PNL continuă să blocheze criza: Florin Cîțu ține cu dinții de scaunul de premier. „Mai flexibil decât atât nu se poate”
- Sabina Popescu
- 17 noiembrie 2021, 19:45
Un mic progres, un alt impas. Președintele PNL a transmis, miercuri, 17 noiembrie, că Nicolae Ciucă nu a fost propus pentru funcția de premier de către partid. Negocierile rămân blocate în continuare. Deși a promis că va permite partidului să decidă care va fi propunerea pentru funcția de prim-ministru, iar liberalii au vorbit despre nevoia de a convoca Biroul politic astfel încât să se găsească o rezolvare la tamponarea dintre PNL și PSD, social-democrații neacceptându-l ca propunere pe premierul demis, Florin Cîțu invocă decizia potrivit căreia președintele partidului trebuie să reprezinte opțiunea liberalilor.
Președintele PNL a subliniat că liberalii nu au „niciun motiv” să pună pe masă un nou nume pentru funcția de premier. Propunerea pentru șefia Guvernului rămâne, în continuare, Florin Cîțu, care a transmis că, în prezent, liberalii sunt flexibilizați, iar mai mult decât atât nu se poate.
Premierul demis a evitat să răspundă concret întrebărilor jurnaliștilor, contrazicându-se în declarații. Liberalul a spus că orice membru PNL poate reprezenta o propunere pentru funcția de prim-ministru, însă, în același timp, a invocat o decizie a partidului potrivit căreia el trebuie să ocupe poziția în cauză.
„Verificăm la PSD care sunt ăia buni?”
„Acum suntem flexibilizați. Astăzi suntem flexibilizați. (Reporter: De ce nu propuneți un alt nume...?) Și de unde luăm numele ăsta? Verificăm la PSD care sunt ăia buni? Că nu înțeleg exact care este criteriul. (Nicolae Ciucă?) Dacă este propus și votat, da, dar nu este propus. În acest moment, nu avem niciun motiv să facem asta.
Suntem într-o situație în care ei au votat, vor să fie primii. (S-a decis ca PNL să fie primul care propune premierul, la ce nivel sunteți?) Am luat act de decizia PSD de a avea propunere premier Ciolacu și să înceapă sistemul rotativ, dar să fie prima propunere PNL.
Florin Cîțu nu renunță la scaunul de premier
Deocamdată, problema nu este numele, ci două partide care vor să fie primele în rotativă. Spre deosebire de PSD, PNL nu pune condiții. În acest moment, problema e că sunt două partide care vor să fie primele. După ce depășim asta, vedem cine... Prin negocieri. Vom negocia și astăzi, și mâine. Mandatul PNL de aseară din Bex, o guvernare în următorii trei ani cu un sistem rotativ, cu un premier 50-50, PSD-PNL, iar noi am decis să fie primul premierul PNL.
(Puteți spune că există o ruptură în PNL între dvs și lideri vechi?) Nu, mi se pare că votul de aseară a avut o susținere. Lucrurile erau diametral opuse, eu zic că am făcut pași foarte importanți. Sunt sigur că vom găsi o soluție.
(Veți merge la consultări..?) Trebuie să găsim o soluție și să mergem cu o singură persoană. (Cum ieșiți din acest blocaj? Ați anulat ședința...) Am ales să le anulăm, ne ducem înapoi, discutăm. Când am început aceste negocieri, eram cu opinii diametral opuse. Astăzi suntem înainte...
(De ce nu veniți cu un alt nume?) Haideți să ne uităm din nou la decizia PNL - un mandat cu premier PNL, asta înseamnă că orice membru PNL poate să fie. Mai flexibil decât atât nu se poate. Numele nu contează. Dvs spuneți că am colegi din partid care ar vrea sa facem o lista de colegi PNL sa mergem la PSD să îi întrebăm „Voi pe cine alegeți?”.
„L-am propus premier pe Rafila, dar Ciolacu nu a fost de acord”
PNL nu pune condiții. Nu m-ați auzit pe mine ca Marcel Ciolacu să nu fie premier. Colegii nu mi-au cerut convocarea unui BPN. Dacă se voia un nume, se punea ieri seara. Dacă dorește cineva să convoace BPN-ul poate fi convocat.
Dacă o să vină în BPN propunerea cu două nume o să mergem cu două nume. E irelevant cine e de la PNL dacă PSD are prima opțiune de premier. Dacă PSD vrea pe cineva anume de la PNL să vină și să spună.
L-am propus pe Rafila, dar Ciolacu nu a fost de acord”, a spus Florin Cîțu.