Evenimentul Zilei > Actualitate > Plătiţi să distrugă ce construiesc alţii
Plătiţi să distrugă ce construiesc alţii

Plătiţi să distrugă ce construiesc alţii

Aruncă în aer cu dinamită, dărâmă cu excavatorul, sparg betoane cu pickhammerele, adică distrug. Ideea e să nu strice mai mult decât trebuie.

Principala lor treabă e să facă praf şi pulbere tot ce le stă în faţă. Şi mai primesc şi salariu pentru damblaua asta. Nu contează cât de mare sau solidă e construcţia respectivă. Găsesc ei o soluţie. Dacă nu merge cu excavatorul, pickhammerul sau târnăcopul o aruncă în aer pur şi simplu. Cu cât e mai mare şi mai înaltă clădirea, cu atât e mai spectaculos.

Televiziunile transmit evenimentul în direct. Praful gros care se ridică după ce construcţia se prăbuşeşte e pentru ei ca un nimb de glorie. Tocmai ce şi-au făcut treaba. Au o meserie distructivă, dar cu un scop constructiv. Profesia lor nici măcar nu figurează în nomenclatorul de meserii. Sunt ei, demolatorii.

"Îl cheamă Liebherr, adică «Dragă domnule»"

Braţul lung de zece metri al excavatorului se roteşte, iar foarfecele de oţel muşcă pofticos din ceea ce a mai rămas din fostul pavilion numărul şase al angroului Dragonul Roşu, de la marginea Capitalei. A ars în mai, iar ştirea a fost pe toate televiziunile. Acum a mai rămas doar o bucăţică, lipită de alt pavilion, funcţional.

Peste 1.500 de tone de fier au fost scoase de pe amplasamentul respectiv şi încă pe atâta moloz. Într-un colţ, un lampion chinezesc atârnă trist printre fiarele contorsionate.

"Îl cheamă Liebherr, adică «Dragă domnule » în germană", îşi alintă Alex Bălăneanu obiectul muncii, adică excavatorul de 70 de tone care se mişcă la comanda lui cu mişcări de balerin. Zice că e foarte bine plătit, dar nu vrea să spună cu cât. A dărâmat sute de clădiri în cei opt ani de când e în branşă.

"Numai la Electroaparataj, împreună cu câţiva colegi, am dat jos toată uzina! Da’ cea mai dificilă lucrare a fost la Drăgăşani, unde un siloz de 28 de metri era la limta maximă a celuilalt «braţ», de 28 de metri, şi la un metru de acareturile unor localnici. Era şi transformatorul aproape şi în caz că se lovea ceva de el putea să bubuie", povesteşte puştiul de 26 de ani.

"Să nu strici mai mult decât trebuie!"

La fel, greu a fost şi la Bere Rahova, unde a pus la pământ un castel de apă de 35 de metri. "Nu aveam voie să facem vibraţii că mai erau nişte clădiri care deja aveau zidurile fisurate. A trebuit să-l mărunţim. Normal, îl demolam în juma’ de oră. Aşa, a durat două săptămâni!", povesteşte demolatorul, care recunoaşte că se şi teme: "Frică mi-e mereu. Şi aici mi-e frică, să nu dau peste chinezii din partea ailaltă".

"Principala problemă, în foarte multe cazuri, e să nu strici mai mult decât trebuie", îl completează Daniel Drăgoescu, coordonatorul compartimentului "Demolări", al firmei Apolodor. A fost maior genist, până acum doi ani, când a profitat de "ordonanţă" şi a trecut în rezervă. I-a călcat pe urme fostului său şef, colonelul (r) Ioan Stoica, şeful de şantier de la Dragonul Roşu.

"Io am ieşit din Armată în 2001 şi, de la banchetul de pensionare, am plecat direct la o demolare civilă!", se mândreşte colonelul. Culmea e că, acum, rolurile s-au inversat. Drăgoescu e mai mare în "grad".

Demolare într-un cincinal

Demolatorii au diverse calificări: sudori, mecanici, lăcătuşi, electricieni sau artificieri. Alex şi ajutorul său Florin Mitică, mai mic cu doi ani, au făcut şcoala de mecanici de utilaje grele la Mihai Bravu.

"E adrenalină, când vezi o clădire de beton care se prăbuşeşte. Nu facem mereu acelaşi lucru, construcţiile sunt diferite!", spune Mitică. "Acum, cu «foarfeca» nu e aşa… Cu «picon»-ul, adică un fel de pickhammer de trei tone, simţi vibraţiile cu toate că ai amortizoare în scaun!", intră în detaliile meseriei Alex.

Monstrul pe care cei doi îl călăresc în fiecare zi face vreo 700.000 de euro, explică Ioan Stoica: "Numai braţul de zece metri face 70.000!". Omul a fost, timp de opt ani, şeful secţiei "Pirotehnică" din MApN. "Fix în ziua pensionării am plecat la Câmpulung Muscel să demolez Fabrica de ciment. Am stat acolo cinci ani până a terminat. Acum e una nouă", e nostalgic bătrânul artificier.

Tot el a fost artizanul demolării fabricii de Săpun Stela, de la Obor: "Atunci mi-am luat băiatul şi fata să vadă cum cade. S-au bucurat de isprava mea!", râde fostul militar.

Palmares distrugător

Daniel Drăgoescu e doctor în demolări, la propriu. Şi-a luat doctoratul în "Demolări prin explozii controlate". A ajuns genist din întâmplare. Luase examenul la Academia Militară şi visa să se facă tanchist. Numai că Armata a hotărât că, în acel an, nu era nevoie de ingineri de tancuri şi n-a avut de ales. Da’ nu-i pare rău. A aruncat în aer, cât a stat sub arme, cu fostul său şef, colonelul Stoica, biblioteca din Agronomie, Fabrica de glucoză de pe Barbu Văcărescu, podul de la Costâna – de pe râul Suceava, şi galeria de la staţia de metrou Basarabi.

În viaţa civilă şi-a completat palmaresul cu Palatul administrativ Dacia de la Piteşti şi trei turnuri de 40, 60 şi 80 de metri la Olteniţa. La astea trei a folosit câte o sută de kilograme de dinamită la fiecare. "Nu atât de importantă e cantitatea, ci modul de amplasare şi succesiunea exploziilor", intră în tainele meseriei, artificierul. "Tati, tati! Vreau să văd şi io cum cade casa!", se roagă fiică-mea de mine când mă vede analizând filmele cu exploziile controlate", se distrează demolatorul.

DINTRE RUINE

Poveşti de artificieri

În timp ce Alex şi Mitică rup de zor din ce a mai rămas din defunctul angrou, cei doi foşti ostaşi deapănă amintiri. "În ’98, la Fabrica de glucoză, aveam o geantă mare şi roşie. Domnu’ colonel, care era foarte tensionat, mă întreabă: «Daniele, vei s-o cumperi» (fabrica – n.r.)? Nu ştiu, i-am zis. Nu m-am hotărât dacă acum sau după ce cade! Altădată, la Olteniţa a trebuit să alerg după câinii din zonă, să-i alung, să nu-mi rupă legăturile electrice. Da’ cel mai hazliu a fost la o clădire P+5, de pe Mareşal Averescu. Era în curte un câine lup care crescuse acolo şi care nu voia în ruptul capului să plece. Antena 1 transmitea în direct şi io încercam să gonesc căţelul. Am întârziat cu cinci minute. Râdeau ăia de se prăpădeau…", povestesc cei doi demolatori, completându-se unul pe altul.