Politica de gen, marea șansă a Rovanei Plumb. O analiză despre viitorul comisar european made in România

Politica de gen, marea șansă a Rovanei Plumb. O analiză despre viitorul comisar european made in România

Întreaga clasă politică românească a intrat în logica de campanie electorală. Se fac pregătiri intense nu numai pentru alegerile prezidențiale, în siajul lor și pentru cele locale și parlamentare. Așa încât, toată suflarea politică este dedicată, pe de o parte, atragerii de voturi, iar pe de alta, cu o energie debordantă, blamării și atacării adversarilor politici.

Vechile alianțe se destramă și se fac altele noi în funcție de interesele de moment. În acest timp, lumea, în plenitudinea ei, își continuă mișcarea ireversibilă, nu se oprește în loc doar pentru că în noiembrie au loc alegerile prezidențiale în România.

În tot acest contex învolburat, România, ca și fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să-și desemneze candidatul pentru guvernul european, acesta fiind apanajul exclusiv al guvernelor în funcție.

În dorința de a impulsiona prezența femeilor în politică, de a echilibra componența viitorului guvern european, Ursula Von der Leyen, președinta aleasă a Comisiei Europene a cerut guvernelor în funcție desemnarea a două propuneri de comisari, o femeie și un bărbat. Cele două propuneri ale României sunt Rovana Plumb și Dan Nica.

Jocurile din Parlamentul European înaintea desemnării comisarilor

Apele sunt tulburi și la Bruxelles, iar calculele înainte de formarea noii Comisii sunt complicate și includ foarte mulți actori. Actuala președintă a Comisiei Europene a fost aleasă cu 383 de voturi, depășind cu numai 9 voturi pragul impus de 374. Aceste 9 voturi sunt adevărata provocare a negocierilor pe care d-na von Leyen le poartă pentru formarea comisiei ce urmează să fie supusă votului Parlamentului European. Altfel spus, un adevărat călcâi a lui Ahile. Iar din vasta experiență politică pe care o are d-na von Leyen, supraviețuitoare a tuturor guvernelor cancelarului Angela Merkel, putem intui că atenția și-o va îndrepta cu predilecție către acomodarea și armonizarea intereselor tuturor familiilor politice din PE.

În acest context sensibil, în care în Grupul Socialiștilor Europeni (S&D) au fost și voturi împotriva desemnării d-nei Leyen ca președinte al Comisiei Europene, voturile delegației române au fost cruciale, iar această logică se va păstra și în momentul confirmării noii Comisii. PSD a trimis în PE 8 europarlamentarii, iar după Brexit va avea 9.

Ambele propunerii ale României au roluri cheie în arhitectura de putere a Parlamentului European. Rovana Plumb este Vice-Președinte al grupului S&D, iar Dan Nica este șeful delegației române. Astfel, în acest joc foarte strâns este puțin probabil ca șefa Comisiei să-și dorească ostilizarea PSD, mai ales, că și după trecerea Comisiei prin PE vor exista destule momente în care va fi, din nou, nevoie de majoritate.

Dicolo de acțiunile PSD, este important de menționat, Colegiul Comisarilor este o structură politică, iar forțele politice europene au ambițiile lor. Socialiștii Europeni se vor bate pentru a fi reprezentțti în Comisie cât mai bine și vor susține propunerile făcute de guvernul de stânga al României.

Cele două propuneri ale guvernului român vin după ce acest guvern a avut o președinție necontestată Uniunii Europene.

Speculațiile privind stabilitatea guvernului de la București aduse în discuție de opoziția PNL și USR sunt ușor de demontat.

Războiul politic intern afectează interesele României

În spațiul public din România au fost aruncate informații ”pe surse” care susțineau că propunerile guvernului au fost respinse de președintele ales al Comisiei și că România trebuie să vină cu alte variante. Cei de la PNL și USR nici nu au mai verificat informația, le-a plăcut, pentru că era un atac direct la PSD și s-au grăbit să o disemineze. Astfel, în timp ce liberalii și useriștii țipau pe toate canalele că propunerile guvernului au fost respinse, Rovana Plumb și Dan Nica susțineau interviul cu șefa Comisiei Europene.

Conform ultimelor informații, pentru a respecta politica de gen impusă de președinta Comisiei Europene, sunt șanse ridicate ca reprezentantul României în cadrul Comisiei să fie Rovana Plumb.

Este începutul campaniei electorale, atacurile politice sunt ceva normal, miza alegerilor prezidențiale este enormă și fiecare partid are jocul lui. Dar, pe termen lung, vorbim totuși despre imaginea României. Atunci când românii se ceartă între ei, cu siguranță alții câștigă!

Ne puteți urmări și pe Google News