Poliția Română a intervenit, în ultimele 24 de ore, la peste 3.000 de solicitări şi a constatat peste 10.300 de fapte contravenţionale. De asemenea, peste 700 de şoferi au fost scoşi din trafic întrucât reprezentau pericol public, astfel că le-a fost suspendat permisul de conducere pe diferite perioade de timp.
Poliția Română a invervenit la peste 3.000 de solicitări
„În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 3.000 de solicitări ale cetăţenilor şi au constatat peste 10.300 de fapte contravenţionale. La data de 25 mai a.c., poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 442 de acţiuni şi au intervenit la 3.074 de evenimente, dintre care 2.617 au fost sesizate de către cetăţeni prin 112. De asemenea, au fost depistate 16 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale. Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 10.330 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.979.201 lei”, a transmis IGPR, într-un comunicat de presă, duminică.
Peste 82 de șoferi prinși beți la volan
Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic şi au constatat 107 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
„Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 738 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. Faţă de 339 de şoferi, a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere, pentru viteză, 82 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi 9 pentru conducere sub influenţa drogurilor sau a substanţelor interzise. De asemenea, au fost oprite din a circula 304 autovehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate”, a precizat IGPR.
Peste 446 de filtre
Sâmbătă a avut loc și acţiunea Blocada, organizată din dispoziţia conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea şi combaterea unor situaţii de risc şi menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică.
„Astfel, la nivel naţional, 3.759 de poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. Au fost organizate 446 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 7.909 autovehicule şi legitimate 11.886 de persoane. Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 3.867 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 240 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive”, a transmis IGPR.