Poliţişti sub acoperire în costum de baie, pe litoralul Bulgariei

Poliţişti sub acoperire în costum de baie, pe litoralul Bulgariei

Turiştii care vor veni, anul acesta, pe litoralul bulgăresc al Mării Negre pot sta liniştiţi. De paza lor se vor asigura poliţişti a căror uniformă se va reduce la un sumar costum de baie.

Autorităţile din Bulgaria anunţă că poliţiştii sub acoperire vor lucra în echipe de câte doi, pe plajele din staţiunile Nisipurile de Aur şi Sfinţii Konstantin şi Elena. Atenţia pe care bulgarii o acordă pazei pe plajele de la Marea Neagră poate fi un exemplu pentru români. Conform cifrelor oficiale, în sezonul trecut, doar două cazuri de furt au fost raportate pe aceste plaje.

Singura problemă cu care poliţiştii bulgari încă se mai luptă este cea a furturilor din camerele de hotel.

"Infracţiunile din staţiuni nu vor dispărea, însă încercăm să reducem acest fenomen. Cel mai mare procent de infracţiuni în sezonul estival îl reprezintă furturile din camerele de hotel", a spus şeful Direcţiei locale de poliţie Varna, inspector principal Traicio Gheorghiev, conform portalului blitz.bg.

Oficialul bulgar a mai precizat că "există probleme şi cu turiştii care consumă prea mult alcool, însă de obicei, de aceştia se ocupă serviciile de pază ale hotelurilor"

Ne puteți urmări și pe Google News