Pe 3 decembrie 1967, într-un spital din Cape Town, după o operație care a durat nu mai puțin de nouă ore, chirurgul Christiaan Barnard a reușit să-i dea o inimă nouă unui bărbat în vârstă de 54 de ani. Louis Washkansky suferea de diabet și de o afecțiune cardiacă gravă. Inima îi aparținea Denisei Darwall, o tânără care și-a pierdut viața într-un accident de mașină. În timpul operației, care a avut o echipă medical formată din 30 de persoane, chirurgul a fost secondat de fratele său, Marius. Operația a fost un succes. Din păcate, pacientul a murit după 18 zile, din cauza unei pneumonii.

Chirurgul însă,  după ce a revoluționat lumea medicală, a continuat să facă astfel de operații, cu succes. El a murit în 2001, la vârsta de 78 de ani, în urma unui atac de cord, în Cipru.

Cine a fost doctorul Christiaan Barnard

Fiul unul preot reformat olandez plecat în misiune în Africa de Sud, Christiaan Barnard s-a născut în cape Town, a făcut Facultatea de Medicină a Universităţii de aici, apoi rezidenţiatul la Spitalul Groote Schuur din acelaşi oraş. A urmat o bursă în Statele Unite, specializându-se în chirurgie cardiotoracică, la Universitatea din Minnesota.

 

La întoarcea în Cape Town, doctorul Barnard a urcat rapid treptele ierarhice, a devenit profesor asociat în cadrul Departamentului de Chirurgie a universității pe care a absolvit-o. Din această postură a început o muncă asiduă de cercetare, scopul fiind pentru realizarea cu succes a transplantului de cord. Ani de zile a exersat pe câini, asistat de fratele său, chirurg și el. Apoi, pe 3 decembrie 1967 a reușit primul transplant de cord uman, doctorul Christiaan Barnard devenind un erou al medicine moderne, un deschizător de drumuri.

Legătura cu România

Comuniștii din România acelei perioade nu au fost foarte interesați să promoveze reușita medicală ”capitalistă”. S-a vorbit puțin despre transplantul de cord realizat, dar suficient pentru ca o profesorară din Brăila, să se ambiționeze să îi ofere unicului ei fiu această șansa la viață. Practic, femeia a auzit o știre, la radio. Copilul, Horia Sămărghiţan suferea de ”boala alabastră” (n.r. tetralogia Fallot este o afecțiune congenitală a inimii). Fusese diagnosticat încă de la vârsta de un an, iar medicii spuneau că va fi norocos dacă apucă să împlinească 16 ani. Horia venise pe lume în 1955, fiind, practice, în pragul vârstei critice.

Cecilia Sămărghiţan a povestit, mai târziu, în cartea pe care a publicat-o, că a auzit știrea la radio, iar apoi nimeni și nimic nu i-a mai putut sta în cale.  Aproape trei ani i-au trebuit mamei să convingă autotirățile comuniste că vrea să ajungă în Africa de Sud la doctorul Barnard ca să îi salveze copilul, și nu ca să fugă  din țară. Până la urmă a primit pașaportul, iar în 1970 mama și copilul Sămărghiţan au ajuns în fața legendarului chirurg.

Horia Sămărghiţan  nu a primit inimă nouă, ci i-a fost reconfigurată cea cu care s-a născut

Operația lui Horia a durat nouă ore, pe 14 aprilie 1970, timp în care inima i-a fost desfăcută de doctorul Christiaan Barnard și reconstruită, ”corect” și funcțional.

Pentru băiat a urmat o perioadă de convalescenţă de două luni. În cartea ”Inima fiului meu!” apărută la Editura Albatros în anul 1974, Cecilia Sămărghiţan povestește cum profesorul Voinea Marinescu, şeful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Fundeni, când a revăzut pacientul întors în țartă a exclamat, uitându-se la operaţie: „Altă tehnică, alte mâini!”.

Cartea a fost mult cenzurată, pentru că nu se dorea prezentarea reuşitelor din lumea capitalistă, dar nici chinul mamei care a trebuit să îi convingă pe comuniști să î idea iuniocului ei copil această șansă la existență.

Tot în volum se arată că sora Ceciliei Sămărghițan, care lucra in Ministerul Agriculturii, a obținut sprijinul ministrului de atunci, Angelo Miculescu. Acesta ar fi făcut un gest riscant incredibil, împrumutând-o cu valută pe mama disperată, chiar din fondurile ministerului. Cecilia Sămărghițan a mai fost prijinită și de viceprim-ministrul de atunci, Iosif Banc, membru în C.C. al P.C.R..

La un an după operația lui Horia, doctorul Bernard a vizitat România. Era a doua țară europeană în care ajungea. A aflat aici, șocat, că sute de oameni voiau să ajungă la el în Africa de Sud, pentru operații, dar nu erau lăsați de stat.

În anii ulteriori a revenit în România și a operat împreună cu medicii români, nenumărați pacienșți cu problem cardiace severe.

În urma acestor vizite, chirurgul cardiolog Ioan Pop de Popa a fost trimis la specializare cu o bursă în SUA, devenind ulterior fondatorul chirurgiei cardiace moderne din România.