Editura Evenimentul si Capital

Poetul Emil Brumaru și nedumeririle morții „Cum adică, băi, să nu mai poți citi, scrie, să nu te mai uiți după femei…”

Fotografia a fost realizată de maestrul Dinu Lazăr, în 2014, la Librăria Bizantină din București, cu prilejul unei întâlniri cu publicul unde poetul Emil Brumaru a recitat câteva dintre propriile poeziirnFOTO: Dinu Lazăr
Autor: | | 1 Comentarii | 2898 Vizualizari

Emil Brumaru abia trecuse pragul celor 80 de primăveri când un accident vascular cerebral l-a țintuit, într-o seară de joi, pe un pat alb de spital. Cu puterea sa (recunoscută) de a nega neființa, poetul s-a mai răsucit o dată spre viață. A glumit cu asistentele, le-a recitat versuri, apoi, înfiorat de două zbateri puternice în piept, Brumaru Emil s-a petrecut spre altă lume. Mai bună, se spune...

Fiul unei învățătoare, Elisabeta, și al unui ceferist, Grigore, „cel mai în vogă poet erotic”, cum a fost alintat, Emil Brumaru a văzut pentru prima oară lumina zilei într- un sătuc din Basarabia.

„Înainte să fiu poet, am fost cititor şi perpetuu îndrăgostit. Locuiam la ţară, la Belceşti, unde tata era şef de haltă. Marfarele şi trenurile mixte veneau şi plecau monoton, la nesfârşit. Pe linia moartă, întins pe burtă într-un vagon stricat, l-am citit pe Robinson Crusoe. Apoi m-am mutat în grădină, unde păzeam destul de eficace roşiile, să nu le ciupească găinile, şi l-am citit pe Tom Sawyer. Îmi construisem o colibă personal”, rememora, în urmă cu cinci ani, Emil Brumaru pentru Formula AS. Amintirile copilăriei, povestite cu umor de poet, erau delicioase: „Prin clasa a patra, când ne-am mutat la Iaşi, citeam şi două, trei cărţi pe zi. Citeam numai cărţi de aventuri, găsite în podul unui coleg deai mei. Visam amândoi să devenim detectivi particulari. Din când în când, ne luam în serios şi urmăream împreună, prin centrul oraşului, câte-o fată misterioasă. Doream să-i descâlcim enigmele şi pletele”.

Îndrăgostit de „Ciufulita” care-l citea pe Hegel

Și, cel mai probabil, enigmele fetelor se deschideau ca nuferii. „Ţineam şi un jurnal cifrat. Aşa am crescut, am intrat la Liceul de băieţi Nr. 1 (actualul Colegiu Naţional) şi m-am mutat în centrul Iaşiului, chiar lângă Teatrul Naţional. În gaşca de-acolo, am cunoscut-o pe «Ciufulita» şi m-am îndrăgostit. Avea păr cârlionţat, era foarte serioasă şi citea Hegel la 14-15 ani. Mi-a dat şi mie să citesc. «Uiti şe simplu e, uiti şe simplu», îmi tot arăta cu degetul ei pătat cu cerneală albastră. Îmi şi subliniase pasajele mai importante cu roşu, dar eu nu pricepeam nimic. Eu jucam fotbal şi visam să devin cel mai mare portar din lume, un portar care să nu primească niciodată niciun gol. Ar fi fost fantastic, nu?”, se răsfăța, râzând, între paginile Formulei AS, Emil Brumaru.

Hocus-pocus la naștere

Născut chiar în ziua de Crăciun, la data de 25 decembrie 1938, apariția lui Emil Brumaru pe lume a fost oficializată câteva zile mai târziu, la 1 ianuarie 1939. Părinții au evitat astfel ca viitorul poet să fie mobilizat mai devreme în armată, practică obișnuită în epocă.

Ultimele versuri

Rândurile de mai jos, scrise pe 2 ianuarie 2019, cu doar o zi înainte de internarea la spital, pot fi considerate ultimele încercări de versificare ale poetului Emil Brumaru. Iată-le!

Soarta Elenei Udrea, DECISA! Veste de ULTIMA ORA, din Costa Rica

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI