Politician german, spion pentru China comunistă. Colabora cu un eurodeputat

Politician german, spion pentru China comunistă. Colabora cu un eurodeputatSursa foto: x

Jian Guo, fost colaborator al deputatului german de extremă dreapta Maximilian Krah, a fost trimis în fața instanței la Dresda, marți, sub acuzația de spionaj în favoarea Chinei comuniste.

Spion chinez în Parlamentul European

Potrivit autorităților, Jian Guo ar fi transmis peste 500 de documente către serviciile de informații chineze, unele dintre acestea fiind clasificate și considerate extrem de sensibile.

Activitatea sa s-a desfășurat între 2019 și aprilie 2024, când a fost arestat. În această perioadă, Guo a fost asistent parlamentar în cadrul Parlamentului European, folosindu-și poziția „pentru a colecta informații despre avize și decizii ale Parlamentului European”.

Parlamentul european

Parlamentul european / sursa foto: dreamstime.com

Spionaj intern și informații compromițătoare despre liderii AfD

Acuzațiile aduse de parchet merg dincolo de spionajul instituțional. Jian Guo este suspectat că a transmis și date despre lideri ai partidului Alternativa pentru Germania (AfD), inclusiv detalii despre viața privată a co-președintei partidului, Alice Weidel. Publicația Der Spiegel susține că anchetatorii au descoperit documente în limba chineză în care sunt descrise conflicte interne din partid, precum și „detalii intime” despre Alice Weidel, considerată o expertă în relațiile cu China.

Pentru a-și ascunde activitățile, Guo a adoptat un profil fals de critic al Chinei pe rețelele de socializare, în scopul de a se infiltra în cercurile opozanților regimului de la Beijing. „El s-a folosit de imaginea unui opozant pentru a obține acces și a înșela mai bine”, spun anchetatorii.

Informații militare transmise Beijingului printr-o complice

Anchetatorii susțin că Jian Guo a colaborat cu o presupusă complice, identificată drept Yaqi X., pentru a furniza informații cu caracter militar. Aceasta lucra la Aeroportul Leipzig-Halle într-o companie de logistică și ar fi transmis date despre zboruri, încărcături și pasageri conectați la compania de armament Rheinmetall  producătorul tancurilor Leopard folosite în Ucraina.

„Informațiile priveau transporturi de bunuri militare și persoane asociate cu o firmă germană de armament”, se arată în dosar. Ambii acuzați au fost arestați preventiv în urmă cu un an și sunt judecați în prezent la Dresda. Cazul vine pe fondul unei intensificări a suspiciunilor de spionaj în Germania, într-un context geopolitic tot mai tensionat, scrie afp.

Ne puteți urmări și pe Google News