Ponta îi prevede sfârșitul Alinei Gorghiu: A avut tot felul de contracte cu statul. Boc a trimis rapoartele de control la DNA

Ponta îi prevede sfârșitul Alinei Gorghiu: A avut tot felul de contracte cu statul. Boc a trimis rapoartele de control la DNA

Victor Ponta a declarat, luni seara, invitat la postul B1 TV, că nu înțelege de ce Alina Gorghiu îi acuză pe alți politicieni că au încheiat contracte cu statul în condițiile și care și ea este în aceeași situație.

”Nu înțeleg de ce au făcut moțiune de cenzură și au rămas fără ea, nu înțeleg de ce pleacă de la conducerea Comisiei (care se ocupă de legea votului prin corespondență) apoi țipă după ea, nu înțeleg nici de ce Gorghiu a ales să vorbească despre contractele cu statul", a afirmat Ponta.

 "Doamna Gorghiu a avut tot felul de contracte cu statul. A avut cu AVAS, are cu BTT-ul. La un moment dat o asemuiam cu Udrea, acum asemuiesc cu Mona Muscă. Doamna Gorghiu a luptat cu contractele pentru că are atât de multe. Sunt rapoarte guvernului Boc. Sunt duse la  DNA. 11 contracte cu BTT-ul. Știți că ea se lupta cu securișii și s-a dovedit... Gorghiu lupta cu contractele pentru că ea avea mai multe. La toate selecțiile veneau Șova și Gorghiu și mai mereu câștiga Gorghiu. E vorba de rapoartele de control făcute de domnul Boc, pe care le-a trimis la alte instituții. Cred că la DNA, nu știu, voi verifica. Aceste controale la AVAS, la BTT sunt dispuse de guvernul Boc. 11 contracte de asistență juridică au fost semnate cu Gorghiu. Or mai fi și altele. O să vă pun documentele la dispoziție. Gorghiu a greșit când a vorbit despre contractele încheiate cu statul”,  declarat Ponta.