Populistii, invingatorii alegerilor din Elvetia

Populistii, invingatorii alegerilor din Elvetia

Circa cinci milioane de alegatori au fost asteptati ieri la urne in Elvetia, pentru a-si desemna reprezentantii celor doua Camere ale parlamentului confederal, intr-un scrutin care a incheiat o campanie electorala tensionata, in care extermistii de stanga au recurs la violente de strada pentru a denunta tendintele rasiste din propaganda celui mai mare partid al tarii - formatiunea de dreapta Uniunea Democratica de Centru (UDC).

Primele proiectii realizate de SSR-Idee si citate de „Le Temps” aratau, ieri-seara, ca UDC obtinuse 28,8% din sufragii, cel mai bun scor realizat de un partid politic elvetian din 1920 si pana astazi.

Axandu-si campania pe temele insecuritatii si imigratiei, UDC si afisele sale electorale cu accente xenofobe - in care strainii sunt reprezentati ca „oi negre”, iar minaretele ca amenintari - au generat polemici aprinse, denunturi la ONU si violente de strada la Berna. Cu doua saptamani inainte de alegeri, militantii de stanga revoltati de campania xenofoba a UDC au atacat un miting al formatiunii.

Proiectiile realizate ieri ofereau o imagine sumbra pentru Partidul Socialist - a doua forta politica elvetiana - care a inregistrat pierderi substantiale fata de legislatura precedenta, obtinand doar 19,1%. Conform centralizarii SSR-Idee, Partidul Radical (liberali) a obtinut 15,9%, in timp ce Partidul Democrat-Crestin a reusit un scor de 14,6%. Alti castigatori ai scrutinului, ecologistii, au obtinut, conform acelorasi proiectii, 9,5% din voturi - o premiera in istoria politica a Elvetiei.

Ne puteți urmări și pe Google News