O dilemă a celor care nu vor să facă sport sau nu au timp pentru această activitate este dacă poți să slăbești.
Poți să slăbești fără să faci sport constant sau măcar ocazional? O întrebare care îi frământă pe cei ce vor să dea jos din kilograme. Dar nu au ori chef, ori dispoziție pentru a face mișcare. O metodă abordată de tot mai multă lume, în ultimii ani, este axată pe partea psihică. Un terapeut în nutriție spune că se poate slăbi și 10 kilograme în doar două luni!
„Este un model de gândire. De ce? Pentru că reușim să corectăm obiceiurile alimentare negative pe care le-am avut până acum, să ne schimbăm comportamentul alimentar și să ajungem la ceea ce își dorește toată lumea – să nu ne mai îngrășăm, adică efectele să țină toată viața”. A declarat Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, la emisiunea „Numai de bine” de la Antena 3.
„Focusul nostru nu este în primul rând pe farfuria cu mâncare. Farfuria cu mâncare este doar instrumentul prin care corpul începe să ardă accelerat stratul de grăsime. Păstrăm proteinele zilnice, păstrăm legumele, avem o listă de legume permise, deci cu carbohidrați puțini, avem și gustare de fructe”. A mai afirmat Anca Alungulesei.
Poți să slăbești fără să faci sport
Totuși, tereputul în nutriție nu recomandă sportul. Ci odihna, care este foarte importantă pentru orice organism. Deci eu nu recomand sport, recomand somn. De ce? Pentru că prin somn corpul se vindecă, se vindecă la nivelul celular, ne vindecăm emoțional prin somn, iar creieul se detoxifică. Cu cât dormi mai puțin cu atât te îngrași mai repede și nu poți să slăbești”.
Anca Alungulesei a dat detalii și despre un plan alimentar eficient. „Planul alimentar pe care eu l-am făcut merge pe principiul scăderii inflamațiilor, deci este antiinflamator. Pe când sportul adus în viața noastră de trei ori pe săptămână generează inflamarea mușchilor.
„Facem tot felul de activități care să ne pună corpul în mișcare”
Ceea ce recomand este creșterea termogenezei organismului, adică să fim într-o activitate continuă. Așadar, nu stăm pe canapea când vorbim la telefon. Ne plimbăm prin casă, uităm de lift, urcăm scările. Adică facem tot felul de activități care să ne pună corpul în mișcare și care să crească temperatura corpului. Prin acest lucru ardem practic calorii.
Lucrez cu persoane care sunt foarte perseverente și au încercat toate dietele posibile. Care vin cu foarte multe kilograme, dar vin și cu o cantitate foarte mare de frustrare și dezamăgire. Crezând că e vina lor pentru că nu pot menține această greutate. Nu este vina lor!”