Dunărea face un "U" gigantic la Tulcea, iar 200 de familii trăiesc de generaţii în această burtă a fluviului, rupţi de oraş. E singurul loc din România în care inundaţiile sunt o banalitate.

Sunt legaţi de mlaştina lor ca de Pământul Sfânt. E o fâşie cu vreo 200 de case pe malul celălalt al Dunării, ruptă de oraşul-mamă, Tulcea, pe care băştinaşii o privesc doar în zare, ca pe un continent separat.

E cartierul Tudor Vladimirescu, o mahala înverzită, neschimbată de 100 de ani şi în care toţi îşi vorbesc pe numele mic. E lumea lui Panait Istrati, trăiesc aici de zeci de generaţii şi tot aici vor să moară. Dunărea îi îmbrăţişează din trei părţi, ca intr- o strânsoare sufocantă. E pământul îmbibat cu apă, bagi lama lopeţii şi dai de pânza freatică.

Iar Dunărea le intră în casă de zeci de ori pe an. Apa îi aşteaptă în întunericul beciurilor, iar morţii îşi dorm somnul veşnic în gropi pline de apă şi nămol. Îşi trăiesc viaţa cu apa până la genunchi ca într-o orezărie. Dar nu se dau duşi de-aici pentru un motiv foarte simplu: o fi doar o baltă, dar e a lor.

"Şi peştele s-a înecat de la atâta apă"

"A spart digul acolo. A inundat casele. Ce-aveau, porci, găini. E un cetăţean acolo care o să vă ia cu barca. Îi daţi un leu şi vă trece dincolo", spune călăuza. Traversăm Dunărea cu o şalupă şubredă.

La pontonul de pe Tudor Vladimirescu, un sătean şi-a transformat barca în taxiu, pe o limbă de pământ inundată. Cobori din barca lui direct în curtea Bisericii. Singurul drum pe care poţi călca străpunge satul până la cimitir. Citesc titlurile de dimineaţă din ziarele tulcene: "Disperare. Digurile plesnesc sub presiunea apelor. Digul Măcin-Smârdan stă să se spargă. Digul e făcut sită la Ostrov".

"Cu natura nu te pui"

Părintele Laurenţiu a ţinut slujba încălţat în cizme albastre de cauciuc. "Şiau bătut joc de noi. Mai aveau un kilometru de dig şi nu ne inundam. În maximum două zile, o să fim sub apă. Au mai fost riscuri, şi oamenii au îndiguit cot la cot, dar de data asta n-au mai putut salva nimic. A zis primarul (Constantin Hogea - n.r.) că o să vină la slujbă. Doar a zis", spune întristat părintele. Mângâie pe cap un băiat de 7 ani din sat care aleargă pe ponton, dezbrăcat.

Pe strada Plopilor, Gherghina Spânu (66 ani) stă pe prispa casei să vadă cum urcă apa, încet, încet. "Am mai fost sub apă în ’70, ’71, ’77, ’80, ’88, 2004, 2006. Suntem resemnaţi, ştim că vine după noi", pleacă femeia capul. Beciul i s-a inundat, iar mucegaiul a urcat pe pereţi pe tăcute. Borcanele cu murături sunt înconjurate de nămol. A scos ceapa şi cartofii din grădină, să se zvânte la soare.

"E păcat de mâncare. Am fiert câţiva cartofi care se stricau şi-i mănânc cu mujdei", mărturiseşte femeia. "S-a dat la aparat că o să fie inundaţii. Dimineaţă, m-am trezit la cinci ca-n fiecare zi, să arunc tărâţe la păsări. Şi până să văd ce se-ntâmplă, apa mi-a ajuns la picioare", spune soţul Gherghinei, fost subofiţer de poliţie.

Şi-a trezit baba şi au sunat la Tulcea. Fiul lor, Valentin, a ajuns în două ore. "Cu natura nu te pui. Noi am pus suflet aici", spune Gherghina. Soţia l-a făcut să se mute la Tulcea, din Moldova. "Şi dacă rămâneam acolo, tot asta mi-era soarta, să fiu sub ape", zice sarcastic bătrânul.

"M-a mâncat să rămân la casa părintească"

Doina Vasiloi are magazin în sat. Şi-a adus marfa pe şalupă de la Tulcea - baxuri de apă şi suc, pentru că pe Tudor Vladimirescu nu există apă potabilă. Doar în stadiu de proiect. Locuieşte pe strada Plaur. Pentru orice drum pe care-l are de făcut, ia barca legată de un copac de la intrarea pe stradă şi se apucă de vâslit.

"În maximum patru zile, apa ne rade! Încă nu s-a egalat Dunărea. Trebuiau barje cu nisip, cum a cerut lumea", spune, nenorocită, femeia. Băiatul cel mare i-a plecat marţi dimineaţă la practică în Constanţa. A sunat-o de dimineaţă să-i spună că a citit pe internet că încă e bine, ce e mai rău de-abia acum urmează. Îşi întinde palmele la vedere. "Săracu’! Să-l fi văzut acum două seri, cum era micuţul plin de nămol pe mâini, cum umplea sacii", oftează Doina, dând roată cu privirea luciului de apă.

APA PLEOSCĂIE SUB PICIOARE, FURNICILE ŞI GÂNDACII SE URCĂ PE PEREŢI CĂUTÂND SALVAREA

După o viaţă în barcă, morţii plutesc în gropile din cimitir

"Apa vine, inundă şi pleacă", e mottoul localnicilor din Tudor Vladimirescu. Nu plâng, nu înjură, au doar o problemă cu autorităţile care le-ar fi oferit garanţia că o inundaţie ca-n 2006 nu va mai fi.

Doamna Cristina (80 de ani) a venit împreună cu soţul ei de la Galaţi, marţi dimineaţa, când a auzit că se apropie apele de Tudor Vladimirescu. De casa în care bărbatul ei a crescut. Scot pământ din grădină şi-l lipesc la gard. "Ăsta nu-i sat de pescari, doamnă! Sunt maiori aici, se lucrează-n şantierul naval", spune răspicat femeia.

Mort de inimă rea la 58 de ani

Joi, inima unui localnic în vârstă de 58 de ani a cedat. A făcut infact, iar vecinii îndureraţi şi cu frică de Dumnezeu povestesc că a murit văzând cu ochii atâta potop, de atâţia ani. Cimitirul din sat e sub apă, motiv pentru care bătrânul a fost trimis cu şalupa la Tulcea, să fie înmormântat.

"Cine să-l fi salvat? Nu avem medic aici, nici măcar o farmacie. Soţul a fost azi la primărie şi Hogea i-a zis că situaţia îl depăşeşte, să ne adresăm Apelor Române. Că o să vină în weekend, dacă se înrăutăţeşte situaţia", povesteşte resemnată Doina.

De marţi până joi, apa a crescut la Tudor Vladimirescu cu 20 cm. Pleoscăie sub picioare, iar furnicile şi gândacii s-au urcat pe pe reţii din casă, căutând salvarea. Generaţiile din Tudor Vladimirescu îşi ştiu soarta ca pe o poezie. "Toate toaletele sunt în curte şi ies la suprafaţă. Apoi vine vara cu 38 de grade C, iar apa care a inundat p-aici începe să clocotească. Să vezi ce focar de infecţie se face. Oh, doamne, cine să lupte pentru noi?".

Oamenii au WC-urile în curte, iar apa-i până la brâu în grădină. "Ne facem nevoile pe unde apucam, prin barcă", mai spune în şoaptă Doina. Bărcile cu vâsle s-au dat la schimb joi pentru cele cu motor. Cine ajunge în oraş după apă şi pâine face cumpărăturile şi pentru alte trei familii.

I-au unit ravagiile, găinile înecate şi iritaţiile de pe piele. "Zece familii şi-au lăsat casele şi s-au mutat deja într-un hotel rămas în paragină, pe o plajă din apropriere, cu porci şi găini. Ştiu sigur de la băiatul care cară pâinea că s-au mutat acolo", mai zice Doina.

"Toată ziua oamenii ăştia plâng"

După inundaţiile fără precedent din 1970, cei care au rămas fără case au primit loturi de 250 mp şi materiale de construcţie în oraş, în zona Orizontului şi pe lângă stadionul Pescăruş. Cei mai în vârstă s-au întors pentru că nu s-au putut dezlipi de locurile natale.

În casele de la oraş au rămas copiii. "Locuinţele construite după ’90 sunt aşezate mai sus. Dacă se considera zonă inundabilă, nu ar fi trebuit să facă şosea, dig, curent electric, telefon şi urma şi apă potabilă, proiect care a cam muţit", mărturiseşte Valentin, fiul Gherghinei.

GHINIONIŞTI

Clasic românesc: apa trece pe sub dig

Oamenii sunt necăjiţi pentru că 2010 ar fi fost primul an în care s-ar fi putut salva de furia Dunării. Construirea unui dig a început în 2006. Potrivit lui George Blejan, viceprimarul oraşului Tulcea, există un proiect al Apelor Române de construire a unui dig, dar nu s-a finalizat.

"Nu ştiu de ce, dar în anumite zone apa a pătruns pe sub el. Maximumul de viitură urmează şi va staţiona două săptămâni până vom reuşi să o scoatem cu pompele. Dar trebuie să ştiţi că peste 90% dintre ei au apartamente în Tulcea. Toată ziua oamenii ăştia se plâng. Pur şi simplu, ei nu vor să plece de acolo", a spus Blejan.

Singurul ajutor primit este din partea unei societăţi care aduce pământ şi saci la Tudor Vladimirescu. "E adevărat, o parte din dig este al nostru. S-a făcut 80% din el, pentru cât ne-au ajuns bani", a spus purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Apele Române, Ana-Maria Tănase. "Important e de împrejmuit izlazul, unde vor oamenii să-şi ducă animalele, a mai declarat Blejan. Între timp, localnicii rămân să se îngrijească de restul: copii, mizerie, oboseală şi speranţă.