Și-a dorit o carieră de polițist, iar mai apoi una de medic. În cele din urmă, a ajuns să le facă pe amândouă, imediat ce a îmbrăcat uniforma subinspectorului în cadrul unuia dintre cele mai mari penitenciare de maximă siguranță din România; Rahova, de acolo de unde, din biroul psihologului în sarcina căruia intră consilierea deținuților, cu ștate vechi în lumea fărădelegii, „vindecă sufl ete”. „Încerc să ajung acolo unde e buba. Să-i tămăduiesc de răutatea din ei, să le arăt calea pe care trebuie să meargă pentru a se bucura de libertate și a uita trecutul”, a mărturisit pentru reporterii EvZ Daniela Juncu, una dintre cele mai tinere angajate din sistemul penitenciar din România.

Nu e puțin lucru la 27 de ani să îți petreci mare parte a timpului printre infractori școliți în lumea dură și cenușie a fărădelegii. Cu atât mai mult, cu cât ești o femeie tânără, frumoasă și cu vino’ncoa. Daniela Juncu, pentru că despre ea este vorba, a intrat pentru prima oară pe poarta închisorii Rahova în urmă cu mai puțin de trei luni. „Am terminat, în vara lui 2017, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul“, dublă specializare în psihologie și penitenciare. După un stadiu de pregătire, de aproape un an, petrecut la penitenciarul Slobozia, am fost repartizată la Rahova”, își începe povestea proaspătul psiholog. Spune că prima întâlnire, față în față, cu pușcăriași în al căror trecut se regăsesc fapte îngrozitoare a fost marcată de emoție și mai puțin de teamă. „Între zidurile Academiei înveți să îți controlezi stările. Știi că urmează să consiliezi criminali de cea mai joasă speță, violatori sau pedofili, traficanți de droguri, fără scrupule, tâlhari sau escroci rafinați și te pregătești pentru a face față unei discuții cu ei. Mai știi că menirea ta este aceea de a-i ajuta să își învingă statutul de paria, să se reintegreze în societate și să renunțe la a mai sfida legea. De aceea nu îți este nicidecum teamă, chiar dacă cel care stă în fața ta e o namilă de om, plin de tatuaje și cu o figură pe care i se citește răutatea”, continuă tânăra să depene firul poveștii.

Medicul și blestemul pedofiliei ereditare

Una dintre cele mai șocante experiențe din scurta sa carieră de până acum, de psiholog în penitenciar, este legată de întâlnirea cu un pedofil. „A fost un caz mai special. Deținutul provenea dintr-o familie bună, respectabilă și chiar profesa într-o meserie în care toți avem încredere. Era medic. Din ședințele de consiliere cu el, am înțeles că pedofilia era ereditară în ceea ce-l privea. Tatăl său fusese la rându-i măcinat de această boală cumplită. Mi-a fost destul de greu să-l vindec - mă rog, în măsura în care tendințele spre un asemenea act barbar pot fi reduse spre zero, pentru că niciodată nu știi cu adevărat dacă terapia ta reușește, un scurt circuit în mintea unui astfel de om fiind oricând posibil - în pofida faptului că era înzestrat cu o inteligență extraordinară. Dar, îl simțeam că încearcă să scape de blestemul ăsta. Că își dă silința să redevină un om normal”, povestește Daniela. Adaugă, cu jumătate de voce, că pedofilii și violatorii au parte de un tratament special în închisoare. „Pedofilia, în special, este foarte rău văzută chiar de către infractorii de drept comun. Acesta este motivul pentru care cei care comit astfel de acte sunt ținuți în condiții speciale, în așa numitele secții de vulnerabili, unde nu au contact cu ceilalți. Medicul de care vorbesc era marcat de regimul special. Știa că dacă ajunge pe mâna unui deținut poate încheia conturile cu viața. Pur și simplu, se temea pentru viața lui, iar asta l-a făcut poate să vadă lucrurile într-o altă lumină. Sper din tot sufletul ca, odată ieșit din spatele gratiilor, să conștientizeze grozăvia pe care și-a pus semnătura și să nu o mai repete”, punctează tânăra.

 

„Pentru ceasul ăsta, te-aș tâlhări, cucoană!”

Sunt cuvintele care au șocat, imediat ce a început terapia cu unul dintre deținuții de la Rahova. „S-a întâmplat chiar în primele mele luni de muncă. Țin minte că cel care a rostit aceste cuvinte era condamnat pentru tâlhărie. M-a priviți țintă în ochi și, după ce a arătat cu mâna spre ceasul pe care-l purtam la mână, mi-a spus printre dinți că, dacă ar fi în libertate, mi l-ar smulge de la mână. L-am întrebat de ce. A ridicat din umeri și mi-a spus, cu nonșalanță, de parcă am fi vorbit despre vreme, că îi place accesoriul pe care-l purtam. Și a mai adăugat ceva care m-a pus pe gânduri. Că m-ar tâlhări și pentru că sunt om al legii și că port o legitimație la gât. Mai târziu, la capătul mai multor ședințe, am înțeles că aveam de-a face cu un bolnav psihic, pentru care tâlhăria era produsul unui act de cleptomanie”, își amintește psihologul.

 

„Nu sunt Dumnezeu să-i schimb personalitatea”

 „Ca psiholog, am datoria să îi arăt deținutului o alternativă. Încerc să văd de unde pleacă problema lui. Sunt rare cazurile în care ei chiar pun mâna pe cuțit intenționat și asasinează un om… Îmi place să-l cunosc înainte de a săvârși fapta. Să văd ce fel de om este, cum gândește, ce familie a avut. Dacă el alege o alternativă este una proprie, o convingere proprie, și nu un eșec personal. Schimbarea trebuie să vină din el. Eu nu sunt Dumnezeu să-i schimb structura de personalitate. Eu îi arăt doar variante. De obicei, își doresc această schimbare. În timp, ajung să-i câștig încrederea. Acest lucru se întâmplă pe la jumătatea sau spre finalul ședințelor care pot dura săptămâni sau chiar ani, funcție de cât de grav este înșurubat în el germenele răutății față de semen și societate”, mărturisește Daniela Juncu.

 

„Mulțumesc, doamnă psiholog! Nu mă mai întorc niciodată acolo!”

A avut ocazia să dea nas în nas, în lumea de dincolo de gratiile închisorii, cu cei pe care i-a ajutat să redevină oameni. „Am avut o satisfacție uluitoare, în două rânduri, în răstimpul scurt de când sunt psiholog în penitenciar. Doi dintre deținuții de care mă ocupasem și care ajunseseră la capătul perioadei de detenție pentru fapte mărunte (escrocherii sau ceva de genul) mi-au demostrat că puterea cuvântului și a consilierii poate face minuni. Cu unul dintre ei m-am întâlnit în urmă cu două săptămâni într-un magazin de electrocasnice. Se eliberase cam de o lună și avusese norocul să fie angajat imediat. „Săr’mâna, doamnă psiholog. Vă mulțumesc mult. Acum sunt din nou om!”, mi-a spus și m-a privit țintă în ochi. Cu altul am dat nas în nas în Mall. Se plimba cu familia. Mi-a mulțumit și mi-a spus că nu vrea să mai calce niciodată dincolo de zidurile penitenciarului!”, povestește tânăra psiholog. Un alt caz pe care îl trece la capitolul reușite profesionale îl constituie cel al unui bărbat închis la Rahova care s-a specializat în producția de semne de carte. „A învățat meseria asta în penitenciar. După ce a ieșit, și-a deschis mica lui afacere chiar în acest domeniu și, din câte știu, e fericit. A reușit să își înfrângă propriul destin și să redevină om”, mai spune Daniela.