Înaintea celor două meciuri amicale (cu Brazilia şi Paraguay) pe care echipa naţională de fotbal a României le va disputa în următoarele zile, vă propunem o "mână" de dueluri memorabile ale "tricolorilor" împotriva selecţionatelor sud-americane. "Povestea celor cinci" este un serial care vă recomandă, săptămânal (cu precădere în ziua de marţi), o selecţie a celor mai memorabile evenimente din lumea sportului.
România - Peru 3-1
14 iulie 1930. Cupa Mondială din Uruguay. Montevideo. Stadionul Pocitos. 2549 de spectatori.
Primul meci al naţionalei la prima Cupă Mondială a însemnat şi prima importantă experienţă internaţională pentru tricolori, care până atunci jucaseră doar împotriva rivalelor locale din Estul Europei (cu două excepţii nefaste: amicalul Austria – România 4-1 şi jocul de la JO 1924 Olanda – România 6-0). În ciuda amintirilor urâte de la Jocurile Olimpice de la Paris, delegaţia română a fost prima din Europa care şi-a anunţat prezenţa în Uruguay, locul unde a avut loc primul turneu final al competiţiei organizate de FIFA.
În minunata sa carte „Şi noi am fost pe Conte Verde" (n.r. numele transatlanticului care i-a dus pe tricolori în America de Sud)”, Ioan Chirilă a redat atmosfera primului „Mondial” sub forma unui jurnal ţinut de Rudolf Wetzer, căpitanul României. La Montevideo – oraşul care a găzduit toate meciurile turneului –, în tabăra română predomina entuziasmul noilor provocări, însă optimismul s-a diminuat la aflarea adversarilor din Grupa a 3-a. „Suntem în serie cu Peru şi cu... Uruguay! Am senzaţia că mi-a dat cineva cu o măciucă în cap. Uruguay... De două ori campioni olimpici în ultimii şase ani", scria Wetzer, precizând că „ziarele ii dau favoriti pe peruvieni (n.r. împotriva României)”.
A urmat un meci de legendă, cu toate că a fost disputat în faţa celei mai reduse asistenţe din istoria Cupei Mondiale (cuprinsă între 300 şi 2.500 de spectatori). România a deschis scorul repede, în minutul 1, prin Adalbert Deşu, după o pasă a lui Rudolf Wetzer. Peruanii au încercat să revină în meci prin orice mijloace posibile.
"După zece minute, Souza i-a rupt piciorul lui Steiner (n.r. românul nu a mai jucat fotbal niciodată). Apoi au venit minutele acelea îingrozitoare. Brancardierii. Maşina salvării. Sirena. Dupa alte zece minute, talpa lui Denegri i-a deplasat rotula lui Stanciu. Aşa a inceput calvarul. Am jucat în nouă până la pauză (n.r. - regulamentul nu permitea schimbari). Pauza a fost tristă. Steiner era la spital. În vestiar, doctorii se luptau să potriveasca rotula lui Stanciu. Fălcile îi zvâcneau de durere. Am revenit pe câmpul de luptă uitând că suntem în nouă şi la 10.000 de kilometri de casă", notează Ioan Chirilă în cartea sa.
Acest meci a consemnat şi prima eliminare din istoria Cupei Mondiale, căpitanul peruan Placido Galindo fiind escortat în afara terenului de arbitrul chilian Alberto Warnken în minutul 70 al meciului. Cinci minute mai târziu, adversarii României egalau prin Louis Souza.
"Dar imediat s-a produs minunea. Stanciu s-a smuls din mâinile doctorului şi a aparut pe teren şchiopătând. Nu l-a luat nimeni în seama. (...) Cum!? Nu se poate! Stanciu se repede spre minge, sărind într-un picior. Pe cel drept, teafăr. Portarul, uluit, se pregateste sa plonjeze. Dar Stanciu pune piciorul beteag pe pământ şi-l avântă pe cel teafăr, pentru şut. Valdivieso se aruncă să-i blocheze dreptul, şi-atunci, în faţa stadionului înmarmurit, Stanciu işi trece mingea şi trage cu piciorul "fara rotula". Nu-mi vine să cred. E gol! Victorie!". Şi victorie a fost, dar cu 3-1, Nicolae Kovacs marcând şi el în ultimele clipe ale meciului.
România avea să piardă meciul jucat o săptămâna mai târziu - de această dată în faţa a 70.000 de spectatori, adunaţi în tribunele noului "Centenario" -, primind patru goluri în prima repriză de la formidabila echipă a Uruguayului. Gazdele turneului aveau să câştige şi prima Cupă Mondială, la nici zece zile de la duelul cu România, care a însemnat şi eliminarea din competiţie pentru tricolori, învingând în finală marea rivală Argentina, cu scorul de 4-2.
Brazilia - România 3-2. 10 iunie 1970. Cupa Mondială din Mexic. Guadalajara. Stadionul Jalisco. 50.804 de spectatori. Suntem în 27 octombrie 1968. România nu se mai calificase la un turneu final de trei decenii. Suntem la Lisabona şi România joacă aici primul meci al campaniei de calificare la Cupa Mondială din Mexic 1970. Scorul la finalul partidei: 3-0 pentru Eusebio şi ai săi, iar calificarea părea deja compromisă. În ciuda startului foarte slab, Angelo Niculescu a ghidat echipa din care făceau parte nume ca Dumitrache, Dobrin, Lucescu, Dinu sau Dembrovschi spre Mondialul mexican, reuşind trei victorii şi două remize în următoarele cinci partide din grupă. Spre deosebire de Uruguay 30, când au mers cu vaporul, de această dată, tricolorii au trecut Atlanticul cu avionul. Destinaţia: Guadalajara şi "Grupa Morţii". Adversarii României: Anglia, campioana mondială en-titre, Cehoslovacia, care avea să cucerească titlul european şase ani mai târziu, şi Brazilia - principala favorită a turneului. Dacă în meciurile cu formaţiile de pe "Bătrânul Continent", românii s-au descurcat bine (0-1 cu Anglia şi 2-1 cu Cehoslovacia), duelul cu Pele şi compania se anunţa a fi la un alt nivel. Tricolorii nu s-au făcut însă deloc de râs. Fără vedeta Dobrin, care nu a jucat la turneul final din cauza unor neînţelegeri cu "contingentul" dinamovist (dezvăluire făcută în "Evenimentul Zilei", în iunie 2007), România a început timid. În minutul 22, Jairzinho (n.r. singurul fotbalist din istorie care a marcat în toate partidele unui turneu final al Cupei Mondiale) ducea scorul la 2-0 pentru brazilieni. <iframe width="480" height="390" src="http://www.youtube.com/embed/PCfLx4xCPGU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Tabela fusese modificată pentru prima oară cu trei minute mai devreme, de magnificul Pelé. Dumitrache a redus din handicap înainte de pauză, însă acelaşi Pelé a refăcut diferenţa de scor la mijlocul părţii secunde. Dembrovschi a stabilit scorul final când mai erau câteva minute de joc, iar publicul de pe Estadio Jalisco a aplaudat minute în şir evoluţia ambelor echipe. Brazilia a câştigat Cupa Mondială în acel an (a treia din istoria "Seleção"), demolând pe drum selecţionatele din Peru (4-2, în "sferturi"), Uruguay (3-1, în semifinale) şi Italia (4-1, în ultimul act al competiţiei). De cealaltă parte, pentru România au urmat alte două decenii fără un Mondial. Cât despre partida cu brazilienii de mâine dimineaţă (03.50, ora României), fostul selecţioner Angelo Niculescu - acum în vârstă de 89 de ani - le-a transmis un sfat tricolorilor (în cadrul unui interviu acordat, în urmă cu câteva luni, cotidianului "Libertatea"): "Dacă sunt capabili, trebuie să “citească” tot. Adică să nu treacă pe acolo ca raţa prin apă. Trebuie să ia lecţii de la brazilieni! Este un foarte bun prilej pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele". Argentina - România 1-1 18 iunie 1990. Cupa Mondială din Italia. Napoli. Stadionul San Paolo. 52.733 de spectatori. Prezenţa la turneul final al Cupei Mondiale din Italia a venit ca un rezultat al evoluţiilor excelente ale echipelor româneşti în competiţiile europene de club. Cu un lot puternic, construit din jucători de la Dinamo şi Steaua, România a câştigat o grupă de calificare din care mai făcea parte şi Danemarca, echipă care avea să cucerească titlul continental în 1992. În ţară, speranţele erau mari, comunismul căzuse, iar tricolorii aveau o echipă redutabilă. Tragerea la sorţi nu a fost însă una prea bună pentru elevii lui Emeric Ienei, care urmau să joace în Grupa B, alături de Argentina - campioana mondială en-titre -, necunoscuta Camerun şi solida selecţionată a Uniunii Sovietice. După succesul din primul meci, 2-0 cu URSS-ul, la Bari, România a simţit pe pielea ei că victoria camerunezilor din partida din etapa inaugurală (1-0 cu Argentina), nu a fost o întâmplare. Avea să fie 2-1 pentru "leii neîmblânziţi" ai Africii, în urma unei "duble" reuşite de bătrânul Roger Milla. <iframe width="480" height="390" src="http://www.youtube.com/embed/3xGb_1bsJNs" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Ultimul duel din grupă urma să decidă soarta calificării. România întâlnea, la Napoli - unde Diego Maradona era şi este mai mult decât un pământean -, Argentina "Butoiaşului Atomic". Meciul a fost unul în nota competiţiei - echilibrat. Ambele formaţii s-ar fi calificat în optimile de finală printr-un rezultat de egalitate, iar în prima repriză nu s-a întâmplat mare lucru. După o oră de joc, fundaşul "pumelor" Pedro Monzón a deschis scorul, însă Gabi Balint a egalat rapid, stabilind şi scorul final. Duelul Diego Maradona - Gică Hagi s-a încheiat nedecis. În "optimi", tricolorii au pierdut la loviturile de departajare în faţa Irlandei, punând capăt celei mai bune participări de până atunci la un turneu final, în timp ce argentinienii au mers până în finală, unde au cedat greu, cu 0-1, în faţa Germaniei.
Columbia - România 1-3 18 iunie 1994. Cupa Mondială din SUA. Los Angeles. Stadionul Rose Bowl. 93.586 de spectatori. Columbienii erau consideraţi favoriţi la câştigarea Cupei Mondiale de mulţi specialişti, printre care şi etern neinspiratul în pronosticuri - brazilianul Pele. Şi pe bună dreptate. Columbia defilase în grupa de calificare, zdrobind Argentina la ea acasă cu un incredibil 5-0. De cealaltă parte, România a tremurat în preliminarii. Calificarea a venit dramatic şi oarecum norocos, galezul Paul Bodin ratând un penalty în meciul decisiv de la Cardiff. Cu toate că naţionala lui Anghel Iordănescu avea în plus, faţă de selecţionata din 1990, jucători cu o mai mare experienţă internaţională, România era dată ca victimă sigură, pe stadionul Rose Bowl din Los Angeles, în faţa echipei care îi avea în teren pe Carlos Valderrama sau Faustino Asprilla. <iframe width="480" height="390" src="http://www.youtube.com/embed/gVR4gB97TQ8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> După o jumătate de oră de joc, cei peste 90.000 de spectatori prezenţi în tribune erau însă la picioarele lui Răducioiu şi Hagi. Mai întâi, atacantul român a făcut ce a vrut cu fundaşii columbieni în careu, învingându-l pe Cordoba cu un şut splendid la colţul lung. Apoi, Hagi a preluat rolul de vedetă a meciului. Golul marcat de "numărul 10" al naţionalei de la peste 30 de metri, traiectoria impecabilă a mingii şi dansul de bucurie al reuşitei sunt printre amintirile cele mai preţuite ale oricărui român care a văzut meciul. Columbienii au replicat pe final de primă repriză, însă acelaşi Florin Răducioiu a adus liniştea şi a stabilit scorul final, 3-1 pentru România. Tricolorii au cedat apoi clar meciul din grupă cu Elveţia, scor 1-4. O partidă rămasă în amintirea colectivă doar prin golul lui Hagi - o altă "bijuterie" -, eliminarea lui Jean Vlădoiu (după nici un minut petrecut pe teren) şi pletele blonde ale lui Alain Sutter, atacantul care a deschis scorul pe Pontiac Stadium. Victoria din ultimul meci al Grupei A, cel cu SUA (1-0, gol Dan Petrescu) a trimis România în "optimi", acolo unde avea să dispute un alt meci memorabil împotriva unei echipe din America de Sud...
Ne puteți urmări și pe Google News
România - Argentina 3-2
3 iulie 1994. Cupa Mondială din SUA. Los Angeles. Stadionul Rose Bowl. 90.469 de spectatori.
Şi dacă victoria cu Columbia nu v-a convins că România a jucat fotbal de înaltă calitate împotriva sud-americanilor, am păstrat ce era mai bun pentru final. Considerat de mulţi drept cel mai reuşit meci făcut de echipa naţională în istorie, România - Argentina, disputat - asemenea celui cu Columbia - tot la Los Angles, este şi unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din istoria Cupei Mondiale.
La patru ani după confruntarea din Italia, Gică Hagi şi Diego Maradona urmau să se întâlnească din nou pe teren la Cupa Mondială. Nu avea însă să fie aşa. Omul care îi purtase pe argentinieni către titlul mondial din 1986 şi finala din 1990 şi-a încheiat cariera internaţională în urma unui uriaş scandal de dopaj. La finalul meciului câştigat contra Nigeriei (2-1), starul sud-americanilor a fost depistat pozitiv şi suspendat, pentru consum de efedrină.
Ilie Dumitrescu a deschis scorul dintr-o lovitură liberă executată perfect şi tot el a readus România în avantaj (după golul egalizator reuşit de marele Gabriel Batistuta, din penalty) printr-o execuţie de mare fineţe, din apropierea porţii argentiniene. Hagi şi-a arătat din nou clasa în debutul reprizei secunde, finalizând un contraatac fulgerător, iar golul lui Abel Balbo din finalul partidei nu a mai schimbat nimic. România câştiga cu 3-2 şi în toată ţara, mii de oameni luau cu asalt străzile pentru a sărbători prima calificare din istoria naţionalei în sferturile de finală ale Cupei Mondiale.
Ce s-a întâmplat mai departe în Statele Unite e o tristă istorie, uşor de sumarizat: golul uriaşului Kennet Anderson şi bucuria portarului Thomas Ravelli. Suedia a câştigat la loviturile de departajare şi România a ratat şansa unui meci care - mai mult ca sigur - ar fi încheiat acest top: semifinala cu Brazilia.
<iframe width="480" height="390" src="http://www.youtube.com/embed/nFyVF_ZQhMQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Gică Hagi, care pare favorit, în aceste zile, la preluarea postului de selecţioner al României, după ce Răzvan Lucescu a renunţat la conducerea echipei, a declarat, nu în urmă cu multă vreme, pentru "Evenimentul Zilei", că România ar fi învins Argentina la Mondialul din '94 şi dacă ar fi evoluat Maradona. "Am regretat atunci că Maradona a fost suspendat şi nu a evoluat împotriva noastră. Am fi bătut Argentina şi cu Maradona pe teren. A fost, într-adevăr, un meci teribil, foarte, foarte greu. Cu atât mai frumoasă a fost victoria noastră”, şi-a reamintit Hagi. 10 ţări fac parte din CONMEBOL, Confederaţia Fotbalului din America de Sud: Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Ecuador, Paraguay, Peru, Uruguay şi Venezuela PALMARESUL NAŢIONALEI ROMÂNIEI CU SUD-AMERICANII: vs. Argentina (1 victorie, 1 egal şi 3 înfrângeri, golaveraj 5-8) vs. Bolivia (1 victorie, golaveraj 3-0) vs. Brazilia (2 înfrângeri, golaveraj 2-5) vs. Chile (1 victorie, golaveraj 3-2) vs. Columbia (2 victorii şi 1 egal, golaveraj 4-1) vs. Ecuador (1 înfrângere, golaveraj 0-3) vs. Paraguay (1 victorie, golaveraj 3-2) vs. Peru (2 victorii, 2 egaluri şi 1 înfrângere, golaveraj 8-6) vs. Uruguay (1 victorie, 1 remiză şi 2 înfrângeri, golaveraj 3-7) vs. Venezuela (nicio întâlnire)
Recomandările noastre
