Ponta îi arată „pisica” lui Dragnea cu fotografii trucate?

Ponta îi arată „pisica” lui Dragnea cu fotografii trucate?

Pentru a doua oară în acest an, fostul premier, Victor Ponta, a publicat o fotografie cu președintele PSD, Liviu Dragnea, alături de ambasadorul român în SUA, George Maior, ce pare a fi realizată la una dintre petrecerile din vilele SRI, despre care „Evenimentul zilei” a scris, în premieră, în seria de dezvăluiri „Noi suntem Statul!”.

Imaginea postată pe Facebook în care apare și Laura Codruța Kovesi pare a fi trucată, aceleași suspiciuni ridi când și poza făcută publică în luna iunie. „Îi rog pe curajoșii din CEx-ul PSD și pe cei care își rup cămașa de pe ei la televizor pt „Dl. Președinte Dragnea” să îl întrebe cât de tare lupta el cu George Maior în anii trecuți!”, a scris Victor Ponta pe contul său de socializare. Fostul premier a făcut publică fotografia, duminică seară, în timp ce Liviu Dragnea era invitat la Antena 3 și spunea, în context, că George Maior urmează să fie chemat la audieri în Comisia de politică externă din Parlament. Liderul PSD a declarat că Maior „încă se mai crede directorul SRI” și „încă mai are întâlniri și discuții cu diverși oameni”.

Primul „avertisment”

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe 27 iunie, Victor Ponta a publicat o altă fotografie care pare a fi făcută în vila K2 a SRI, însoțită de un mesaj dur: „Am decis să prezint o fotografieavertisment pentru Dragnea (știe el că mai am multe) / știu că va înțelege mesajul meu, știu că moare de frică”. Fotografia a ridicat suspciuni deoarece părea decupată, iar prezența lui Mircea Dușa, fost ministru al Apărării, indica o întâlnire oficială.

Personajul misterios

Despre fotografia publicată de Victor Ponta, jurnalistul Dan Andronic a precizat că „pare să fi suferit modificări de substanță”. „Dacă vă uitați atent la poziția umărului lui George Maior față de cel al lui Liviu Dragnea veți vedea că personajele se întrepătrund. Ciudat pentru o fotografie care ar trebui să reprezinte doi oameni care se țin amical unul pe altul. Este ca și când ar fi fost cineva scos de la mijloc. Al doilea element care îmi ridică niște semne de întrebare mi-a fost semnalat de unul din cei care au participat la chermezele SRI, de la K 2 și K 4. Fotograful SRI, cel care făcea pozele în ocazii festive, în mod normal ar fi trebuit să centreze imaginea pe George Maior, nu pe Liviu Dragnea. Cu atât mai mult cu cât această fotografie a fost făcută cu ocazia unei aniversări a lui George Maior!”.