Motto: „Nu este tineret sub soare mai abandonat propriei sale soarte ca tineretul nostru românesc! Menirea pe lumea aceasta a unui popor nu e aceea de a şti, ci aceea de a crea” - Nichifor Crainic

Ce frumos că semnul adunării seamănă cu Sfânta Cruce, nu- i așa ?” Octombrie 2016 - an al sfârșitului unei crunte asteptări și al alegerii. Un Părinte Monah al munților îndelung răbdătorului, dar luptătorului Ardeal, în mijlocul nostru. Și întâia întâlnire cu Aureliu. Aureliu Surulescu. Un lup sur, dacă nu chiar albit deja, al vremurilor noastre. Frumoasă triadă. Drumurile au fost astfel așezate de Cer încât aflasem mai întâi de Neamunit și de un anume suflet de flamă din miezul lui, ce adună atâtea alte inimi în jur. Și mai apoi a venit ceasul recunoașterii.

Aureliu, o vorbă schimbată cu tine e ca strângerea în palmă a unei crengi de spini, peste care poposește un porumbel alb. E pace și e bună voință, înaltă conștință în ceea ce Neamunit, această asociație - glas de bucium, își propune să prezerve și să ridice din tot ceea ce înseamnă a fi un bun Român. Dar această cale a început altfel, mai întâi printr-o plecare. O plecare spre o definitivă și nestrămutată revenire. Tu, de fapt, nu ai plecat de Aici niciodată.

- Irina Stroe: Cu ce gând ai plecat din țară, Aureliu, acum mulți ani în urmă, și cu ce simțăminte te-ai întors? Cunoscându-te, se simte în tine plecarea aceea ca pe o vizită doar pe alte meleaguri, nicidecum o rămânere. Rădăcinile tale sunt adânc înfipte Aici.

- Aureliu Surulescu: Eram întrun moment de căutare, profesional punctasem cam tot în televiziune, film, modă, show-bizz pe plan local și ar fi trebuit să intru cumva într-un proiect de lungă durată. La vremea aceea, ori televizune ori film, dar nu m-am regăsit în proiectele propuse și a trebuit să iau poate una dintre cele mai grele decizii, anume de a părăsi țara. De ce grele?... Pentru că, la vremea aceea, începutul anilor 2000, lucrurile stăteau un pic altfel decât azi. Era o ieșire în necunoscut. Fără smartphone , fără nimic, nici laptop nu aveam, iar internet era doar la internetcafe, dar a fost o decizie care m-a călit. Am învățat și experimentat foarte mult. Dumnezeu mi-a oferit această șansa și am folosit-o până când tot El mi-a arătat drumul înapoi, înainte de a mă pierde în acea lume. Zic „a mă pierde” pentru că-mi mergea foarte bine din punct de vedere profesional și urma probabil o detașare definitivă de România. În țară, lucrurile stăteau ca acum, iar când iubești un loc și-l vezi terfelit și știi că nu poți face nimic te doare și încerci să eviți contactul cu durerea.

 - Cum s-a născut Neamunit? De la o mână de suflete, câți ați fost la început, ați ajuns să uniți în acțiunile voastre români din toate colțurile țării și din străinătate deopotrivă.

- Ei bine, între timp Dumnezeu a lucrat și maturizarea s-a produs instant. De la deznădejdea că nu se poate face nimic, la un citat care m-a întors din drum. „Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o țară în care toată lumea-ți spune că nu se poate face nimic” - Iustin Capră. Citind foarte mult, am trecut de la JFK până la Pr. Iustin Pârvu, pe care l-am și cunoscut și care mi-a răspuns simplu la toate dilemele mele existențiale: „Aseazăte!” Sufletește eram împrăștiat, aveam domicilii la Milano, New York, Istanbul și Munchen, nu puteam să mă adun. Ce frumos e ca semnul adunării seamănă cu Sfâtnta Cruce, nu? Să țineți minte asta, pentru că CE NU SE ADUNĂ CU SFÂNTA CRUCE, SE RISIPEȘTE!

Așa a plecat la drum ideea de Neamunit. Nu aveam nici cel mai mic gând despre ce va fi, dar am vrut să fac ceva și când tu faci un pas, Dumnezeu face 10 și, uite așa, am îndrâznit să gândesc nu un nume…ci o stare de spirit, născută din experința călătoriilor și a contactelor mele cu români și cu străini deopotrivă, cu istoria noastră că ne lipsește Unitatea.

 

„Să lăsăm ceva după noi”

-Irina Stroe: Îmi vin în minte cuvintele Părintelui Teofil Părăian: „Dacă faci și nu crezi, ajungi să crezi cum faci”. Te rog să ne povestești despre proiectele Neamunit și cum ați resimțit voi răspunsul venit din partea sufletelor asupra cărora v-ați aplecat?

-Aureliu Surulescu: Am plecat la drum cu o acțiune destinată unui așezământ de copii, unde am ajuns întâmplator cu niște ajutoare. Nici nu știam bine unde merg. Mergeam la sinistrați români, la copii abandonați. Odată ajuns acolo, am avut un sentiment de neputință. Efectiv, văzând condițiile în care acei copii trebuiau să trăiască, și erau oricum mult mai bune decât groapa de gunoi de unde un preot i-a adunat, am simțit că trebuie să fac mai mult. Așezământul avea hramul Sfinților Arhangheli, dragi mie pentru ca am fost botezat de Sfinții Arhangheli la Biserica Sf. Arhangheli, din cartierul militar Ghencea. Având mare evlavie la Sf Mihail, am decis să nu mai plec vara nicăieri până nu renovăm grupurile sanitare. De la grupurile sanitare, am ajuns la mai mare … și, astfel, s-a născut prima acțiune concretă pentru cei din neamul meu pentru care credeam că nu se poate face nimic. De atunci, din 2011, hrănim oamenii străzii în toate lunile de iarnă, în București și încă în câteva orașe, avem în grijă familii, locuri, ecologizăm păduri, ape, locații din varii orașe, ridicăm case oamenilor aflați în nevoie, premiem copii cu rezultate bune la învățătură, construim acoperișuri de biserici, renovăm, ridicăm troițe și catarge peste tot în țară, să se știe că Nordul României sunt: Crucea și Drapelul Tricolor și că în amărâta asta de țară încă mai există străjeri. Evident, mergem mult și în plan social, dar și educațional și moral. În licee, programe cu tinerii, tabere, până la ultima colaborare cu Academia Română, cu dl. Profesor Aurel Pop, lansând în premieră pentru România aplicația: „Mihai Eminescu, întreaga operă”- pentru Adroid și Ios. O muncă ce ne-a luat 2 ani să o ducem la bun sfârșit, dar care, zic eu, va dăinui, va rămâne. Acesta este motivul pentru care ne-am unit. Să lăsăm ceva după noi, să creem această stare de Păsare într-o mare de nepăsare, de asumare și putință într-o masă de neasumare. O stare de spirit, pe scurt.

 

„Neamul românesc se va deștepta”

-Irina Stroe: Neamunit păstrează în crezul său lăuntric Sfânta Cruce și iubirea pentru strămoșii neamului. Care e flacăra ce a ostoit și înălțat, adâncit, în același timp, această sete de pur și frumos românism?

-Aureliu Surulescu: Responsabilitatea. Aici nu ne jucăm. Nu vreau să intrăm în istorie ca fiind generația care a permis degradarea neamului nostru.

-Irina Stroe: Știu că miezul, sămânța asociației este credința în Hristos și dragostea pentru om, de aici vă culegeți puterea, perseverența, răbdarea, înțelepciunea, cumpătarea, dar și...rezistența, constanța în cuget, faptă și simțire, indiferent de zidurile și piedicile care vi se ridică pe Drum. Acțiunile voastre sunt îndreptate spre Om, dar și spre Românul din Om. Ridicați suferințe, nevoi, dar ridicați și suflete cu ajutorul Părinților Bisericii și reușiți, în același timp, să readuceți în prezent viul respectului pentru străbuni, martiri, mărturisitori ai neamului.

-Aureliu Surulescu: „Om” , după cum vezi, Irina, este Inima cuvântului „rOMân”. Noi ne adresăm omului din român și românului din om. Poate părea același lucru, dar nu e. Omul este Sufletul, Românul este Trupul în care acest Om a fost pus de Dumnezeu. Trebuie să creăm posibilitatea românului de a fi Om și a omului de a-și duce la capăt menirea, aceea de a fi român, așa cum l-a lăsat Dumnezeu în acest neam. Dacă am înțelege aceasta, România s-ar schimba în câteva luni din toate punctele de vedere. Eu cred în aceasta și atâta timp cât mai există un altul care crede, nu suntem pierduți. Credința vine dintr-un spirit viu alimentat de credința în Dumnezeu. De unde atâta încredere, mă tot întreabă unii, alții… De la Dumnezeu! Poate părea fală sau patetism, dar când Îl simți pe Dumnezeu cel viu, nu te mai interesează lucrurile efemere, vrei eternitatea, îl vrei pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu te vrea și te cheamă la Cunoștința Adevărului când ești pregătit. La fel cred și eu că neamul românesc se va deștepta. Luați exemplul unei lumânări. Ce este o lumânare într-o cameră întunecată? LUMINĂ. Și ea luminează și întunericul nu o cuprinde. Asta trebuie să fim noi unii pentru alții. Lumină. O candelă aprinsă, care sunt sigur va fi văzută de Prezent, de Trecut și, dacă ne îngrijim de ea, va lumina și Viitor.

Eu am în vedere Învierea și nu moartea. Mă interesează cum stau eu în fața lui Dumnezeu, în fața lui Ștefan cel Mare, a lui Mihai Viteazu, a lui Vlad, Mircea cel Bătrân, Avram Iancu, Baba Novac sau strămoșii mei, la Judecată. Stau drept, pentru că nu am plecat capul. Să ne gândim toți la aceasta.

-Irina Stroe: Văd Neamunit ca pe un stejar cu ramurile sale orientate spre toate aceste glăsuiri, strigăt de bucium spre trezire, venite din timpuri străvechi. Trăim așa zise timpuri de „ibertate”, de liberă exprimare. Dar toate acestea rămân „așa zise”. Cenzura înlănțuie de multe ori tot ce se dovedește a fi: curat, puternic, adevărat, autentic și „atentator” la sistemul căutător de mascote, tipare și false repere. Ați resimțit nodul acestui lanț și încercarea reducerii la tăcere? Sau Calea vă e liberă și deloc anevoioasă?

-Aureliu Surulescu: Am învățat să nu mă uit ce fac alții. Mă uit ce pot face eu. La fel și aici. De ce mi-ar păsa ce face necuratul? Să-mi vad eu de câtă Lumină pot aduce eu celor din jur. Rolul întunericului este să astupe Lumina. La nivel metaforic și pe pământ este la fel. Cineva crede că se dă o luptă pentru Neamunit sau pentru România? NU. Se dă o luptă pentru sufletele neamului și sufletele românilor. Mai întâi îți înving moralul, apoi pici în deznădejde și apoi e mult mai ușor să-ți ia tot. Ei bine, cu noi este Dumnezeu… De cine ne vom teme cât timp avem Lumina în Suflet? În om, în Român? De noi înșine să ne temem și de mândrie. Atât să ne temem. În rest să stăm bine , să stăm cu frica și să luăm aminte…