Ceea ce ar fi trebuit să fie, pentru un pensionar austriac, o aventură desprinsă dintr-un film erotic s-a transformat într-o serial de groază.
Un pensionar austriac, în vârstă de 66 de ani, a avut parte de aventura vieții sale, însă nu tocmai așa cum și-a închipuit-o ci, dimpotrivă. De acum înainte, el va putea să le povestească prietenilor sau nepoților, nu despre partida amoroasă cu trei românce focoase, ci despre cum a fost fost sechestrat și jefuit timp de câteva săptămâni.
Ca în orice orice poveste de acest fel, pensionarului austriac, aflat la vârsta senectuții i s-au aprins căclcâiele după trei românce frumoase, în vârstă de 24, 25 și 48 de ani. A crezut că împreună cu ele va trăi aventura vieții, pentru care o va povesti la bar, în fața unei halbe de bere, și pentru care va fi invidiat de toți prietenii săi. Româncelor nu le-a fost prea greu să-i câștige încrederea și să-l convingă că a dat norocul peste el.
Păi ce bărbat nu și-ar fi fi închipuit, atunci când a fost invitat de cele trei femei într-un apartament, la o petrecere în patru, că va fi tratat precum un pașă într-un harem de cadâne și că-i vor fi îndeplinite toate fanteziile?
Și așa părea că se va întâmpla, toate semnele convergeau în această direcție.
Doar că realitatea a însă departe de ceea ceși închipuia pensionarul, iar petrecerea s-a transformat într-un coșmar. Chiar în vreme ce lucrurile începeau să se încingă, în apartament și-a făcut apariția un al doilea bărbat, neinvitat, care l-a sechestrat pe pensionarul austriac. Cei patru, care s-au dovedit a fi complici, l-au închis și i-au luat cardurile bancare, retrâgând din conturile sale zeci de mii de euro, conform antena3.ro.
Povestea a ținut aproape două luni, timp în care bătrânul a fost ținut în apartament, prizonier.
Salvarea i-a venit de la vecini, care știau de relația sa cu cele trei românce. Văzând că pensionarul nu mai revine acasă, aceștia au anunțat poliția relatând tot ce știau despre austriac și prietenele sale de petrecere. Investigația i-a condus pe polițiști chiar spre apartamentul în care românii îl țineau sechestrat pe pensionar. Acesta a povestit în fața autorităților că a fost sechestrat și jefuit, dar a spus că răpitorii l-au tratat foarte bine și nu l-au torturat.
Cei patru români au fost arestați și închiși în așteptarea judecății, iar o parte din banii furați au fost găsiți în apartament.
Scene de coșmar în România! Adolescent înjunghiat pe stradă
Veste șocantă! Vedetă TV, călcată în picioare de fostul iubit: „Mi-au pus mâna în ghips…”