PNL a CONTESTAT la Curtea Constituțională Legea PLAGIATELOR

PNL a CONTESTAT la Curtea Constituțională Legea PLAGIATELOR

Grupul PNL din Senat a depus, joi, la Curtea Constituţională o contestaţie la legea de modificare a OUG 4/2016 privind şcolile doctorale, invocând, între altele, nerespectarea principiului bicameralismului, a anunţat liderul deputaţilor liberali, Eugen Nicolăescu, scrie Agerpres.

"Din păcate, săptămâna trecută, votul colegilor noştri pe acest proiect de lege a fost o eroare. O recunoaştem, au fost avertizaţi şi au fost atenţionaţi de conducerea partidului că în orice situaţie trebuie să respecte deciziile Biroului Politic Naţional. În consecinţă, ca să încercăm să reparăm această abordare incorectă, astăzi, grupul parlamentar PNL de la Senat a depus o sesizare la Curtea Constituţională asupra legii care modifică OUG 4/2016", a declarat Eugen Nicolăescu, într-o conferință de presă. 

El a spus că primul element luat în considerare de PNL în cadrul sesizării de neconstituţionalitate este acela că "nu se respectă principiul bicameralismului". 

"Actul normativ, când s-a reîntors de la preşedinte şi a trecut prin Camera Deputaţilor, nu a suferit nicio modificare, dar când a ajuns la Senat, acolo s-au propus peste 20 de amendamente care au schimbat complet legea. Ca să avem principiul bicameralismului, ar fi trebuit ca Senatul să ducă proiectul de lege către Camera Deputaţilor, să se exprime şi Camera Deputaţilor, după aceea să se întoarcă la Senat şi să se dea votul final conform procedurilor constituţionale şi deciziilor CCR", a explicat liderul PNL. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Nicolăescu a adăugat că un al doilea aspect de neconstituţionalitate se referă la "forma înşelătoare, tot prin nerespectarea deciziilor CCR, la care a fost supus la vot proiectul de lege". 

"Preşedintele de şedinţă a supus la vot proiectul de lege de aprobare a OUG 4/2016. După ce s-a exprimat votul - şi aici este, aş spune, o confuzie care s-a strecurat în mintea unor senatori liberali -, după aceea nu a mai supus la vot. Procedura spune altceva, spune că se supune la vot raportul comisiei de specialitate privind acceptarea sau neacceptarea cererii de reexaminare şi, după ce se votează raportul, se supune din nou legea în ansamblul ei în forma reexaminată. Ceea ce nu s-a întâmplat la Senat. Deci, cu alte cuvinte, s-a încălcat prevederea constituţională în acest sens", a afirmat Nicolăescu. 

Liderul deputaţilor liberali a precizat că un al doilea demers pe care PNL îl va face în paralel cu sesizarea CCR va fi depunerea unui proiect de lege care să abroge toate modificările care s-au făcut în Senat la proiectul privind legea de aprobare a OUG 4/2016 în cazul în care la Curte nu se va obţine un rezultat pozitiv. 

"Acest proiect de lege va fi depus, probabil, săptămâna viitoare", a concluzionat Eugen Nicolăescu. 

Senatul a respins, în ședința plenului de luni, cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis referitoare la Legea pentru aprobarea OUG 4/2016 privind modificarea Legii Educatiei Nationale 1/2011 prin care a fost reglementată funcționarea școlilor doctorale și a adoptat, în calitate de Cameră decizională, actul normativ în forma inițiala. În replică, Klaus Iohannis a spus că decizia "riscă să afecteze" verificarea imparțială a acuzațiilor în aceste cazuri și consideră că graba senatorilor de a opera modificări, fără dezbateri, este "suspectă".