Polonia sparge unitatea UE în chestiunea Brexitului

Polonia sparge unitatea UE în chestiunea Brexitului

Theresa May primește o șansă nesperată de a obține concesii din partea Uniunii Europene și astfel de a-și trece acordul de Brexit prin Parlament.

Mult așteptatul Plan B pentru Brexit pe care britanicii îl așteptau luni seara de la Theresa May s-a dovedit a fi în realitate un Plan A bis. La o săptămână după răsunătorul eșec suferit în Camera Comunelor, fără precedent în istorie (432 contra, 202 pentru), premierul britanic s-a arătat incapabil să le prezinte parlamentarilor o propunere cu adevărat nouă.

May și-a repetat ideea cu care speră să-și facă adversarii să cedeze: „Dacă nu vreți o ieșire din UE fără acord, votați acordul meu”.

După o tentativă ratată de dialog cu opoziția și amenințată din interiorul partidului de două comploturi (unul al eurofililor, altul al euroscepticilor), Theresa May le-a spus deputaților că le-a ascultat doleanțele și a promis că va ține cont de ele în viitoarele negocieri cu Cei 27 de membri UE. Într-o reverență către opoziția laburistă, ea a promis că va avea grijă ca drepturile sociale și protecția mediului să fie respectate după Brexit.

În fine, a anunțat noi discuții cu partenerii de guvernare din (DUP), partidul unionist nord-irlandez, pentru a identifica îmbunătățirea așazisului „backstop”, clauza care vizează împiedicarea reapariției unei frontiere „dure” între Irlanda de Nord și Irlanda. În schimb, May s-a arătat de neclintit față de ideea de a renunța la ieșirea din UE, deoarece ar fi o „trădare a referendumului”. Ea a respins din nou ideea organizării unui al doilea referendum, pentru că „datoria noastră este de a aplica rezultatele celui dintâi”.

Marțea viitoare, Theresa May va veni din nou în Camera Comunelor pentru a vota acest atât de vag Plan B. De data aceasta nu va mai fi vorba de un vot de ratificare, ca acela de acum o săptămână, ci de un simplu semn al voinței Parlamentului, practic un mandat pe care acesta i-l va da (sau nu!) Theresei May pentru a renegocia cu UE. Dacă va reuși să obțină din partea Bruxellesului un nou acord, atunci acesta va fi supus la rândul său unui vot de ratificare. În cel mai bun caz, votul nu va putea avea loc înainte de jumătatea lunii februarie, în condițiile în care ieșirea din UE este programată pe 29 martie.

 

Complotiștii anti-May foșgăie în Parlament

Deputații britanici nu au de gând să aștepte cu mâinile în sân rezultatele eforturilor Theresei May. Conservatorul Dominic Grieve încearcă să obțină voturile necesare pentru o moțiune prin care să confiște procesul de administrare a Brexitului de la guvern, trecându-l în subordinea Parlamentului. „Guvernul nu poate ignora Camera Comunelor”, spune el. „De luni de zile, refuză orice opinie contrară celor ale sale. Dacă nu o face de bună voie, vom lua măsuri ca voința Camerei să fie luată în seamă. ”

Alte moțiuni pentru care se încearcă strângerea voturilor necesare vizează excluderea totală a unei ieșiri din UE fără acord, amânarea datei Brexitului (cu condiția ca Cei 27 să accepte), negocierea unui „soft Brexit” sau organizarea unui al doilea referendum.

Între timp, conservatorii eurosceptici, speriați de perspectiva anulării Brexitului, par tot mai înclinați să o sprijine pe May. Liderul euroscepticilor, Jacob Rees-Mogg, spune: „Până și acordul doamnei May ar fi mai bun decât să nu ieșim de tot.” El este conștient că nu există în Parlament o majoritate favorabilă unui Brexit „no-deal”.

Pe de altă parte, peste douăzeci de membri ai guvernului sunt gata să demisioneze pentru a bloca o eventuală ieșire din UE fără acord, spune Amber Rudd, ministra eurofilă a Problemelor Sociale.

Breșa poloneză în unitatea UE

Bruxelles-ul a repetat insistent că nu este dispus la noi negocieri cu Londra: „Ce am avut de oferit, am oferit”. Liderii europeni au manifestat în chestiunea Brexitului o unitate de monolit în fața Marii Britanii. Până acum.

Ministrul de Externe polonez a făcut apel luni către Cei 27 pentru aproparea unei prevederi explicite ca „backstopul” irlandez să nu poată dura mai mult de cinci ani.

Una dintre temerile euroscepticilor britanici este că „backstopul” s-ar putea prelungi pe termen nedefinit, ceea ce ar însemna continuarea dependenței Marii Britanice de Uniunea Europeană. Șeful diplomației poloneze, Jacek Czaputowicz, a sugerat că Irlanda profită de poziția sa cheie în negocieri pentru a ține UE „ostatică” în relația cu Londra.

Intervenția lui Czaputowicz reprezintă o breșă în blocul european și o șansă pentru Theresa May de a obține noi concesii cu care să-i împace pe parlamentarii de acasă.

Potrivit mai multor surse, citate de presa britanică, liderii europeni ar fi speriați de posibilitatea ca situația extrem de încâlcită de la Londra să nu se încheie cu un Brexit fără acord și, prin urmare, mai dispuși decât până acum la noi compromisuri cu guvernul May.