Românii vor putea să-și achite facturile la gaze din banii generaţi de pe urma energiei produsă de panourile fotovoltaice, a decis Senatul. Astfel, va fi permisă decontarea energiei termice în decurs de o lună de la emiterea facturii.
Cum vom plăti facturile pentru căldură. Legea energiei, modificată de Senat
Pentru a intra în vigoare, modificările legislative la Legea energiei trebuie adoptate de Camera Deputaților, for decizional. Ulterior, legea va merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis,
„Proiectul de lege care dă mai multe drepturi prosumatorilor. Este vorba de peste 120.000 de prosumatori, care aduc peste 1.400 MW de energie în sistemul energetic național”, a explicat Lorant Antal, președintele Comisiei de energie din Senat, în cadrul Solar Energy Bucharest Summit, conform Hotnews.
Principalele modificări la Legea energiei vizează:
- perioada de decontare a fost scăzută. Față de 24 de luni de la emiterea facturii, toți prosumatorii care au injectat electricitate în rețea să poată face decontările lunar.
- dacă există același furnizor de energie electrică și gaze naturale, valoarea surplusului de electricitate injectată în rețea se compensează cu factura la gaze.
- surplusul de energie livrat în rețea poate fi compensat cu alte locuri de consum sau poate fi donat către spitale, unități de cult sau oriunde dorește prosumatorul.
România alocă 500 de milioane de lei pentru compensarea facturilor la energie
Plafonarea preţurilor la energie şi gaze va continua cel puţin până în primăvara lui 2025, transmitea, recent, Guvernul României.
Executivul a aprobat prin memorandum suplimentarea limitei creditelor de angajament şi creditelor bugetare pe luna martie, în sumă de 500 de milioane de lei. Fondurile vor fi alocate pentru compensarea costurilor aferente plafonării preţurilor la energie electrică şi gaze naturale pentru clienţii casnici. În același timp, românii sunt încurajați să folosească surse de energie regenerabilă. Pentru montarea panourilor fotovoltaice, statul român alocă până la 20.000 de lei/gospodărie pentru montarea panourilor fotovoltaice, prin programul „Casa Verde”.