Turismul ar putea înregistra creșteri semnificative în acest an. Pandemia provocată de virusul SARS-Cov-2 a determinat oamenii să își petreacă concediile acasă, de frica îmbolnăvirii. Odată cu ridicarea restricțiilor, cerea va fi din ce în ce mai mare. Ungaria anunță că solicitările pentru destinațiile interne, dar și cele pentru străinătate vor crește semnificativ.
Ungaria se pregătește pentru o creștere semnificativă a sectorului turism în acest an. Potrivit informațiilor oferite de József Szigetvári, director general al Szallas Group, cererile pentru cazare vor crește atât pentru destinațiile interne, cât și pentru cele din străinătate, unde turiștii pot ajunge cu mașina proprie. Oficialul susține că va fi un an extrem de bun pentru cei care își pot dovedi propria individualitate în lumea virtuală.
"Din cauza pandemiei de coronavirus, din punctul de vedere al încasărilor, turismul internaţional a înregistrat un regres de 30 ani, iar turismul ungar, de 10 ani", a declarat József Szigetvári pentru Agenţia ungară de Presă MTI pe baza datelor celei mai recente analize.
Director general al Szallas Group a mai adăugat faptul că, „încasările grupului au scăzut cu 15% în anul 2020 în comparaţie cu anul 2019, însă anul trecut a depăşit - potrivit datelor preliminare - cifra de afaceri înregistrată în 2019, în pofida dificultăţilor deosebite”.
Pandemia provocată de COVID-19 a adus multe schimbă și incertitudine, granițele fiind când deschise, când închise. Din această cauză, mulți turiști au renunțat la rezervările făcute pentru vacanță. O altă problemă în perioada pandemică a fost cu privire la impunerea măsurilor de protecție în Europa, care nu erau unitare. Fiecare țară a instituit diferite reguli epidempice.
József Szigetvári a amintit că a devenit deosebit de populară sprijinirea culturii interne și locale. În prezent, 90% din rezervările interne sunt făcute prin canalele digitale, în timp ce procentul rezervărilor digitale în Polonia, Cehia sau în Slovacia este de 54-60%. Acest lucru arată faptul că Ungaria profită la maxim de avantajele oferite de tehnologie, în timp ce alte state europene nu o fac.
Ce preferințe au turiștii pentru vacanțele din 2022
Un sondaj de opinie a fost efectuat de către compania AC Nielsen, la care au participat 3.000 de respondenți. Potrivit chestionarelor, 82% dintre respondenți intenționează să călătorească în țară, în 2022, cel puțin la fel de mult ca înainte de epidemia cu COVID-19. Cu privire la planurile de viitor, călătoriile ocupă primele locuri. În următorii 3-4 ani, 90% dintre respondenți doresc să călătorească la fel de mult ca înainte de restricții.
Turiștii au și preferințe în materie de unitate de cazare, susținând că vizate sunt cele premiul, cum sunt hotelurile de cinci stele sau pensiunile cu centre wellness. Respondenții care au susținut că vor să călătorească la fel de mult ca în anii anterior pandemiei de COVID-19 au precizat că preferă rezervările care pot fi anulate în orice moment, în caz că intervine ceva. De asemenea, 92% dintre respondenți au vorbit despre servicii extra de igienă, iar 85% despre asigurarea de sănătate.
Cele patru criterii care sunt luate în calcul rezervărilor făcute în străinătate sunt:
- preţul cazării pe noapte,
- locaţia unităţii de cazare,
- evaluarea unității de cazare de către alți consumatori,
- condiţii flexibile de renuţare la rezervare.
Szallas Group este principalul furnizor de produse de călătorie digitală în Ungaria, Republica Cehă, România și Polonia. El este o platformă de călătorie în regiunea din Europa Centrală şi de Est. Grupul are 12 produse de călătorie online, peste 80.000 de parteneri de cazare și peste 350 de angajați.