Portul Constanța, cu investiții de sute de milioane de euro, în primele 10 din Europa

Portul Constanța, cu investiții de sute de milioane de euro, în primele 10 din Europa

O uriașă insulă artificială pentru mărfurile petroliere și două dane Ro-Ro pentru camioanele cu marfă din Asia aduse cu navele din Georgia și Turcia sunt proiectele imediate ale Portului Constanța, urmând să fie aprobate în această săptămână. Investițiile din acest an, în valoare de peste 100 milioane de euro, dar și traficul de marfă, în creștere, înscriu Constanța în primele 10 porturi din Europa, conform conducerii Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța.

Conducerea Portului Constanța semnează, în aceste zile, un contract privind dragajul de investiții în portul Constanța Sud Agigea, dar și în portul vechi, lucrare din fonduri europene în valoare de peste 40 milioane de euro. Potrivit directorului general al Administrației Portului Constanța, Nicolae Dan Tivilichi, dragajul va duce, în principal, la deschiderea a două dane specializate Ro-Ro, un mod de transport care va permite un trafic de peste un milion de camioane cu marfă, anual. “Acest dragaj de investiții împreună cu cele două dane R0-Ro sunt, de asemenea, în strânsă legătură cu discuțiile avute la ANAF în ceea ce privește regimul vamal al camioanelor care vor ajunge în portul Constanța. Așteptările noastre sunt să aducem undeva la peste un milion de mașini pe an,” a declarat Nicolae Dan Tivilichi, într-o conferință de presă.

 

Cantitatea de material dragată din bazinul portuar va depăși două milioane de metri cubi. Dragajul se efectuează în zona celor șapte din portul de lucru Constanța Sud, însemnând consolidarea acestora de la 7 metri la 9 metri.  Plus dizlocarea tuturor obstacolelor și din portul vechi Constanța. Cele două dane Ro-Ro vor fi așadar în portul Constanța Sud Agigea, fiind foarte aproape și de Vamă  și de calea ferată”, a explicat directorul Portului Constanța. Investiția răspunde cererii transportatorilor din Turcia și Georgia care, aducând marfuri din Asia, vor să să renunțe la transportul rutier din Bulgaria, din Grecia, preferând să încarce camioanele cu marfă pe navele Ro-Ro pentru a ajunge în portul Constanța. Apoi, pe autostradă sau pe calea ferată ar pleca spre beneficiar, în Europa.

 

Un alt proiect cu fonduri europene este o insula artificială amplasată în portul Vechi Constanța, formată din ceea ce s-a dragat pe Canalul Dunăre Marea Neagră. Insula, care are o suprafață de 15 hectare, va avea două dane pentru traficul mărfurilor lichide, petrol, gaz. Pe insulă vor fi și două investiții, prima, în valoare de 70 milioane de euro, fiind a portului. “Hotărârea de guvern privind indicatorii economico –financiari va fi aprobată în această săptămână. Sperăm ca până la sfârșitul anului să încheiem contractul de finanțare și pentru această investiție” a spus Nicolae Dan Tivilchi. Directorul Portului a vorbit și despre atragerea de fonduri europene, în 2019, pentru construcția Molului 3, valoarea estimată depășind 300 milioane de euro. În portul Constanța Sud Agigea vor fi, astfel, construite șapte dane de mare adâncime dar și platforme pe o suprafață de 20 de hectare.