România este din nou împărțită între cei care vor ca situația din justiție să rămână neschimbată și cei care vor să schimbe ceva. Nimic nou, am scris despre asta, părerea mea este că asistăm la o bătălie în care o mână de oameni care au controlat/controlează traseele în justiție este în spatele protestelor. O altă mână de oameni care au controlat/controlează puterea politică este în spatele modificărilor. O să tot citim despre ceea ce se va întâmpla în urma acestui proces.
Este greu de evaluat dacă schimbările legislative din pachetul de legi ale justiției vor avea un efect pozitiv, dar în mod cert singura soluție de corectare a aberațiilor la care am asistat în ultimii ani rămâne cea legislativă. Este calea corectă, democratică, iar faptul că una din părți refuză orice formă de cooperare nu face ca situația să fie ușor de înțeles. Dar astăzi nu despre acest lucru vreau să scriu, ci despre dezastrul din zona de sănătate. Despre Politica Pacientului Pierdut.
Se duce o bătălie dură pentru forțarea Statului să renunțe la taxa de clawback. O taxă impusă producătorilor de medicamente care aduce anual la bugetul sănătății peste 350 de milioane de euro și pe care aceștia o vor scoasă. Am avut mai multe articole publicate săptămâna trecută referitoare la interesele din spatele acestei sume uriașe, despre forța lobbyului politic și media de care dispune industria pharma. Am scris despre implicarea lui Traian Băsescu, Florian Coldea, Mihai Răzvan Ungureanu, Corina Vințan, a unor ziariști și a altor persoane interesate, despre manevrele prin care s-a încercat blocarea sau amendarea inițiativei.
Criza imunoglobulinelor, generată de decizia unui producător de medicamente de a le retrage complet de pe piața românească a dus la moartea unui om. Care nu avea nicio vină, care putea fi salvat, dar care a fost sacrificat, cu cinism, pentru profit. Guvernul Tudose a dat imediat înapoi și a anunțat suspendarea taxei clawback pentru doi ani. A cedat șantajului unui producător și a tăiat, dintr-o semnătură, 50 de milioane de euro. Pe care Statul român nu-i va încasa, ci îi va plăti de acum încolo. Începeți să înțelegeți ce înseamnă Politica Pacientului Pierdut? Am explicat că a fost un test de stres, la care premierul Tudose s-a comportat așa cum și-au dorit producătorii de medicamente. Dând un semnal clar că de-abia așteaptă o nouă criză în sănătate pentru a se lăsa abuzat din nou. Nu cred că va avea mult de așteptat…
Ne puteți urmări și pe Google News
Toate aceste lucruri s-au petrecut într-o tăcere totală. Cu excepția notabilă a lui Rareș Bogdan și Alexandru Căutiș nu am văzut alți ziariști dispuși să preia dezvăluirile EvZ. Nu am auzit nici măcar un politician din opoziție, altfel extrem de vocali, cu portavoce sau fără, să atace această situație, de parcă viața românilor se rezumă la modificările la Codul penal sau la răspunderea magistraților. De cei de la putere nu are rost să mă mir, pentru că semnalele venite sunt extrem de clare. Ieri, Evenimentul Zilei și Capital au organizat o dezbatere legată de posibilele soluții la criza din sănătate, cu referire la taxa de clawback, dar cu bătaie mai lungă. Ceea ce trebuie să știm este că în ultimii 15 ani bugetul alocat medicamentelor a crescut de la 50 de milioane de euro la 2 miliarde de euro. O creștere uriașă, care nu se regăsește în calitatea accesului la medicamente.
Știți cine a lipsit ieri de la dezbatere? În sensul în care a refuzat să vină. Ministerul Sănătății, principalul factor de reglementare legislativă! Nu s-a găsit nici măcar un secretar de stat „liber pentru două ore” ca să participe la o întâlnire cu toate părțile interesate. De ce nu au venit? Pentru că nu pot explica de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă, dar mai ales ce se va întâmpla! Pentru că ceea ce vedem în materie de medicamente, o criză cronică, este dată de lipsa de reglementare. Ceea ce se aplică acum în România se numește Politica Pacientului Pierdut. Cuvintele au fost rostite de unul din participanții la dezbatere și m-au șocat. Politica Pacientului Pierdut este acel moment în care oamenii mor din cauza nepăsării și a incompetenței Statului.
Recomandările noastre
