, unde a absolvit ca şef de promoţie.
În anul 1954 a absolvit Facultatea de Medicină Generală la Bucureşti, unul dintre profesorii săi fiind reputatul chirurg Dumitru Vereanu.
A fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sat de lângă Feteşti, unde a profesat timp de trei ani medicină pentru adulţi, iar din anul 1957 a profesat ca medic chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, devenind ulterior şef de clinică, până în anul 1984.
În anul 1971, timp de 1 an, a fost bursier la “Hôpital des Enfants Malades”, din Paris. În perioada 1972-1975 realizează primele intervenţii de chirurgie toracică la nou-născut. Lucrează apoi la Spitalul „Marie Curie” (fostul Budimex), unde a şi locuit o bună bucată de vreme, fiind șeful clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică din 1984 până în anul 2000.
Recunoaşterea acestei prolifice activităţi medicale s-a concretizat prin acordarea titlului de profesor universitar, în anul 1991 şi de membru titular al Academiei Ştiinte Medicale din România, în anul 1993.
Alexandru Pesamosca este și unul dintre ctitorii bisericii din curtea Spitalului „Marie Curie”, cu hramul Sfântul ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, ocrotitor al tinerilor și Cuviosul Stelian Paflagonul, ocrotitor al familiei și al pruncilor, un proiect al său care data încă de pe vremea comuniştilor, slujba de târnosire a bisericii având loc abia la 22 februarie 1998.
Profesorul și-a trăit ultima parte din viață într-o cămăruță din cadrul spitalului.
După anul 2000, starea sănătăţii sale s-a deteriorat, iar din anul 2006 doctorul Pesamosca nu a mai operat. Mai mult, după moartea soției, el a ales să locuiască într-o cămăruță din spitalul Marie Curie (fostul Budimex), nu mai mare de 10 metri pătrați.
Câțiva ani mai târziu conducerea spitalului a dat dovadă de rigiditate în privința regulamentelor, și a dorit să îl evacueze din rezerva în care locuia, însă intervenția opiniei publice și a presei a făcut ca acest lucru să nu se mai întâmple.
Profesorul Pesamosca a trecut în neființă la 1 septembrie 2011, pe unul dintre paturile spitalului Floreasca, după un cumul de afecțiuni renale și cardiace. Profesorul a fost înmormântat în faţa Capelei Spitalului „Marie Curie” din Capitală, al cărei ctitor a fost, la insistențele Patriarhului. De nu ar fi fost o decizie venită din fruntea BOR, trupul „îngerului copiilor” ar fi ajuns probabil într-o groapă oarecare.
În septembrie 2014, conducerea unității medicale a decis să-i aducă chirurgului un omagiu, amplasând un bust al acestuia în curtea spitalului, o creaţie a sculptorului Constantin Sinescu
Cânta după fiecare reușită
Datorită priceperii sale în rezolvarea celor mai complexe situații medicale, dr. Pesamosca a fost solicitat să realizeze şi operaţii în clinici din Franța, Italia, Republica Moldova, China.
Când intervenţia chirurgicală se termina cu bine, doctorul începea să cânte. Prin această metodă se elibera de tensiunea enormă pe care o simţea când opera. Fredona arii de operă, mai ales Rigoletto sau Aida. De altfel, chiar dacă timpul său liber era extrem de limitat, doctorul Pesamosca era un om extrem de citit, fiind un as în istorie, geografie sau muzică.
Profesorul era şi un om extrem de credincios, rugându-se înainte de fiecare operaţie. De fapt, chirurgul nu considera că operaţiile sale au adus salvarea copiilor, ci el doar trata, vindecarea venind de la Dumnezeu.
A rostit o rugăciune și apoi a început operația
Unul dintre cele mai grele cazuri cu care s-a confruntat se petrecea în urmă cu mai bine de 20 de ani. Atunci au venit la el părinţii unui copil grav bolnav, cu o recomandare din partea unui coleg de breaslă care îşi călcase pe mândrie şi îl trimisese la profesorul Pesamosca.
Acesta a rămas șocat: băiatul de şapte ani avea esofagul plin de tumori şi se putea sufoca oricând în somn. Cu toată experienţa, cazul l-a dat peste cap şi a acceptat să-l opereze, hotărârea fiind urmată de ore întregi de zbateri sufleteşti, de căutări prin tratatele de medicină, din care însă nu a aflat nimic şi a intrat în operaţie „în orb”, realizând o veritabilă premieră.
S-a apropiat de iconiţa din peretele cabinetului, acolo unde îşi regăsea mereu tihna şi nădejdea, şi-a împreunat mâinile şi a rostit o rugăciune numai de el ştiută şi apoi s-a pregătit de operaţie.
Despre acel moment, profesorul rememora: „Dumnezeu mi-a dat atunci forţa să iau poate cea mai grea hotărâre din viaţa mea. I-am înlăturat tot organul bolnav şi-am început să fac altul, din colon. Adică, i-am luat un segment de colon din care i-am facut un esofag nou-nouţ”.
Dramele din sânul familiei
Deși în plan profesional a strălucit, în viața personală, dr. Pesamosca a trăit dramă după dramă. A fost căsătorit, însă în anul 1999, soţia sa a murit. După moartea ei, profesorul a renunţat în totalitate la viaţa personală, locuind într-una din rezervele Spitalului „Marie Curie” – în fapt o cameră de circa 10 metri pătraţi. Se spune că aceasta a fost cumpăna cea mai grea a vieții sale și pe care nu a putut să o depășească.
Cei doi au avut doi copii, primul dintre aceştia, Alexandru – Ştefan, care a urmat profesia tatălui, a murit din cauza unei tumori cerebrale în anul 1993, iar celălat fiu, Gino, a murit de cancer, în 2010, cu doar un an înainte de sfârşitul tatălui său.
Profesorul a avut şi două fete, Ana Maria şi Alexandra, dintr-o relaţie cu o altă femeie, însă cu acestea profesorul nu a avut o relaţie prea apropiată, iar drumul lor în viață nu a fost cunoscut nici de el, nici de apropiații profesorului.