Chiar dacă studiază în străinătate, Robert plănuiește să vină în țară, pentru a aduce ”motivația și energia lui în România, care are un potențial fantastic în zona de start-up și antreprenoriat”.  Vă prezentăm câteva fragmente din interviul publicat pe site-ul Viitorul României:
Robert, ești student la Universitatea din Manchester și președinte al LSRS. Cum arată o zi din viața ta?
„Acum sunt în vacanță, dar activitatea din LSRS și alte câteva proiecte personale îmi ocupă cam toată ziua. O zi normală în timpul anului academic este mult mai încărcată, mai ales că ultimul an de universitate este cel mai greu și cel mai important. Nu m-am considerat niciodată tobă de carte, dar Dumnezeu m-a binecuvântat și cu prieteni valoroși care mă sprijină și mă ajută să nu uit de universitate și angajamentul meu de a fi student. Când nu mă ocup de LSRS, învățat sau voluntariat la facultate, ziua depinde foarte mult de starea de spirit pe care o am. Sunt o persoană introvertită și nu am încercat niciodată să ascund lucrul acesta, doar că datorită funcției pe care o dețin sunt perceput adesea ca fiind extrovertit. Prietenii glumesc pe seama mea și spun că sunt un ”introvertit adaptat”. De obicei tind să petrec mult timp doar cu mine, dar am noroc de oamenii din jurul meu care mă mai scot din rutină”.
Plănuiești să te întorci în țară? Ce ți-ai dori să aduci aici, pentru ca studenții să fie mai fericiți, împliniți?
„Da. Mai am doar un an de studiat și apoi plănuiesc să îmi continui activitatea în România. Aș dori în primul rând să aduc motivația și energia mea. Faptul că până acum nu am fost atins de nicio dezamăgire majoră în viață… este un avantaj. Astfel, sper să pot convinge pe cât mai mulți să își aducă aportul la dezvoltarea României, dar mai ales la cultivarea identității și mândriei de a fi român”. Interviul complet îl puteţi citi AICI.

Te-ar putea interesa și: