Platformă pentru angajarea absolvenților. Cum vrea Guvernul să crească numărul locurilor de muncă
- Georgiana Dragomir
- 11 aprilie 2024, 23:43
Guvernul Ciolacu anunță construirea unei platforme, numită „ReCONECT”, care va monitoriza, dacă absolvenții se angajează. Premierul Macel Ciolacu spune că se vor urmări și actualiza datele angajatorilor cu cele din ofertele educaționale, pentru ca piața muncii să devină mai accesbilă, conform nevoilor reale de forță de muncă. Banii pentru platforma „Reconect” provind de la Uniunea Europeană.
Platformă pentru angajarea absolvenților. Cum vrea Guvernul să crească numărul locurilor de muncă
Proiectul dezvoltat de Guvern ar urma să actualizeze și sistemul de Educație, asttfel încât absolvenții să aibă perspective pentru angajare.
„Finanțăm proiect prin care legăm sistemul de educație de cerințele reale ale angajatorilor din economie. Investim într-o platformă digitală numită Reconect. Astfel putem monitoriza, anticipa și corela eficient oferta din Educație cu cererea de pe piața muncii din România”, a transmis premierul Marcel Ciolacu, la finalul ședinței de Guvern.
Prin urmare, autoritățile vor avea posibilitatea adaptării permanente a ofertei educaționale și de formare profesională cu cererea de pe piața forței de muncă, prin interconectarea bazelor de date ale ministerelor Muncii, Educației și ale altor instituții publice cu platforma informatică „ReCONECT”.
Statul vrea să afle dacă studiile elevilor permit angajarea
Adesea criticat pentru materii „inutile” necorelate cu cerințele actuale ale pieței muncii, sistemul de Educație ar putea fi actualizat, în funcție de datele concrete oferite de instituțiile din subordinea Ministerului Muncii.
Conform proiectului prezentat de Guvern, platforma va cuprinde:
- mecanismul de monitorizare a inserției absolvenților de învățământ profesional și tehnic și de învățământ superior
- urmărirea inserției absolvenților de învățământ profesional și tehnic; a absolvenților de învățământ superior(facultate) a traseului profesional/inserției absolvenților programelor de formare profesionala continuă
O statistică a Uniunii Europene arată că o treime din absolvenții români devin șomeri, după absolvirea școlii. Cele mai mari rate de angajare ale proaspeților absolvenți au fost cele mai ridicate în Luxemburg și Țările de Jos , Germania (92%) și Malta (91%), arată datele Eurostat.