Ridicate pe timpul lui Ceauşescu, indicatoarele de intrare în oraş au rămas în paragină, iar în unele locuri sunt însoţite de reclamele unor firme private.
Primul contact cu oraşul care se mândreşte cu apelativul de „Mica Vienă“ poate fi de-a dreptul dezamăgitor dacă optezi să ajungi la Timişoara cu maşina. Asta pentru că cele mai importante intrări în oraş sunt flancate de structuri metalice ridicate pe timpul lui Ceauşescu şi lăsate în paragină după ’90 încoace.
Mai mult decât atât, economia de piaţă a avut grijă să nu ocolească vestigiile comuniste, iar reclamele la PVC, covoare şi mochete îl întâmpină pe călător imediat sub literele de-o şchioapă ce compun numele oraşului. Mochete şi perdele de vânzare Intrarea dinspre Vama Moraviţa, de pe drumul European 70, îi oferă călătorului, fie el român sau străin, ocazia de a se prosterna în faţa unui schelet metalic ce traversează şoseaua ca o pasarelă. Literele albastre, pe alocuri cu vopseaua coşcovită de intemperii, anunţă că de acolo începe Timişoara.
Dar de pe acelaşi „panou“ poţi afla şi de unde poţi cumpăra mochete, covoare, perdele şi chiar parchet. Totul din bunăvoinţa unei firme private care a profitat de neglijenţa autorităţilor locale. Iar de jur-împrejurul portalului cu pricina, ridicat pe timpul regimului comunist, tronează bălării înalte de un metru şi cratere pline de noroi.
Ne puteți urmări și pe Google News
În cazul în care intri în oraş dinspre Dumbrăviţa, prin zona Ion Ionescu de la Brad, aproape că nici nu realizezi că ai ajuns în oraş. O imitaţie absurdă a unei coloane stilizate pe care sunt înşiruite litere ruginite te anunţă că ai ajuns în Timişoara. Un pic mai încolo, cuprins aproape în totalitate de bălării, un panou înşiră toate oraşele înfrăţite cu capitala Banatului. Gunoaie, plăci căzute şi litere ruginite La intrarea dinspre Vama Cenad, pe Calea Torontalului, tronează un portal placat cu marmură din loc în loc, flancat de câte un tricolor de pe care se duce vopseaua. Nu lipsesc din peisaj mormanele înalte de un metru de gunoi şi nici câinii vagabonzi. Şi intrarea în Timişoara dinspre aeroport, pe drumul european 70, cel mai tranzitat drum de către străini, arată jalnic.
Orice şofer vine spre oraş pe Calea Lugojului intră pe sub portalul albastru, mărginit de-o parte şi de alta a şoselei de gunoaie. După câţiva zeci de metri, fosta gheretă a miliţianului, care pe vremuri verifica fiecare şofer, marchează din nou intrarea în Timişoara. Iar zece metri mai departe, al treilea panou te anunţă că eşti în Timişoara.
Pe de altă parte, există şi intrări în oraş care nu sunt semnalizate în niciun fel. Spre exemplu, între Utvin şi cartierul Freidorf, portalul comunist cu numele oraşului a fost înlocuit de nişte conducte dezafectate şi ruginite. Pe Calea Buziaşului, dinspre Moşniţa, trecerea dintr-o localitate în alta nu e semnalizată: în afara unor reclame, şoferul nu găseşte niciun indicator. „E în joc imaginea oraşului“ Arhitecţii din Timişoara spun la unison că, la 19 ani de la Revoluţie, se impune de urgenţă schimbarea porţilor de la intrarea în oraş, care nu fac decât să reamintească vremurile trecute.
„Toate aceste intrări în oraş au fost realizate ca o acţiune sută la sută comunistă, fiind rodul unei campanii naţionale, demarate în urma unui ordin dat direct de Ceauşescu. Problema e că majoritatea lor au fost tratate ideologic. E o clară dovadă de neglijenţă faptul că persistă aceste obiecte, mai ales pentru că e în joc imaginea oraşului nostru considerat European. Noi practic ne facem de râs de la intrarea în ţară până la intrarea în localităţi, etalând plăci ruginite sau monumente comuniste“, este de părere arhitectul Mihai Donici.
Însă, nimeni nu ia şi atitudine. Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara atrag atenţia că portalurile şi indicatoarele care marchează accesul în oraş sunt în ograda Primăriei şi Consiliului Local din Timişoara.
De cealaltă parte, municipalitatea susţine că s-a ajuns în această situaţie pentru că portalurile nu au aparţinut prin contract nimănui, fiind construite înainte de Revoluţie.
Recomandările noastre
