Mii de pescari punctau, cu 30-40 de ani în urmă, orizontul dimineţilor din Marea Neagră. Astăzi, de la Mangalia la Sulina dacă mai sunt o mână de oameni!

Acum 35 de ani, de intrai în mare călcai pe cambule şi pe calcanii ce-şi depuneau icrele. Bancuri de hamsii, aterină cum le zic constănţenii, înotau lângă tine şi de te scufundai printre stabilopozi puteai să prinzi guvizii cu mâna. La Vama Veche, 2 Mai, Mangalia, 23 August, Costineşti, Tuzla, Eforie, Agigea, Constanţa, Mamaia, Năvodari, Midia, Vadu, Gura Portiţei, până la Sf. Gheorghe şi Sulina erau baze pescăreşti şi cherhanale.

Mii de pescari, cu sute de bărci de lemn cătrănite, aduceau tone de peşte în fiecare dimineaţă. Vindeau peştele direct din barcă, iar la piaţă ajungeau doar guvizii proaspeţi înşiraţi pe-o sfoară. Azi, macroul de import a bătut stavridele autohton. La Tuzla, cândva sat de pescari, mai ies pe mare, cu noaptea în cap, doar patru pescari. Şi ăia de import, lipoveni aduşi tocmai de la Jurilovca. Plus vreo doi săteni nostalgici. Ieri, la şase dimineaţa, s-au întors cu nici 40 de kilograme de stavrizi cât palma. Pe vremuri, fără o tonă spuneau c-au pierdut vremea. 40 de kile într-un talian

E patru şi jumătate dimineaţa şi o lumină portocalie difuză devăluie silueta marii mahune, o barcă de 11 metri lungime. Cândva era de lemn, dar azi se poartă fibra de sticlă. În jurul ei, trebăluiesc silenţios patru inşi. Nea Petrică Ciorbă, de 63 de ani, e brigadierul. Şef peste Vasile Leah, Pavel Hapei şi Larion Martian, lipoveni de pe lacul Razelm.

Patronul lor, Sebastian Coca, e cetăţean american. Are 27 de ani, s-a născut În România, a emigrat în America şi, de un an, s-a întors să prindă peşte la Tuzla. Nu-ţi vine să crezi, dar ochelaristul cu o mutră ce n-ar speria un şoarece a fost poliţist în Pittsburgh! Împinge şi el mahuna de pe nisip în apă.

Vasile Leah, zis "Rechinul alb", râde cu gura ştirbă în timp ce trage pe el un costum militar antichimic dat la reformă: "Pun armamentul pe mine!". O bărcuţă, cu un motoraş de 5 CP, remorchează mahuna în larg, la taliane, un labirint de năvoade de peste o sută de metri, cu ochiuri de şapte milimetri, în care peştele odată intrat nu mai scapă. Se opintesc să scoată plasa grea de pe fundul mării. O fi peşte? "Om vedea, de sare-n barcă!", e pus pe poante "Rechinul alb". Nea Petrică îl repede pe lipoveneşte.

Din prima "tolbă" se adună doar vreo 30 de kile de stavriduţ amestecat cu aterină, ceace - o hamsie mai plată, strunghil - un guvid cu capul mai mic, hanus, guvizi, pălămidă - un soi de calcan cât o palmă de copil şi pui de zargan. Acum o lună mai pica şi rizeavcă - o scrumbie mică sau barbun. Slabă recoltă. Nea Larion oftează: "Tre' să apară şi hamsia de-acu'... La sud, la Vama veche, a venit!". O lădiţă de stavrizi, atât a fost "recolta" pescarilor din Tuzla. Muncă multă, banii puţini şi peşti pe măsură... "Acum 30 de ani erau 160 de specii de peşti. Acum sunt, aproximativ, 60! Pescuit industrial se mai face doar la scrumbie, calcan şi şprot!" EMIL OLTEANU, preşedintele Asociaţiei Albatrosul-Tuzla

Furtuna lui Nicu Cocoş

Nicolae Malah, zis Nicu Cocoş, e ăl mai al dracu' pescar din Tuzla. La 52 de ani mai are doi dinţi, ca un vampir, şi e singurul, din cât ştie el, ce pleacă pe mare doar cu o velă şi două rame. Cu motor mai rar. "N-ai să mai vezi p-altu'! Trăgeam şi câte opt ore, când puneam paragaţe la rechini! Cre' c-am tras la rame cât să-nconjur globu'!", se înfoaie nea Cocoş.

A lucrat şi cu taliene, gripuri, paragaţe, setci, năvoade, volte şi cuşti pentru guvizi şi alte scule ce-ţi stâlcesc limba când le spui. Se laudă că a prins 300 de kile de calcan într-o zi.

Captura vieţii a fost, însă, un delfin-caşalot: "Era prins În plasele de calcan şi a murit! Avea vreo şapte metri şi am scos 60 de kilograme de file din el...". Se linge pe buze! Pe rotula stângă are o cicatrice urâtă: "Un rechin… A fost vina mea! L-am manevrat greşit, s-a sucit şi m-a muşcat!".

Aventura vieţii a păţit-o pe 25 iulie 2007 când l-a prins furtuna - "sus, pe larg" - între Costineşti şi Tuzla. Vântul sufla cu 150 km/h şi valurile erau de peste trei metri. A sunat la Paza de Coastă şi după o oră l-au găsit. A pierdut barca, 15 kilograme de hanus şi trei calcani de patru kile: "Bine c-am scăpat. M-au dat pe toate posturile!".

Din poliţist american, pescar la Tuzla A doua manevră e de întreţinere. Îngrămădesc în mahună o bucată mare de năvod. La mal o să-l pună la uscat şi după aia cu "aparatele", un fel de rachete de tenis fără racordaj, o să-l scuture de algele lipite pe el. "Scuturăm blana de urs!", o dă iar pe glumă "Rechinul". Sebi, patronul, e ciuca miştourilor. Nu ştie meseria şi îl iau în băşcălie: "Pune mâna şi învaţă, că la anu' o scoţi singur!".

Puştiul roşeşte şi trage şi mai tare de plasă. Raf, un pescar din Tuzla, tocmit şi el de american i-o dă "la greu": "Uite, şefu', la zarganu' ăla, că n-are păr!".

Urmează a doua "tolbă" a talianului. încă zece kile. Rupe tăcerea brigadierul. "Câteodată ies şi două-trei-patru sute... Iei şi câte o tonă! Faci şi două trei transporturi!", se încurajează singur nea Petrică. De unde sporovăiau veseli, s-a lăsat tăcerea.

Sebi a investit 15.000 de euro şi speră ca la anu' să-şi scoată banii: "Ca-n orice afacere tre' să fii lângă ea! Ce-i nasol e că n-ai zi liberă...", vorbeşte cu accent americănesc fostul poliţist. De ce s-a întors? "Nu-mi plăcea acolo. Aici e cât de cât autentică treaba! Cât a mai rămas...". Sebi a dat leafa de poliţist în Pittsburgh pe sinecura pescuitului la Tuzla! Unii i-ar zice damblagiu, alţii - visător

Poveşti pescăreşti

După-amiaza nu au treabă. Se aşează pe băncuţa din faţa barăcii unde dorm şi nu dezmint poveştile cu lipoveni. O sticlă de votcă se plimbă din mână în mână. Beau dintr-un pahar. Altu' n-au şi, oricum, aşa e la lipoveni! "E greu!", se vaietă brigadierul. "Stăm cu orele pe mare! Depinde de vreme şi de meduza din talian. Dacă e multă tre' s-o cureţi...", îl completează Larion Martian.

Vasile Leah se scarpină în ureche: "Altă meserie n-avem!". Pavel Hapei, bobinator la bază, îl aprobă din cap. Nu întotdeauna e aşa: "Mai prindem barbun, sardeluţă, şi hamsii. Şi câte un rechinaş, da' ăla roade plasele!".

Pescarii muncesc pe opt milioane pe lună şi mâncare, din aprilie până în septembrie. Se plâng că numai are balta peşte. Nea Petrică, pescar din '71, dă din umeri: "Nu mai e nici pe jumate!". Cel mai bine pentru pescari a fost la Începutul anilor '90. Nea Petrică sughite: "La năvod s-a prins straşnic! Şi la talian... Mai prindeam şi sturioni, da' accidental!"

Guvizii se vând pe plajă cu patru-cinci lei kilu', dar la piaţă sunt zece. Stavridele cu opt. Pe tarabă îl iei dublu. Doar hamsia e mult mai ieftină, din barcă: maxim trei lei pe kilogram. "Rechinul alb" o dă, din nou, în râs: "Da' nu mâncă peşte În fiecare zi! Cartofi pai şi muzică uşoară!". În mai, o furtună era să-i răstoarne. Le-a fost frică? Zic că nu. Doar "Rechinul" e pe invers: "Ba, mie mi-a fost!"