VIAȚĂ 1 – 0 TU Iar după aceea, am fost dus la Cluj. Reținut, arestat preventiv, condamnat, liberat condiționat în martie 2018. Mai pe scurt, trimis între tot felul de nenorociți, criminali, violatori și așa mai departe, în niște condiții mizere și mult prea josnice pentru demintatea unei ființe umane. Dar despre subiectul ăsta o să scriu alt articol, altă dată. Momentan e de ajuns.
Povestioară scurtă de final: Când au venit băieții de la Cluj cu mascații peste mine, eu am vrut să fac pe băiatul bun care colaborează că poate scap cumva ca și prima dată, adică mă duc să dau o declarație și mă întorc. Dar am dus planul într-atât de departe, încât într-o fracțiune de secundă înainte ca ei să intre peste mine deja m-am gândit la toată desfășurarea poveștii ăsteia în modul mai sus-menționat, așa că am ascuns repede portofelul cu toți banii în pernă și am tras fermoarul gândindu-mă că după ce mă întorc acasă tot o să am nevoie de ei să fug.
După ce au intrat am făcut pe inocentul și le-am dat tot ce au vrut cu indicații precise – „da, mai am și un laptop ascuns acolo, mai sunt și telefoanele alea prin mașină, mai am și niște hard-diskuri aruncate pe colo, dar stați să vedeți că vă dau și parolele de la toate conturile mele, uitați, haideți să deschidem PC-ul să vedeți că nu vă mint. Vă dau tot. Da` stați să vedeți că vă dau chiar și date despre ăla despre care știu eu că mai face că i-am luat toate informațiile, e un hacker d`ăsta de prin București” – „Auzi, băiatu`, da` banii, banii unde sunt? Că știm că ai și de ăia. Dă și banii dacă tot ești tu așa de colaborativ”. – Stai dom`le așa că banii nu îi am în cash că i-am transformat pe toți în Bitcoin că știam că veniți. Da` nu îi mai vreau, vă dau tot. Vrei să îți dau adresa de la portofelul Bitcoin? Hai că ți-o dau. Uite acuma îți dau datele. Vrei să le și verificăm? Acuma` le verificăm, nu e nicio problemă. Eu sunt băiat serios.
Ăia chiar au mușcat-o și m-au crezut, desigur, fără să încerce să verifice datele pe care eu le-am oferit de la un portofel de Bitcoin care nici măcar nu exista pentru că nu puteau să facă asta atunci, lucrurile astea urmau să se facă pe parcursul anchetei. Urmau să plece din camera mea să continue percheziția și în restul casei. Au ieșit civilii, ies și eu. Un mascat în fața mea și unul în spate. Dau să ies din cameră, mă trage ăla din spate – „ia stai bă așa.”
Se uită la pernă, i se pare că stătea puțin strâmb, după cum chiar el mi-a zis în mașină. Băi, puțin strâmb. Adică PUȚIN. Și stătea așa fix din cauză că portofelul era umflat cu bani. Se oprește, ia perna și o întoarce. Ditamai umflătura. Deschide fermoarul – începe să plouă cu bani. Băi, curgeau, la propriu, parcă era Dunărea când se varsă în Marea Neagră. „Ia veniți colegii înapoi că am mai găsit ceva”. La care reacția ofițerilor BCCO care desfășurau percheziția a fost „ia uite măi, unde era portofelul lui virtual. În pernă.”
Recomandările noastre
