Plata pensiilor și a alocațiilor pe luna iunie. Zilele în care sunt virați banii

Plata pensiilor și a alocațiilor pe luna iunie. Zilele în care sunt virați baniiSursa foto: INQUAM

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a anunțat că toate alocațiile, indemnizațiile, pensiile și celelalte drepturi sociale vor fi plătite conform calendarului stabilit, fără întârzieri cauzate de minivacanța de Rusalii.

Ministrul Simona Bucura Oprescu a dat asigurări că banii sunt prevăzuți în buget, iar plățile vor fi efectuate la timp.

"Banii pentru plata pensiilor și a drepturilor sociale sunt prevăzuți în bugetul de stat. Ca și până acum, și în luna iunie banii vor ajunge la timp la beneficiari. Ne-am asigurat că fiecare leu va ajunge acolo unde este nevoie la timp. Vorbim despre alocațiile pentru copii, pensii, indemnizațiile și toate celelalte drepturi sociale," a declarat ministrul Muncii.

Calendarul plăților pentru luna iunie

Potrivit datelor transmise de oficialii ministerului, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va efectua plățile astfel:

Alocația de stat pentru copii:

bebeluș

Bebeluș. Sursa: Dreamstime.com

- 6 iunie – în cont bancar

- Începând cu 10 iunie – prin mandat poștal

Indemnizația de creștere a copilului:

- 6 iunie – în cont bancar

- Începând cu 10 iunie – prin mandat poștal

Stimulentul de inserție:

- 6 iunie – în cont bancar

- Începând cu 10 iunie – prin mandat poștal

Alocația de plasament:

- 20 iunie – în cont bancar

- Începând cu 23 iunie – prin mandat poștal

Drepturile persoanelor cu dizabilități:

- 13 iunie – în cont bancar

- Începând cu 18 iunie – prin mandat poștal

Alocația lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA:

- 20 iunie – în cont bancar

- Începând cu 23 iunie – prin mandat poștal

 Indemnizația lunară de hrană pentru bolnavii de TBC:

- 20 iunie – în cont bancar

- Începând cu 23 iunie – prin mandat poștal

Ajutorul pentru susținerea familiei (VMI):

- 20 iunie – în cont bancar

- Începând cu 23 iunie – prin mandat poștal

Ajutorul de incluziune (VMI):

- 20 iunie – în cont bancar

- Începând cu 23 iunie – prin mandat poștal

Plata pensiilor în luna iunie

Casa Națională de Pensii Publice va efectua plățile astfel:

- Prin mandat poștal: începând cu 2 iunie 2025

- În cont bancar: 12 iunie 2025

- Pentru pensionarii din străinătate (prin Citi Bank): 20 iunie 2025

Ajutorul de șomaj, plătit între 14-16 iunie

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a anunțat că ajutorul de șomaj va fi virat între 14-16 iunie, atât prin mandat poștal, cât și pe card.

Ministerul Muncii a mai transmis că nu vor exista întârzieri, iar beneficiarii își vor primi banii conform programului stabilit.

Ne puteți urmări și pe Google News