Cine se cred campioni la ascultatul telefoanelor. Nu s-au consultat cu SRI-ul nostru…

Cine se cred campioni la ascultatul telefoanelor. Nu s-au consultat cu SRI-ul nostru…

Serviciile secrete poloneze au raportat în 2011 aproape două milioane de solicitări către companiile de comunicaţii şi provideri pentru obţinerea unor informaţii referitoare la apeluri telefonice, sms-uri şi accesări de internet de către cetăţenii polonezi, a relatat marţi ziarul Gazeta Wyborcza, informează Agerpres.

La o populaţie de puţin peste 38 de milioane, autorităţile poloneze au ascultat aproape două milioane de persoane. Ceva mai puţin de cinci la sută. Aşteptăm şi la noi un astfel de raport, sincer însă. Ar fi interesantă o comparaţie şi la noi, la o populaţie de 21 de milioane. Dar un astfel de raport cred ca în România ţine de domeniul SF. Numărul exact este de 1.856 milioane de solicitări, ceea ce reprezintă un record absolut la nivel european, potrivit presei de la Varşovia. Asta susţin ei, dar cu siguranţă nu au fost raportate curat şi sincer operaţiunile din alte ţări. Pentru comparaţie, în Germania numărul este de 35 de ori mai mic raportat la mia de locuitori. În plus, fiecare ingerinţă în convorbirile telefonice private în Germania trebuie autorizată de o instanţă de judecată. În Cehia, interceptările, fără mandat judecătoresc, sunt posibile numai în cazul în care o afacere este legată de terorism. În schimb, în Polonia nu sunt necesare niciun fel de aprobări, astfel încât acest stat se situează pentru al treilea an consecutiv în capul listei printre ţările europene în ce priveşte spionarea propriilor cetăţeni, comentează ziariştii polonezi.