Poşta, somată la transparenţă

Poşta, somată la transparenţă

DECIZIE. Compania Naţională Poşta Română este obligată să dezvăluie contractele de publicitate pe care le-a încheiat din 2006 şi până în prezent.

Acest demers vine în urma unui proces intentat instituţiei de către Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP), care a solicitat respectivele contracte invocând Legea 544/2001, privind liberul acces la informaţii de interes public. Sentinţa obţinută de AMP reprezintă o premieră în utilizarea acestei legi şi constituie un precedent pentru cazurile în care o instituţie de stat refuză să dezvăluie modul în care gestionează banii publici.